22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea I

In seara zilei de 26 iunie 1940, URSS a prezentat un ultimatul Romaniei, in urma caruia Basarabia si Nordul Bucovinei au fost pierdute. A fost inceputul prabusirii Romaniei Mari, dupa doar 20 de ani de existenta.

Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 i-au urmat Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, care a dus la pierderea Transilvaniei de Nord-Vest si, in fine, la 7 septembrie 1940, Cadrilaterul a revenit Bulgariei.


In 2 luni Romania Mare a pierdut 1/3 din teritoriu, ajungand de la 295.049 kmp in perioada interbelica la 194.136 kmp in septembrie 1940, populatia diminuandu-se de la 19.933.802 locuitori in iunie 1940 la aproximativ 13.500.000 in iunie 1941. Suprafata arabila a scazut deasemenea de la 13.874.008 ha la 8.809.000 ha. Acesta anexare de catre vecini a unora dintre cele mai importante zone agricole (Basarabia, campiile Transilvaniei, Crisurilor, Somesului, Cadrilaterul) a dus deasemenea la pierderea a 739.661 cai, 1.615.875 bovine si 6.119.603 ovine, acestea reprezentand intre 32-42% din resursele zootehniei romanesti.In teritoriul ocupat au ramas 974 din cele 3695 intreprinderi mari ale tarii. Teritoriul anexat de Ungaria asigura prioritar unele produse de importanta strategica, din care au fost pierdute urmatoarele cote de productie: 38,5% la aur fin, 87,6% la cupru, 97,6% plumb, 100% la zinc.

Anexarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei a constituit, mai presus de orice indoiala, motivul pentru care Romania a "atacat" URSS, alaturi de Germania, in zorii zilei de 22 iunie 1941.

Teritoriul dintre Prut si Nistru apartine arealului de secole al poporului roman, cu mult, foarte mult timp inainte de ajungerea rusilor la Nistru (1792). Insasi denumirea de "Basarabia" - initial privitoare doar la Sudul provinciei, evoca o stapanire a Tarii Romanesti, carmuita de dinastia Basarabilor. Tarul Petru cel Mare, recunostea prin tratatul de la Lutzk (13/24 aprilie 1711), incheiat cu Dimitrie Cantemir, domnul de atunci al Moldovei, in articolul IX, frontierele Moldovei:

"Hotarele Principatului Moldovei, dupa drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu raul Nistru, Camenetul, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunarea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei si cu teritoriul Poloniei, dupa delimitarea facuta" (2)

Dar abia in urma Pacii de la Iasi, din 1792, ajunge Rusia sa stapaneasca Edissanul (teritoriul dintre Bug si Nistru, numit astfel dupa hoarda tatara care-l locuia) iar anul urmator, in 1793, in urma celei de-a doua impartiri a Poloniei, Rusia anexeaza si Podolia devenind vecina Moldovei pe intreaga frontiera a Nistrului.

In decembrie 1806, Rusia a ocupat timp de 7 ani Principatele Romane. Intentia initiala a tarului Alexandru I a fost aceea de a le anexa si a fixa pe Dunare frontiera dintre Imperiul Rus si cel Otoman. In timpul razboiului ruso-turc ce a urmat (1806-1812) cancelariile din Petersburg au luat in considerare mai multe formule privind statutul teritorial-politic al Tarii Romanesti si a Moldovei. Dupa ezitari, Napoleon I (Bonaparte) a acceptat prin Tratatul de la Erfurt (1808) apartenenta la Imperiul Rus a celor doua Principate si a Finlandei (art.5) si extinderea frontierelor ruse pana la Dunare (art.8).
Alexandru I nu era decis daca sa pastreze cele 2 principate si lua in consideratie cedarea Olteniei catre Austria, care o mai stapanise intre anii 1718-1739 sau chiar cedarea ambelor principate Austriei, in schimbul Galitiei.

In nici un moment al acestor negocieri, Alexandru nu a invocat vreun drept istoric al Rusiei asupra teritoriului moldo-muntean. A fost vorba exclusiv de "dreptul fortei". Insa deteriorarea progresiva a relatiilor franco-ruse l-au determinat pe tar sa incheie cat mai grabnic pace cu turcii, abandonand vechile frontiere, retragerea sa fiind impusa de iminenta confruntarii cu Napoleon. Chestiuni de prestigiu au determinat totusi "pastrarea" teritoriului dintre Prut si Nistru, incheindu-se Pacea de la Bucuresti, 16/28 mai 1812. Rusii nu puteau sa plece cu mana goala. Peste doar o luna Napoleon a trecut Niemenul, incepand campania impotriva Rusiei (24 mai 1812).

Administratia rusa adoptat si ea denumirea de Basarabia pentru noua achizitie dintre Prut si Nistru prin actul oficial "Asezamantul organizarii oblastiei Basarabiei", publicat in 1818. Pentru moment rusii au pastrat specificul national a noilor achizitii teritoriale, in acesta linie inscriindu-se constitutiile Finlandei (1809) si Poloniei (1815). Dreptul de autonomie recunoscut Basarabiei chiar în Regulamentul provizoriu din 1812 în paragraful 6 declara: "Populatia Basarabiei îsi pastreaza legile ei" , prevedere repetata apoi în "Asezamântul organizarii oblastiei Basarabiei".
În acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se stipula urmatoarele:

"În procedura civila, întrebuintarea limbii moldovenesti se confirma pentru asigurarea dreptului, privilegiilor si legilor locale, acordate cu înalta mila pentru totdeauna regiunii Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional civil în afaceri litigioase ale persoanelor particulare se va conduce de drepturile si obiceiurile moldovenesti" (3)

Insa in 1828 statutul autonim al Basarabiei afost abolit, pentru ca incepand cu 1873 Basarabia sa devina o simpla gubernie a Imperiului Tarist. Politica de deznationalizare si schimbare a profilului etnic in Basarabia a avut consecinte catastrofale pentru romanii de aici.

Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimeei (1853-1856) a schimbat radical raportul de forte european. La negocierile de pace Austria a incercat sa determine retrocedarea Basarabiei, fara insa sa reusesca. Prin articolul XX al tratatului de la Paris, Sudul Basarabiei este restituit Imperiului Otoman - in fapt, Moldovei.

Aici este vorba de considerente de "realpolitik". Nimic altceva decat interesul a determinat Marea Britanie sa indeparteze Rusia de Gurile Dunarii, pentru a asigura securitatea importurilor engleze de cereale din Tarile Romane. Aparitia pe piata mondiala a graului american - mai bun si mai ieftin, a facut, alaturi si de alte considerente - ca Regatul Unit sa-si piarda interesul pentru aceasta regiune, astfel ca in urma razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878 Rusia a recuperat Sudul Basarabiei de la "aliatul" Roman. Rusia garatase in urma conventiei de la 4/16 aprilie 1877 integritatea teritoriala a Romaniei.

Articolul 3 al acestei Conventii prevedea ca partea rusa se obliga "a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman, asa cum rezulta din legile internationale si tratatele existente, precum si de a mentine si apara integritatea actuala a Romaniei" (4)

Rusia nu a mai tinut cont la Congresul de Pace de la Berlin de angajamentele ce le luase cu un an in urma, in fata unui stat care o salvase de la o infrangere rusinoasa in primavara lui 1877.

Brutalitatea Rusia fata de "aliatul" roman nu s-a limitat doar la anexarea sudului Basarabiei. Rusia si-a mai rezervat, prin Armistitiul de la San-Stefano, fara vreo consultare cu guvernul roman, dreptul de tranzit prin teritoriul roman spre trupele ruse din Bulgaria - ceea ce a dus la iminenta izbucnirii unui razboi intre fostii aliati. Congresul de la Berlin (1/13 iunie 1878) a dus insa la detensionarea relatiilor romano-ruse, Sudul Basarabiei ramanad insa pierdut.

Experienta nefericita a aliantei cu Rusia a convins atunci factorii de conducere din Romania ca securitatea staului roman nu poate fi asigurata decat printr-o alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Acesta alianta s-a materializat prin tratatul secret cu Germania si Austro-Ungaria din 18/30 octombrie 1883. (Asupra acestui tratat vom reveni.)

Izbucnirea Primului Razboi Mondial a insemnat din nou un moment de rascruce pentru Romania, avand de ales intre Puterile Centrale si Antanta sau, dupa cum se exprima istoricul Florin Constantinu, intre primatul securitatii nationale si primatul unitatii nationale. Armata romana era inzestrata cu tunuri germane si pusti austriece. Romania avea un tratat secret de alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Romania era condusa de o dinastie de origine germana. In ciuda acestor fapte, punand inainte dezideratul unitatii nationale, Romania a ales sa lupte de partea Antantei, cautand sa alipeasca la Patria Mama Transilvania, Banatul si Bucovina. Acestea trei insemnau mai mult decat Basarabia.

I.I.C. Bratianu a conditionat la modul absolut un acord politic si militar cu Antanta de garantarea reunirii tuturor teritoriilor locuite de romani. S.D. Sazonov , ministrul de externe rus considera aceste pretentii ca fiind exagerate, dupa cum nici Anglia nu dorea dezmembrarea Austro-Ungariei, pe care o considera un factor de echilibru de importanta europeana. Nici Franta nu manifesta un interes deosebit pentru nazuintele nationale ale romanilor. Doar Italia sustinea ideea unui stat roman intregit si puternic, pentru a contracara influenta Austriei in Balcani.

Intrarea Romaniei in primul razboi mondial s-a facut in urma unor complicate si laborioase tratative diplomatice. Antanta se arata mai receptiva sau mai refractara la nazuintele romanesti in functie de situatia militara in care se gasea. Romania se gasea intr-o situatie militara dificila. Armata Romana avea mari lipsuri de artilerie, aviatie, mitraliere si mijloace de trasmisiuni, trasport si aprovizionare cu munitie. Artileria si armamentul de infanterie roman provenea din uzinele germane si austriece, tragand munitie fabricata in aceleasi tari, avand calibre diferite (in special infanteria) nici o tara a Antantei, cu exceptia Italiei, nu folosea calibrul 6,5 mm, -calibrul pustii Mannlicher md 1893 (romanesc), arma de baza a armatei romane la inceputul razboiului. Uzinele franceze sau engleze nu puteau sa produca special pentru armata romana cartuse de 6,5 mm, care necesitatau un procedeu laborios de fabricatie, cand propriile armate aveau nevoie de toate capacitatile industriale existente. Industria de razboi romana din acea perioada, aflata intr-un stadiu incipient (Arsenalul, Pulberaria si Pirotehnia Armatei) putau asigura zilnic, la 1 august 1916 doar 2 proiectile de tun si 1 cartus de fiecare arma. (5).

Cu toate acestea, circumstantele internationale cat si nerabdarea unor factori interni au dus in cele din urma la semnarea, la 4/17 august 1916, a unei Conventii politice si a uneia militare, intre I.I.C. Bratianu si ministrii (ambasadorii) Frantei, Angliei, Rusiei si Italiei la Bucuresti. A fost un succes incontestabil al diplomatiei romanesti si o masura a capacitatii politice si diplomatice a lui I.I.C. Bratianu. Aceste conventii stipulau printre altele garanatarea integritatii teritoriale a Romaniei, garantarea cererilor teritoriale romane dupa cucerirea lor (art.4), declansarea unei puternice ofensive ruse pe tot frontul, flota de razboi rusa se angaja sa asigure securitatea portului Constanta. De asemenea Antanta se angaja sa livreze armatei romane cantitatile de munitie, armament si echipament de razboi necesare. Aproape nici una din prevederile conventiei militare nu au fost respectate sau au fost respectate cu mare intarzaiere de catre aliatii Romaniei.

Ofensiva rusa care trebuia sa o sprijine pe cea romana din Transilvania s-a oprint rapid, lasand flancurile romanesti descoperite. Munitia si armamentul nu a ajuns in cantitatile promise. Armata rusa nu a ajutat in nici un fel trupele romane care luptau cu disperare sa apere Bucurestiul, ramanad cu arma la picior pana cand Romania a pierdut Oltenia, Dobrogea si Muntenia, intrand in lupta doar in sectorul coridorului de la Galati, in momentul in care frontul s-a stabilizat pe pozitiile avute in iarna 1916-1917. In randurile generalilor romani a aparut fara nici un echivoc ideea ca rusii au tradat Romania, lasand intentionat ca ea sa fie ocupata pana pe un aliniament care le convenea.

Succesele militare romanesti din vara anului 1917 (Marasti, Marasesti, Oituz) nu au putut fi exploatate intrucat Rusia se scufunda in haos - la 2/15 martie cade Tarul, peste cateva luni se instaureaza regimul comunist-bolsevic - 25 octombrie/7 noiembrie. Iesirea Rusiei din razboi a facut imposibila continuarea luptei cu Puterile Centrale si la 24 aprilie/7 mai 1918 se semneaza Pacea de la Bucuresti care parea sa indice ca Romania iesea din razboi intr-o situatie catastrofala: Dobrogea era pierduta, luata de bulgari (Cadrilaterul si o parte din judetul Constanta) sau stapanita de un condominium germano-austro/ungaro-bulgaro-turc, frontiera montana impinsa de Austro-Ungaria la sud sau est, cu o pierdere de 5 600 kmp, a inaltimilor din Carpati, principalele ramuri ale economiei trecand deasemenea sub controlul germano-austro/ungar.

Totusi, evolutii politico-sociale surprinzatoare, cauzate de prabusirea a doua tronuri ce pareau de neclintit ("cascada tronurilor" de care vorbea Take Ionescu la un moment dat) aveau sa schimbe aceste sumbre realitati. Basarabia urma sa se alipeasca din nou, intr-un mod surprinzator si neasteptat, la trupul Tarii.

(1) imagine harta: http://www.didactic.ro/files/19/rom.1940.jpg;

(2)Relatiile internationale ale Romaniei in documente, ed Ion Ionascu sa B. 1971, p201;

(3)http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2003/09/mitropol.htm;

(4)Armata Romana in Razboiul de Independenta 1877-1878, Cornel I Scafes, Horia Vl Serbanescu scl; ed Sigma, Bucuresti 2002 ;

(5)Romania in primul razboi mondial; V.Atanasiu scl, Ed. Militara,Bucuresti 1979 , p130;

* alte lucrari consultate:

"O istorie sincera a poporului roman" -Florin Constantinu, ed Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997;

" Trecerea Nistrului - 1941" - Florin Constantinu, Ilie Schipor, ed Albatros, Bucuresti 1995.