22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea III

Dupa "revolutia" bolsevica esuata din Basarabia si dupa constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti dincolo de Nistru, Romania a urmarit sa-si normalizeze relatiile cu puternicul vecin de la Rasarit. Acesta normalizare nu putea avea loc inafara recunosterii - explicite sau implicite - apartenentei Basarabiei la Romania.

Au fost initiate contacte diplomatice, soldate cu semnarea unor acorduri, precum Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929) semnat de Romania alaturi de URSS, Polonia, Estonia, Letonia si Lituania pentru punerea in aplicare a Pactului Briand-Kellogg (eliminarea razboiului ca mijloc de solutionare a litigiilor internationale), inaintea ratificarii pactului de catre toti semnatarii. Nicolae Titulescu a incercat sa atraga Uniunea Sovietica in cadrul unui sistem de securitate europeana. Pentru a reglementa relatiile bilaterale in cadrul acestei orientari Romania a semnat, impreuna cu Polonia, URSS, Afganistan, Persia, Letonia, Estonia si Turcia, Conventia pentru definirea agresorului (3 iulie 1933).

In anul urmator, la 9 iunie 1934 se restabilesc relatiile diplomatice romano-sovietice, intre N. Titulescu si M. Litvinov intervenind un "gentlemen's agreement" potrivit caruia problema statu-quo ului teritorial nu mai avea sa fie pusa in discutie. N. Titulescu era convins ca securitatea Romaniei si securitatea continentului european vor avea de castigat prin incheierea unui tratat bilateral romano-sovietic de asistenta mutuala. Textul parafat de el si Litvinov la 21 iulie 1936 mentiona explicit Nistrul ca linie de demarcatie intre cele doua tari. Acesta mentionare a fost considerata de catre Romania, in conformitate cu uzantele diplomatice internationale, drept o recunoastere implicita a suveranitatii sale asupra Basarabiei.

Insa a fost vorba de un succes nesigur si absolut temporar. Inlaturarea lui N. Titulescu din guvernul Tatarescu - 29 august 1936 - a constituit un prilej pentru diplomatia sovietica sa recastige terenul aparent pierdut prin recunosterea Nistrului drept linie de demarcatie intre cele doua state. Astfel, Litvinov ii spunea, in septembrie 1936, fostului ministru de externe N. Titulescu ca "actul din 21 iulie 1936 nu mai este valabil intre noi, caci consideram ca demiterea dvs in imprejurarile cunoscute echivaleaza cu o schimbare a politicii externe".(1) Cu acelasi prilej, Litvinov, neuitand sa speculeze faptul ca Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu ceruse recunosterea de jure a apartenentei Basarabiei la Romania, fapt interpretata de sovietici drept o negare a unei recunoasteri de facto, facuta in cadrul Acordului parafat de Titulescu, concluziona ca Romania "si-a schimbat politica externa. Vrem ca potentialul pe care il reprezinta Basarabia sa devina rus si nu german. De aceea tin sa va comunic ca vom incerca sa reluam Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile." (2)

Aceasta disponibilate spre dialog si negociere din partea sovieticilor trebuie inteleasa insa in contextul international al ridicarii Germaniei. URSS nu puteau ignora Drang nach Osten -ul nazist, nici Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936). In acest moment URSS urmarea sa-si imbunatateasca relatiile cu Germania. Aceste tatonari sovietice au fost insotite, de cealalta parte de asa numita "diplomacy of appeasement" promovata de Franta si Marea Britanie, o politica de concesii si chiar slabiciune in fata Germaniei in speranta preintampinarii izbucnirii unui nou razboi. Pe acesta linie se inscrie sacrificarea Cehoslovaciei, prin acordul de la Munchen (29 septembrie 1938).

Pentru Romania disparitia Cehoslovaciei a reprezentat o grea lovitura. In primul rand reprezenta un semnal ca sistemul sau de aliante incepea sa se clatine si, asa cum vor arata faptele, se va prabusi in curand. Aceste aliante, prin care Romania urmarea sa apare integritatea sa teritoriala, erau atat bilaterale - cu Franta si Polonia, cat si multilaterale: Mica Intelegere, constituita in 1920-1921 intre Romania, Cehoslovacia si Yugoslavia (care practic inconjura Ungaria) si Intelegerea Balcanica, constituita la 9 februarie 1934 intre Romania, Yugoslavia, Grecia si Turcia (care, la randul ei, "asigura" Bulgaria). In mai putin de trei ani, toti acesti aliati, cu exceptia Turciei, vor inceta sa mai existe.

Mai mult, Cehoslovacia reprezenta unul din principarii furnizori de armament ai Romaniei. Armamentul individual de infanterie - pusca ZB md 1924 cal 7,92 mm; armamentul automat - pusca mitraliera ZB md 1930 cal 7,92; mitraliera ZB 53, md 1937 cal 7,92; o parte importanta sau majoritara din artileria grea, tancuri sau blindate si a artileriei de camp erau fabricate in Cehoslovacia. (3)

Astfel, dupa disparitia Cehoslovaciei, Romania sa gasea intr-o situatie extrem de dificila. Trei dintre vecinii sai - URSS, Ungaria si Bulgaria, aveau pretentii teritoriale iar forta statelor care contestau sau urmareau schimbarea sistemului versaillez era in crestere. Mai mult decat atat, incepand cu acelasi an Germania a inceput sa exercite presiuni economice asupra Romaniei. Planul economic german pe 4 ani dusese la concluzia ca productia interna de carburant sintetic nu va putea asigura nici pe departe nevoia de carburant a armatei germane. Unul dintre responsabilii logistici ai Wehrmacht-ului, generalul Thoma arata ca "stapanirea campurilor petroliere romanesti, ca si a intregului spatiu dunarean ca o conditie preliminara pentru aprovizionarea indestulatoarea cu ulei mineral a Germaniei intr-un razboi de lunga durata." (4). Generalul considera in raportul sau ca aceasta "stapanire" se putea realiza prin unul din urmatoarele mijloace: presiune economica, alianta politica sau interventie militara.

In cele din urma si in ciuda unor incidente care au periclitat serios relatiile romano-germane (precum asasinarea lui CZ Codreanu in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, sau incidentul Tilea din 16-17 martie 1939), Romania a incheiat un tratat economic romano-german - 23 martie 1939.

Despre acest tratat, ministrul de externe de atunci, Grigore Gafencu arata: "Faptul ca tratatul dadea putinta Germaniei de a dobandi pe piata noastra materii prime, pentru ea, de o deosebita insemnatate, era pentru noi singura si cea mai buna garantie ca nu va cauta cu sila sa tulbure treburile de la noi. Iar noi primeam, printre alte produse industriale, armamentul de care aveam nevoie pentru a desavarsi apararea tarii (din fabricile cehoslovace, potrivit unor contracte vechi). Acesta garantie a contribuit in mod hotarator sa statorniceasca raporturi pasnice intre cele doua tari." (5)

La putin timp de la reglementarea raporturilor cu Germania, Romania a primit si garantia franco-britanica din 13 aprilie 1939 prin care Franta si Marea Britanie se angajau sa acorde asistenta Romaniei si Greciei in cazul in care s-ar decide sa reziste cu armele unei agresiuni externe. Acesta garantie - cu o discutabila eficienta in cazul unei situatii reale - era evident indreptata impotriva Germaniei sau Ungariei si nu privea garantarea frontierei rasaritene. Deasemenea, interesele economice germane in Romania nu aveau in vedere cu necesitate garantarea integritatii teritoriale a statului roman.

Concomitent cu apropierea ce avea loc intre URSS si Germania, Moscova isi inasprea atitudinea fata de Romania. Zambetele de complezenta sovietice din prima parte a anilor '30 fusesera demult uitate. In iulie 1939, V.M. Molotov, ce preluase la 3 mai 1939 si conducerea comisariatului poporului pentru afaceri externe a refuzat sa primeasca o nota de protest a guvernului roman, privitoare la un avion sovietic ce violase spatiul aerian al Romaniei pe motiv ca in cuprinsul ei Basarabia era mentionata ca fiind "teritoriu romanesc".

In acest context, vestea incheierii unui pact de neagresiune sovieto-german (celebrul pact Ribbentrop-Molotov, la 23 august 1939) a cauzat o justificata neliniste diplomatiei romanesti:
"Lovitura de teatru a acordului germano-sovietic - socotesc situatia foarte grava. S-au inteles oare la o impartire a Poloniei si a Romaniei ?" nota primul ministru de atunci, Armand Calinescu in jurnalul sau.

Armand Calinescu nu era departe de adevar cand facea astfel de afirmatii. Protocolul aditional secret, ce completa pactul de neagresiune "reglementa" situatia tarilor baltice - Estonia si Letonia intrau in "sfera de interese" a URSS, si initial, Lituania in cea a Germaniei. S-a "reglementat" deasemenea soarta Poloniei, atacata de Germania la 1 septembrie 1939 si de URSS 2 saptamani mai tarziu. In privinta Romaniei, Reichul german consimtea la anexarea Basarabiei de catre URSS. Textul articolului 3, probabil voit ambiguu, era redactat astfel:

"In privinta sud-estului Europei, din partea sovietica este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germana declara totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni."

In cursul discutiilor dintre Stalin, Molotov si Ribbentrop, cu ocazia incheierii sus-amintitului tratat, Stalin a spus ca pentru moment nu se intentioneaza nici o actiune impotriva Romaniei insa ca URSS ar schimba aceasta atitudine in cazul in care o actiune ungara (care actiune ungara nu s-ar fi produs fara un asentiment german) ar modifica situatia din Balcani.

Guvernul roman nu cunostea continutul Protocului aditional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov. Oricum, prevederile acestui pact erau intuite. Factorii de decizie de la Bucuresti au incercat sa formeze un "bloc al neutrilor" in Balcani: "In acelasi chip in care Titulescu consolidase Mica Intelegere in 1933 pentru a intari pozitia de negociere a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, Gafencu a incercat, la inceputul toamnei lui 1939 sa consolideze si sa extinda Intelegerea Balcanica pentru a asigura Basarabia". (6) In acest context, diplomatia romana nu excludea unele rectificari de frontiera cu Bulgaria, in Dobrogea.

Insa soarta Romaniei era pecetluita. URSS, dupa ce a incheiat cu tarile baltice "tratate de asistenta mutuala" care au permis intrarea trupelor sovietice, in urma "cererii" adresate de popoarele leton, lituanian si eston le-au primit "in familia popoarelor sovietice".

Articolul 3 al Protocolului aditional secret, ce se referea la Romania exprima "interesul pentru Basarabia" al URSS si "totalul dezinteres politic" german fata de "aceste regiuni". Folosirea pluralului lasa si el loc la interpretari, avand in vedere referirea initiala a articolului la "sud-estul Europei". In acest spirit trebuie intelese si discutiile sovieto-turce ce au avut loc in perioada 22 septembrie - 17 octombrie 1939 la Moscova, cu prilejul vizitei ministrului de externe turc, Sukrut Saracoglu. I s-a cerut Turciei sa ramana neutra in cazul unui conflict militar sovieto-roman, survenit pe marginea Basarabiei sau a unui conflict bulgaro-roman, pentru sudul Dobrogei. Potrivit notelor informative intocmite de ambasadele franceza si britanica despre aceste discutii, Stalin dorea Basarabia pentru URSS si sudul Dobrogei pentru Bulgaria si compensarea Romaniei pentru aceste pierderi printr-o garantie sovietica a frontierei romano-ungare. (7)

Se pare ca initial URSS dorea sa utilizeze pentru Romania scenariul baltic. In sprijinul acestei idei vine articolul publicat de comunistul "roman" Boris Stefanov, reprezentantul Partidului Comunist Roman la Comintern, publicat in revista "Internationala Comunista", nr 10/1939, intitulat "Razboiul imperialist si Romania". In acest articol, scris evident la comanda, se concluziona ca "interesele popoarelor (sic) Romaniei, dezvoltarea lor libera si pasnica, viitorul lor mai bun sunt imposibile fara incheierea imediata a unui tratat de ajutor reciproc cu URSS dupa tipul tratatelor intervenite intre Uniunea Sovietica si tarile baltice" [in urma discutiilor germano-sovietice ce au avut loc in perioada 27-29 septembrie 1939 si Lituania a fost trecuta in "sfera de influenta sovietica". Probabil acest fapt l-a facut pe Vladimir Putin sa afirme in 2005 ca tarile baltice au fost eliberate de catre Armata Rosie]. Insa evenimente de pe campurile de lupta, din nordul inghetat si din Franta vor schimba aceste scenarii.

Finlanda, cuprinsa si ea in prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov, a refuzat sa satisfaca pretentiile sovietice si la 30 noiembrie 1939 a fost atacata de URSS. Eroica sa rezistenta a facut ca planurile expansioniste sovietice in Europa de Sud-Est sa fie amanate. La 8 decembrie 1939 Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe a declarat ca articolul lui Boris Stefanov din revista "Internationala Comunista" nu reflecta corect relatiile sovieto-romane. Ambasadorul URSS la Bucuresti, P.G. Kukolev l-a vizitat pe ministrul de externe G. Gafencu pentru a-l asigura asupra atitudinii pasnice a Sovietelor fata de Romania. In acest timp, Armata Rosie suferea esecuri usturatoare in fata Liniei Mannerheim, in cadrul a ceea ce finlandezii numesc “Talvisota” sau “Razboiul de Iarna”.

Abia in primavara lui 1940, dupa ce URSS a reusit sa invinga Finlanda, cu pretul unor enorme pierderi umane si cu prestigiul international serios afectat, puterea sovietelor s-a facut din nou simtita.

Astfel, vorbind in fata Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, la data de 29 martie 1940, Molotov a atins si problema Basarabiei, sustinand ca nesolutionarea problemei basarabene impiedicase incheierea unui pact de neagresiune intre URSS si Romania si ca URSS nu a recunoscut niciodata "cotropirea" (in originalul rus s-a folosit cuvantul "zahvat") Basarabiei dar ca guvernul sovietic nu intentiona sa utilizeze mijloace militare in solutionarea acestei situatii. "Declaratia lui Molotov - scria ulterior Gh. Tatarescu, prim ministru in acel moment - desi grava in fond - e prima data cand sovietele refuzau sa recunosca printr-un act solemn sa recunoasca unirea Basarabiei - nu era insa razboinica in forma si nu a fost urmata imediat de un act agresiv. Dimpotriva, comisarul pentru afaceri straine, [Molotov nn], in conversatia pe care a avut-o cu ministrul [ambasadorul] nostru la Moscova a tinut sa explice si sa precizeze ca in fata congresului delegatiilor sovietelor nu se putea vorbi altfel in chestiunea Basarabiei, lasand sa se inteleaga ca nu ne vom razboi pentru Basarabia si ca mai degraba ne vom intelege pe calea discutiilor. Pe cand facea o asemenea declaratie, guvernul sovietic accelera concentrarea trupelor sale in regiunea Nistrului si sporea vast incidentele de la frontiera". (8)

Insa desfasurarea evenimentelor avea sa determine Moscova sa inteleaga ca nu mai era timp pentru discutii. Armata Germana maturase una dupa altele toate tarile pe care le atacase, in timp ce Armata Rosie obtinuse o victorie a la Pirus impotriva Finlandei. Pe frontul de vest se desfasura deocamdata un "razboi ciudat" fara hecatombele asteptate de sovietici. Astfel imediat dupa declansarea invaziei germane asupra Danemarcei, inceputa in zorii zilei de 9 aprilie 1940 [incheiate a doua zi printr-un total succes german], ministrul roman la Moscova, G. Davidescu a fost convocat de catre Molotov si i s-a inmanat o nota de protest impotriva unor pretinse "provocari" ale armatei romane la frontiera de pe Nistru, care, potrivit notei sovietice "depasisera orice limite"; guvernul sovietic avertiza ca nu va mai tolera stfel de incidente. "E inutil a spune - scria G. Tatarescu - ca o parte din aceste incidente erau provocate de insisi sovieticii, o parte era inventata pe de-a intregul si o alta parte nu erau decat exagerari tendentioase ale unor acte cu caracter politienesc, perfect legale, ale granicerilor si trupelor noastre".

Vestea caderii Frantei si incheierii armistitiului a fost intampinata de Stalin cu injuraturi de birjar, potrivit marturiilor lui N.S. Hrusciov. "Caderea Frantei a fost un dezastru aproape tot atat de mare din punct de vedere al lui Stalin ca si din acela al Occidentului. Si el calculase gresit" (9). Singura putere europeana ce mai ramasese libera, Marea Britanie, astepta cu ingrijorare invazia germana. Daca acesta invazie ar fi reusit - si pana in acel moment armata germana reusise tot ceea ce-si propusese - Hitler s-ar fi putut intoarce spre Est cu toata puterea. Stalin nu dorea asa ceva. El mizase pe un razboi de uzura intre Germania si franco-britanici, luand in considerare precedentul primului razboi mondial. Fortele angajate in lupta in vest, cu o usoara superioritate numerica aliata dadea aceasta impresie. Caderea fulgeratoare a Frantei si retragerea precipitata a Corpului Expeditionar Britanic peste Canal a rasturnat toate calculele si previziunile sovietice. La acesta se adauga si marile greutati intampinate de sovietici pentru a invinge mica si izolata Finlanda.

La 23 iunie 1940 V.M. Molotov l-a primit pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg si i-a comunicat ca "solutionarea problemei basarabene nu mai sufera nici o amanare" si ca guvernul sovietic era hotarat sa foloseasca forta, daca Romania ar fi refuzat "intelegerea pasnica", adica mai direct, cedarea pe langa Basarabia, si a Bucovinei pe care URSS dorea sa o ceara sub pretext ca este locuita de ucrainieni.
Raspunsul oficial german a fost comunicat lui Molotov la data de 25 iunie orele 21: Germania ramanea fidela acordurilor existente si nu obiecta la anexarea Basarabiei. Cerea privind Bucovina era insa "ceva nou". Nota diplomatica germana reamintea sovieticilor marile interese economice germane in Romania si isi exprima dorinta ca spatiul romanesc sa nu devina teatru de razboi. Deasemenea, guvernul german isi exprima disponibilitatea de a "sfatui" guvernul roman sa accepte o "solutionare pasnica" adica sa cedeze cererilor sovietice.

Molotov a multumit pentru "atitudinea plina de intelegere a guvernului german si pentru bunavointa sa de a sprijini cererile sovietice". A respins insa sugestia lui von der Schulenburg de a renunta la Bucovina pentru a inlesni o solutionare pasnica. Ambasadorul german a reamintit ca Bucovina nu a apartinut niciodata Rusiei insa Molotov a replicat ca "Bucovina este ultima parte ce mai lipseste unei Ucraine reunificate", dand totodata asigurari ca interesele germane in Romania vor fi lute in consideratie in chipul cel mai cuprinzator si ca URSS nu intentioneaza sa incurajeze revendicarile terioriale ale Ungariei sau Bulgariei fata de Romania.

Prabusirea Romaniei Mari era acum iminenta. Statul roman, condus de o camarilla corupta, venala si iresponsabila va fi incapabil sa se apere si va ceda tuturor revendicarilor teritoriale care vor fi facute de catre vecini in urmatoarele luni.

URSS a trecut rapid la actiune. La 26 iunie, ora 22.00, V.M. Molotov a remis o nota lui Gheorghe Davidescu, seful misiunii diplomatice romanesti la Moscova. Nota cerea “inapoierea cu orice pret” a Basarabiei si cedarea catre Uniunea Sovietica a partii de nord a Bucovinei. Raspunsul de la Bucuresti era asteptat in decursul zilei urmatoare. Dar, datorita intreruperii legaturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în Romania decat in dimineata zilei de 27 iunie. Situatia a devenit şi mai grava, pentru ca Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta atasata de sovietici la nota ultimativa. Harta includea Herta in revendicarile sovietice, desi nu figura in textul notei ultimative. Fiindca guvernul roman nu cunostea harta, amplasarea exacta a noii frontiere sovietice a ramas necunoscuta, cu consecinte dramatice pentru autoritătile si trupele romane din Herta.

Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la Bucuresti, una extrem de tensionata, caci a devenit evident că Romania era izolata militar şi politic. Germania a sfatuit Romania sa accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad si Atena au insistat ca Bucurestiul să nu deranjeze pacea regionala prin rezistenta militară. Doar Turcia – gata sa puna in aplicare Pactul Balcanic, care preconiza o actiune militara contra Bulgariei in cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis sa sprijine Romania. Cand s-au intrunit cele două Consilii de Coroana, la 27 iunie, optiunile valabile erau reduse: fie acceptarea cererilor sovietice fie rezistenţa armata. Aceste consilii de coroana au contituit o dureroasa dovada a situatiei dezastroase in care se gasea armata romana, complet nepregatita sa lupte intr-un razboi modern si incapabila sa reziste unei ofensive sovietice. Politica achizitiilor de armament facute de regimul carlist doar pentru a incasa comisioane isi arata roadele. In cele din urma, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea. Guvernul roman a trimis raspunsul sau oficial la Moscova la 28 iunie:

“Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forţa si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit să primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”. (10)

Guvernul roman solicita ca termenul de evacuare de patru zile, impus de sovietici, să fie modificat pentru a putea organiza mai bine operatia, lucru pe care Moscova nu l-a acceptat.

Clasa politica romaneasca se afla in acele momente sub influenta socului produs de capitularea Frantei, perceputa ca o teribila lovitura data situatiei internationale a Romaniei. Scriind despre decizia de capitulare, diplomatul roman Alexandru Cretzianu, nota: “Este de ajuns să spun că regele, primul-ministru si sefii militari pareau sa-si fi pierdut dintr-o data cele mai scumpe iluzii si, totodata, luciditatea ratiunii. Pur si simplu nu puteau gasi forta necesara pentru a infrunta calamitatea”.

Ultimatul sovietic, surprinzator in brutalitatea lui, nu a constituit o surpriza absoluta. Guvernul roman cunostea ca intre Germania si URSS intervenise un acord, care trebuia cu necesitate sa includa si clauze ce priveau Romania. Din acest motiv, cu diferite prilejuri factori de decizie au declarat ca guvernul roman intelege sa pastreze cu orice pret integritatea teritoriala a Romaniei si ca se va rezista oricarei agresiuni. Dintre multele exemple de acest gen, ilustrative sunt declaratiile regelui Carol al II-lea din ziua de 6 ianuarie 1940, de la Chisinau, care reiterau ferma hotarare de a apara, cu orice pret, Basarabia.

La aceasta se adaugă volumul mare de informatii pus la dispozitie de catre organele de informatii romanesti, care aratau intentiile Uniunii Sovietice dar nu s-au cunoscut detaliile tehnice ale agresiunii iar conducerea statului nu a luat nici o masura concreta in acesta directie. După inceperea ostilitatilor pe Frontul de Vest, multi politicieni si comandanti militari se multumeau sa spere că vor avea loc evenimente de felul celor din primul război mondial.

Ca rezultat al cedarii, Romania a pierdut 50 762 km² (Basarabia – 44 500 km², nordul Bucovinei – 6 262 km²) cu 4 021 086 ha teren agricol (20,5 % din suprafata agricola a tarii), 3 776 309 locuitori, dintre care 53,49% romani, 10,34% rusi, 15,30% ucraineni si ruteni; 7,27 % evrei, 4,91% bulgari; 3,31% germani, 5,12% altii. Anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei si a Tinutului Hertei de catre Uniunea Sovietică a avut însemnate consecinţe asupra situaţiei interne şi internaţionale a României. Pe plan extern, România a întârit relaţiile cu Germania nazistă. La 1 iulie 1940, guvernul român a renunţat la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939 iar a doua zi, Carol al II-lea a solicitat o misiune militară germană în România, ce va sosi abia in octombrie 1940, in timpul guvernarii antonesciene. Pe plan intern, la 4 iulie 1940, s-a format un nou guvern, condus de Ion Gigurtu, personalitate cu legături economice şi politice la Berlin. În noul guvern, Garda de Fier (Legiunea) era reprezentată de trei miniştri – Horia Sima, la Ministerul Cultelor şi Artelor (va demisiona la 8 iulie), Vasile Noveanu, la Ministerul Inventarului Avuţiei Publice, iar Augustin Bideanu, subsecretar de stat la Finanţe. Compoziţia noului guvern arăta că România se orienta către puterile Axei, singurele care aveau un interes in pastrarea existentei statului roman. Sovieticii, dupa ce s-au oprit acolo unde au dorit, potrivit cererilor ultimative, au continuat sa pastreze importante efective militare in teritoriile anexate si au continuat provocarile la noile frontiere mai ales in sectorul Dunarii de jos.

Sfasierea Romaniei Mari nu s-a oprit aici. La 30 august Germania si Italia au dat satisfactie Ungariei si la Viena s-a trasat o granita romano-maghiara ce includea tinutul secuiesc si taia un coridor prin NV Transilvaniei, intr-o maniera ce convenea si Germaniei, intrucat intrandul cel mai adanc in teritoriul romanesc o aducea ca cativa zeci de kilometri de campurile petroliere de pe Valea Teleajenului.

In sfarsit, la 7 septembrie 1940 s-a sfarsit ultimul act al prabusirii Romaniei Mari : printr-un acord romano-bulgar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. A fost singura cedare teritoriala "onorabila".

Strania dictatura a lui Carol II si a camarillei conduse de "duduia" nu mai puteau supravietui in atari conditii. Tara nu il mai dorea, si Carol era constient ca nici legionarii si nici armata nu l-ar mai fi tolerat mult timp la conducerea tarii.

(1), (2) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond 3, dosar 355, Scrisoarea lui N Titulescu catre regele Carol II.
(3) a se vedea http://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&section=17

(4) Le III eme Reich et le perole roumain, 1938-1940, P. Marguerat, 1977, p 138.

(5) art. Invatamintele Istoriei de G. Gafencu, in Destin nr 3/1952, p 114.
(6), (7) Dov.B.Lungu, "Romania and the Great Powers", 1933-1940, Durham, London, 1989, p.189.
(8) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond nr3, dosar 1019
(9) Stalin, Breaker of Nations, New York 1991, Robert Conquest, prin F. Constantinu op.cit.
(10)Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia 1918-1940 ..., p.221
(11)Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Iaşi, Institutul European, 1998, p.6.