22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea II
Pentru Rusia Tarilor, anul 1917 a insemnat sfarsitul: la 2/15 martie Nicolae al-II-lea este inlaturat, pentru ca peste cateva luni sa se instaureze regimul comunist bolsevic, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917.
Aceste schimbari dramatice au afectat bineinteles si Basarabia, acum simpla gubernie a imperiului tarist. Aici se gaseau depozite ale armatei romane si caile de comunicatii si transport prin care soseau, tocmai din portul arctic Arhanghelsk munitiile si armamentul furnizat de Franta si Regatul Unit. Securitatea spatiului dintre Prut si Nistru era pentru partea de Romanie care mai ramasese libera o problema de securitate nationala.
Pe de alta parte venirea la putere a lui Lenin si hotararea guvernului bolsevic de a recunoste dreptul la autodeterminare a popoarelor din Imperiul Rus (conform adagiului Divide et impera) i-a facut pe fruntasii romanilor din Basarabia sa inteleaga ca un moment hotarator pentru soarta natiunii sosise. Unirea cu Romania, in contextul enuntat, era acum posibila.
Pe de alta parte Puterile Centrale nu aveau nici o obiectie daca teritoriul unui stat inamic slujea drept compensatie pentru pierderile teritoriale la care Romania a fost supusa in urma Pacii de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918).
Marele Congres Ostasesc, reunit la Chisinau intre 2-7 noiembrie 1917, intr-o atmosfera de entuziasm national (alaturi de militarii moldoveni, ex-taristi, se gasea si un batalion de voluntari ardeleni, fosti prinzonieri de razboi austro-ungari) a proclamat autonomia politica si teritoriala a Basarabiei, constituirea unei forte armate proprii si a unui organ reprezentativ destinat sa conduca Basarabia: Sfatul Tarii.
Intr-o succesiune de hotarari, Sfatul Tarii proclama la 2/15 decembrie 1917 Republica Democratica Moldoveneasca Autonoma, in cadrul Federatiei Ruse, pentru ca la 24 ianuarie ! /6 februarie 1918 sa fie proclamata independenta noii republici. Presedintele republicii era Ion Inculet (fost conferentiar la Universitatea din Petrograd, trimis in Basarabia in iunie 1917 de catre guvernul provizoriu a lui Kerenski pentru a incuraja schimbarile revolutionare, evident nu pe baze nationale ci sociale).
Cu toate acestea Sfatul Tarii nu a reusit sa-si impuna autoritatea in tanara republica. Unitatile armatei ruse, contaminate de virusul revolutionar paraseau din proprie initiativa pozitiile de pe frontul romanesc si se intorceau in tara, cu inevitabilele tulburari si dezorbini. Apoi, detasamentele inarmate ale RUMCEROD-ului (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Roman, Flotei Marii Negre si regiunii Odessa) au inceput sa actioneze in directia impunerii puterii sovietice.
In aceste conditii, la solicitarea Consiliului de Directori, armata romana a intrat in Basarabia, la data de 13 ianuarie 1918. Pentru Romania asigurarea depozitelor de armament si material de razboi, si a cailor de comunicatii pe care acesteau soseau era vitala. Prezenta romaneasca in Basarabia va ajunge la 2 divizii de infanterie si 2 divizii de cavalerie, aflate sub comanda generalului Ernest Brosteanu. Acesta a tinut sa sublinieze in plenul Sfatului Tarii basarabean, unde a fost invitat (14 ianuarie 1818): "Creati-va viata dvs cum credeti si nimeni nu se va amesteca in ea, in organizarea ei, noi nu va vom impiedica".
In sfarsit, la 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Tarii voteaza unirea Basarabiei cu Romania:
"In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noaroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeuna se uneste cu mama sa, Romania."
Inca inainte de unirea Basarabiei guvernul sovietic a adoptat o pozitie ostila fata de Romania. Pretextul l-a constituit protestul Diviziei 49 revolutionare ruse, caruia trupele romane i-au dezarmat un regiment si i-au arestat comitetul revolutionar al altui regiment. Lenin a dat un ultimatum guvernului roman, cerand pedepsirea ofiterilor romani care au ordonat actele amintite: "Neprimirea raspunsului la acesta cerere a noastra in decurs de 24 de ore va fi privita de noi ca o noua ruptura si vom lua, in acest caz, masuri militare, chiar si cele mai decisive". In aceeasi zi au fost arestati ministrul Romaniei la Petrograd, C. Diamandy impreuna cu membrii legatiei si ai misiunii militare romane si inchisi in fortareata-inchisoare Petropavlovsk. Masura reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de drept international si a provocat protestele tuturor reprezentantelor diplomatice din capitala rusa care au cerut lui Lenin respectare uzantelor internationale si eliberarea diplomatilor romani. Efortul colectiv al diplomatilor straini a determinat in cele din urma eliberarea celor arestati.
Cu toate acestea la 13/26 ianuarie Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul sovietic) a hotarat sa rupa relatiile diplomatice cu statul roman, sa expulzeze membrii legatiei, misiunii militare si a altor reprezentanti romani, precum si confiscarea tezaurului roman, depozitat aici. Acest furt se justifica astfel:
"Rezervele de aur ale Romaniei, in pastrare la Moscova se declara intangibile pentru oligarhia romana. Regimul sovietic isi ia raspunderea integritatii acestor rezerve si le va remite in mainile poporului roman"
Dupa cum bine stim, tezaurul Romaniei nu a fost inapoiat nici pana astazi.
Actiunile guvernului sovietic au fost dublate de cele ale lui Christian Rakovski, conducatorul Ucrainei Sovietice (1919-1923) si ale RUMCEROD-ului. Impotriva refugiatilor romani din sudul Rusiei, mai ales in zona Odessa s-a declansat o campanie de represiuni, persecutii si deportari. Pentru a pune capat acestor persecutii generalul I. Averescu a incheiat o conventie (10 martie 1918) cu C. Rakovski si cu RUMCEROD-ul care, in viziunea sovieticilor cuprindea angajamentul guvernului roman de a retrage din Basarabia fortele militare in decurs de 2 luni. Partea romana nu a avut in vedere in nici un moment aceasta actiune. Dealtfel, dispozitiile lui Averescu catre generalul E. Brosteanu, comandantul trupelor romane din Basarabia prevedeau ca "linia noastra de demarcatie, dincolo de care nici macar patrulele nu vor trece va fi malul drept al Nistrului". Mersul razboiului a facut ca regiunea Odessei sa fie ocupata de trupele germane si austro-ungare, punand capat activitatii sovietice din acesta zona. Insa situatia la frontiera de Rasarit a Romaniei a ramas in continuare tensionata.
Proclamarea Republicii Sovietice Ungare, la 21 martie 1919 a permis o coordonare a actiunilor sovietice impotriva Romaniei. Se preconiza declansarea unei ofensive simultane, ruso-ucrainiene-ungare si jonctiunea acestor forte pe teritoriul roman. Astfel, la 1 si 2 mai Rakovski si Cicerin, comisarul sovietic al afacerilor externe au trimis note ultimative Romaniei, cerand evacuarea imediata a Basarabiei si Bucovinei. Aceste amenintari au fost puse in practica pe 27 mai cand trupe sovietice, dupa un tir de artilerie pregatitor, au trecut Nistrul si au ocupat Tighina. In sudul Basarabiei se gaseau in acel moment trupe franceze. O unitate de tiraliori algerieni a respins detasamentul sovietic dincolo de Nistru, in aceeasi zi. Planurile atacului sovieticilor rusi, ucrainieni si unguri nu s-au putut materializa. In Rusia fortele albe au declansat o ampla ofensiva sub comanda lui Denikin iar in vest trupele romane au trecut la contraatac si la data de 4 august 1919 intrau in Budapesta, punand capat regimului sovietic maghiar si lichidand influenta sovietica din centrul continentului european.
In anii imediat urmatori au avut loc discutii intre reprezentanti ai guvernelor roman si sovietic care, in fata refuzului sovietic de a recunoaste unirea Basarabiei cu Romania nu au dus la normalizarea relatiilor dintre cele doua tari. Doar apropierea Poloniei de Romania a dus, in cursul anului 1920 la o declaratie surprinzatoare a reprezentantului sovietic Karahan, in cadrul discutiilor romano-sovietice de la Varsovia, 6 octombrie 1920, care evoca atunci posibilitatea "renuntarii fara discutii" la Basarabia, din partea Rusiei Sovietice. Acesta a fost evident o declaratie de conjunctura.
La 28 octombrie 1920 Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia au recunoscut suveranitatea Romaniei asupra Basarabiei. SUA vor recunoaste acest fapt abia in 1933 si atunci indirect, prin includerea Basarabiei in cota de emigratie a Romaniei. Motivul acestei intarzaieri il constituia hotararea SUA din 1920 de a nu recunoaste nici o alienare de teritorii ale fostului Imperiu Rus care nu era aprobata de un guvern reprezentativ al Rusiei. (in acel moment, 1920, SUA nu recunoscusera guvernul sovietic).
In perioada 23 martie - 2 aprilie 1924 au loc la Viena noi discutii romano-sovietice in cursul carora partea sovietica a solicitat organizarea unui referendum privind apartenenta Basarabiei la Romania sau la URSS. Partea romana a refuzat acesta propunere pentru ca "nu putea accepta sa-si retraga trupele din Basarabia pentru a lasa sa intre cele sovietice sub pretextul controlului referendumului. Pe langa acesta, puterile occidentale au sfatuit Romania sa nu creeze un precedent care ar fi pus in discutie majoritatea frontierelor rezultate din tratatul de la Versailles si privind pe aliatii ei cei mai fideli" (1)
URSS au cauzat in perioada urmatoare acestor discutii numeroase incidente de frontiera si agenti sovietici au organizat tulburari si actiuni teroriste in sudul Basarabiei, mai ales in septebrie 1924 cand a avut loc incidentul de la Tatar Bunar:
" Primele actiuni premergatoare "rebeliunii" de pe Nistru au avut loc la 2 iunie 1924. O luntre a incercat sa debarce pe tarmul romanesc si somata fiind a deschis focul. Atacurile armate ale soldatilor rusi au continuat in zilele si noptile urmatoare. Granicerii romani au ripostat armat de fiecare data. Rapoartele militarilor au semnalat ca grupuri inarmate au reusit sa treaca neobservate Nistrul. Pierdute in noapte, ele au reaparut o data cu precipitarea evenimentelor. Zona nu a fost aleasa intamplator. Populatia era in mare parte rusofona, iar supravegherea se facea destul de greu din cauza conditiilor naturale.
Executarea planului a trecut in mainile lui Andrei Kulsnicov (Nenin). Acesta a facut naveta intre Odessa si centrele basarabene in tot cursul anului 1924. Nenin a reusit sa creeze o serie de "comitete revolutionare si detasamente in judetele Cahul, Ismail si Cetatea Alba". Materialele propagandistice, cum ar fi literatura, brosurile sau manifestele revolutionare au fost introduse in Basarabia prin curier special.
Actiunea a fost declansata la data de 12 septembrie, cand 27 persoane mascate au trecut Nistrul. Imediat au ocupat localitatea Nicolaevka din judetul Ismail. Printre primele masuri luate au fost acelea de a taia firele telefonice si telegrafice. Grupul condus de Ivan Bejan a intrat cu forta in primarie, unde i-a ucis pe primarul localitatii, pe sotia acestuia si pe jandarmii care au incercat sa-si faca datoria. Zvonul unei revolte a fost repede raspandit in imprejurimi. In acest timp, grupul de soc a avut ca tinta Tatar-Bunar. La 15 septembrie, localitatea si alte comune din sudul Basarabiei au fost ocupate. Tactica a fost pretutindeni aceeasi. S-a incercat inducerea ideii ca revolutia a izbucnit in toata Basarabia si ca aparitia trupelor sovietice este iminenta. In toate localitatile au fost arborate drapele rosii, uneori fiind tinute chiar discursuri revolutionare. Comisarul Nenin afirma cu asemenea prilejuri ca Basarabia se declarase deja Republica Moldoveneasca Sovietica. In felul acesta se explica si numarul mare de participanti la evenimente. Comitetele revolutionare au fost infiintate in aceste localitati numai din rusi si lipoveni. Grupuri formate in general din circa 20-30 de persoane au intrat in actiune. Liderii lor au tinut discursuri in care afirmau ca in curand, intreaga Armata Rosie va invada intreaga Romanie. In acest timp, artileria sovietica de la Oviodopol executa exercitii militare pe malul Nistrului. Noii conducatori puteau, asadar, spune ca armata rusa a si intrat in actiune.
Atentatorii au dat foc primariei din Tatar-Bunar pentru a carboniza cadavrele. Cetele de bolsevici au trecut apoi la jefuirea comerciantilor aflati in targ. Au fost "rechizitionate" marfuri, alimente, bani, dar si mijloacele de transport ale taranilor.
La 17 septembrie 1924 au ajuns la fata locului primele unitati ale Armatei Romane. S-a deschis focul si au avut loc pierderi de ambele parti. Armata a triumfat, arestand in scurt timp 489 de persoane. Dintre acestea, doar noua erau romani, fapt care demonstra caracterul acestei rascoale. Intre 24 august si 2 decembrie 1925 are loc procesul prizonierilor de la Tatar-Bunar. Au fost pronuntate 85 de condamnari, nici unul dintre condamnati nefiind insa roman. " (2)
Dupa esecul "revolutiei" basarabene, la 12 octombrie 1924 a fost constituita dincolo de Nistru Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (8.100 kmp, capitala la Balta iar din 1929 la Tiraspol). Acesta republica a fost creata de guvernul sovietic pentru a fi folosita ca un permanent mijloc de presiune impotriva Romaniei si a pastra deschisa problema basarabeana, atat in plan bilateral cat si international.
(1) - Clash over Romania, Paul Quinslan, Los Angeles, 1977, p 22-23
(2) http://www.jurnalul.ro/articol_23336/septembrie_1924___bolsevicii_incearca_sa_recupereze_basarabia.html
In aceste conditii, la solicitarea Consiliului de Directori, armata romana a intrat in Basarabia, la data de 13 ianuarie 1918. Pentru Romania asigurarea depozitelor de armament si material de razboi, si a cailor de comunicatii pe care acesteau soseau era vitala. Prezenta romaneasca in Basarabia va ajunge la 2 divizii de infanterie si 2 divizii de cavalerie, aflate sub comanda generalului Ernest Brosteanu. Acesta a tinut sa sublinieze in plenul Sfatului Tarii basarabean, unde a fost invitat (14 ianuarie 1818): "Creati-va viata dvs cum credeti si nimeni nu se va amesteca in ea, in organizarea ei, noi nu va vom impiedica".
In sfarsit, la 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Tarii voteaza unirea Basarabiei cu Romania:
"In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noaroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeuna se uneste cu mama sa, Romania."
Inca inainte de unirea Basarabiei guvernul sovietic a adoptat o pozitie ostila fata de Romania. Pretextul l-a constituit protestul Diviziei 49 revolutionare ruse, caruia trupele romane i-au dezarmat un regiment si i-au arestat comitetul revolutionar al altui regiment. Lenin a dat un ultimatum guvernului roman, cerand pedepsirea ofiterilor romani care au ordonat actele amintite: "Neprimirea raspunsului la acesta cerere a noastra in decurs de 24 de ore va fi privita de noi ca o noua ruptura si vom lua, in acest caz, masuri militare, chiar si cele mai decisive". In aceeasi zi au fost arestati ministrul Romaniei la Petrograd, C. Diamandy impreuna cu membrii legatiei si ai misiunii militare romane si inchisi in fortareata-inchisoare Petropavlovsk. Masura reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de drept international si a provocat protestele tuturor reprezentantelor diplomatice din capitala rusa care au cerut lui Lenin respectare uzantelor internationale si eliberarea diplomatilor romani. Efortul colectiv al diplomatilor straini a determinat in cele din urma eliberarea celor arestati.
Cu toate acestea la 13/26 ianuarie Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul sovietic) a hotarat sa rupa relatiile diplomatice cu statul roman, sa expulzeze membrii legatiei, misiunii militare si a altor reprezentanti romani, precum si confiscarea tezaurului roman, depozitat aici. Acest furt se justifica astfel:
"Rezervele de aur ale Romaniei, in pastrare la Moscova se declara intangibile pentru oligarhia romana. Regimul sovietic isi ia raspunderea integritatii acestor rezerve si le va remite in mainile poporului roman"
Dupa cum bine stim, tezaurul Romaniei nu a fost inapoiat nici pana astazi.
Actiunile guvernului sovietic au fost dublate de cele ale lui Christian Rakovski, conducatorul Ucrainei Sovietice (1919-1923) si ale RUMCEROD-ului. Impotriva refugiatilor romani din sudul Rusiei, mai ales in zona Odessa s-a declansat o campanie de represiuni, persecutii si deportari. Pentru a pune capat acestor persecutii generalul I. Averescu a incheiat o conventie (10 martie 1918) cu C. Rakovski si cu RUMCEROD-ul care, in viziunea sovieticilor cuprindea angajamentul guvernului roman de a retrage din Basarabia fortele militare in decurs de 2 luni. Partea romana nu a avut in vedere in nici un moment aceasta actiune. Dealtfel, dispozitiile lui Averescu catre generalul E. Brosteanu, comandantul trupelor romane din Basarabia prevedeau ca "linia noastra de demarcatie, dincolo de care nici macar patrulele nu vor trece va fi malul drept al Nistrului". Mersul razboiului a facut ca regiunea Odessei sa fie ocupata de trupele germane si austro-ungare, punand capat activitatii sovietice din acesta zona. Insa situatia la frontiera de Rasarit a Romaniei a ramas in continuare tensionata.
Proclamarea Republicii Sovietice Ungare, la 21 martie 1919 a permis o coordonare a actiunilor sovietice impotriva Romaniei. Se preconiza declansarea unei ofensive simultane, ruso-ucrainiene-ungare si jonctiunea acestor forte pe teritoriul roman. Astfel, la 1 si 2 mai Rakovski si Cicerin, comisarul sovietic al afacerilor externe au trimis note ultimative Romaniei, cerand evacuarea imediata a Basarabiei si Bucovinei. Aceste amenintari au fost puse in practica pe 27 mai cand trupe sovietice, dupa un tir de artilerie pregatitor, au trecut Nistrul si au ocupat Tighina. In sudul Basarabiei se gaseau in acel moment trupe franceze. O unitate de tiraliori algerieni a respins detasamentul sovietic dincolo de Nistru, in aceeasi zi. Planurile atacului sovieticilor rusi, ucrainieni si unguri nu s-au putut materializa. In Rusia fortele albe au declansat o ampla ofensiva sub comanda lui Denikin iar in vest trupele romane au trecut la contraatac si la data de 4 august 1919 intrau in Budapesta, punand capat regimului sovietic maghiar si lichidand influenta sovietica din centrul continentului european.
In anii imediat urmatori au avut loc discutii intre reprezentanti ai guvernelor roman si sovietic care, in fata refuzului sovietic de a recunoaste unirea Basarabiei cu Romania nu au dus la normalizarea relatiilor dintre cele doua tari. Doar apropierea Poloniei de Romania a dus, in cursul anului 1920 la o declaratie surprinzatoare a reprezentantului sovietic Karahan, in cadrul discutiilor romano-sovietice de la Varsovia, 6 octombrie 1920, care evoca atunci posibilitatea "renuntarii fara discutii" la Basarabia, din partea Rusiei Sovietice. Acesta a fost evident o declaratie de conjunctura.
La 28 octombrie 1920 Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia au recunoscut suveranitatea Romaniei asupra Basarabiei. SUA vor recunoaste acest fapt abia in 1933 si atunci indirect, prin includerea Basarabiei in cota de emigratie a Romaniei. Motivul acestei intarzaieri il constituia hotararea SUA din 1920 de a nu recunoaste nici o alienare de teritorii ale fostului Imperiu Rus care nu era aprobata de un guvern reprezentativ al Rusiei. (in acel moment, 1920, SUA nu recunoscusera guvernul sovietic).
In perioada 23 martie - 2 aprilie 1924 au loc la Viena noi discutii romano-sovietice in cursul carora partea sovietica a solicitat organizarea unui referendum privind apartenenta Basarabiei la Romania sau la URSS. Partea romana a refuzat acesta propunere pentru ca "nu putea accepta sa-si retraga trupele din Basarabia pentru a lasa sa intre cele sovietice sub pretextul controlului referendumului. Pe langa acesta, puterile occidentale au sfatuit Romania sa nu creeze un precedent care ar fi pus in discutie majoritatea frontierelor rezultate din tratatul de la Versailles si privind pe aliatii ei cei mai fideli" (1)
URSS au cauzat in perioada urmatoare acestor discutii numeroase incidente de frontiera si agenti sovietici au organizat tulburari si actiuni teroriste in sudul Basarabiei, mai ales in septebrie 1924 cand a avut loc incidentul de la Tatar Bunar:
" Primele actiuni premergatoare "rebeliunii" de pe Nistru au avut loc la 2 iunie 1924. O luntre a incercat sa debarce pe tarmul romanesc si somata fiind a deschis focul. Atacurile armate ale soldatilor rusi au continuat in zilele si noptile urmatoare. Granicerii romani au ripostat armat de fiecare data. Rapoartele militarilor au semnalat ca grupuri inarmate au reusit sa treaca neobservate Nistrul. Pierdute in noapte, ele au reaparut o data cu precipitarea evenimentelor. Zona nu a fost aleasa intamplator. Populatia era in mare parte rusofona, iar supravegherea se facea destul de greu din cauza conditiilor naturale.
Executarea planului a trecut in mainile lui Andrei Kulsnicov (Nenin). Acesta a facut naveta intre Odessa si centrele basarabene in tot cursul anului 1924. Nenin a reusit sa creeze o serie de "comitete revolutionare si detasamente in judetele Cahul, Ismail si Cetatea Alba". Materialele propagandistice, cum ar fi literatura, brosurile sau manifestele revolutionare au fost introduse in Basarabia prin curier special.
Actiunea a fost declansata la data de 12 septembrie, cand 27 persoane mascate au trecut Nistrul. Imediat au ocupat localitatea Nicolaevka din judetul Ismail. Printre primele masuri luate au fost acelea de a taia firele telefonice si telegrafice. Grupul condus de Ivan Bejan a intrat cu forta in primarie, unde i-a ucis pe primarul localitatii, pe sotia acestuia si pe jandarmii care au incercat sa-si faca datoria. Zvonul unei revolte a fost repede raspandit in imprejurimi. In acest timp, grupul de soc a avut ca tinta Tatar-Bunar. La 15 septembrie, localitatea si alte comune din sudul Basarabiei au fost ocupate. Tactica a fost pretutindeni aceeasi. S-a incercat inducerea ideii ca revolutia a izbucnit in toata Basarabia si ca aparitia trupelor sovietice este iminenta. In toate localitatile au fost arborate drapele rosii, uneori fiind tinute chiar discursuri revolutionare. Comisarul Nenin afirma cu asemenea prilejuri ca Basarabia se declarase deja Republica Moldoveneasca Sovietica. In felul acesta se explica si numarul mare de participanti la evenimente. Comitetele revolutionare au fost infiintate in aceste localitati numai din rusi si lipoveni. Grupuri formate in general din circa 20-30 de persoane au intrat in actiune. Liderii lor au tinut discursuri in care afirmau ca in curand, intreaga Armata Rosie va invada intreaga Romanie. In acest timp, artileria sovietica de la Oviodopol executa exercitii militare pe malul Nistrului. Noii conducatori puteau, asadar, spune ca armata rusa a si intrat in actiune.
Atentatorii au dat foc primariei din Tatar-Bunar pentru a carboniza cadavrele. Cetele de bolsevici au trecut apoi la jefuirea comerciantilor aflati in targ. Au fost "rechizitionate" marfuri, alimente, bani, dar si mijloacele de transport ale taranilor.
La 17 septembrie 1924 au ajuns la fata locului primele unitati ale Armatei Romane. S-a deschis focul si au avut loc pierderi de ambele parti. Armata a triumfat, arestand in scurt timp 489 de persoane. Dintre acestea, doar noua erau romani, fapt care demonstra caracterul acestei rascoale. Intre 24 august si 2 decembrie 1925 are loc procesul prizonierilor de la Tatar-Bunar. Au fost pronuntate 85 de condamnari, nici unul dintre condamnati nefiind insa roman. " (2)
Dupa esecul "revolutiei" basarabene, la 12 octombrie 1924 a fost constituita dincolo de Nistru Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (8.100 kmp, capitala la Balta iar din 1929 la Tiraspol). Acesta republica a fost creata de guvernul sovietic pentru a fi folosita ca un permanent mijloc de presiune impotriva Romaniei si a pastra deschisa problema basarabeana, atat in plan bilateral cat si international.
(1) - Clash over Romania, Paul Quinslan, Los Angeles, 1977, p 22-23
(2) http://www.jurnalul.ro/articol_23336/septembrie_1924___bolsevicii_incearca_sa_recupereze_basarabia.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu