27 august 2006

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea III

Dupa "revolutia" bolsevica esuata din Basarabia si dupa constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti dincolo de Nistru, Romania a urmarit sa-si normalizeze relatiile cu puternicul vecin de la Rasarit. Acesta normalizare nu putea avea loc inafara recunosterii - explicite sau implicite - apartenentei Basarabiei la Romania.

Au fost initiate contacte diplomatice, soldate cu semnarea unor acorduri, precum Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929) semnat de Romania alaturi de URSS, Polonia, Estonia, Letonia si Lituania pentru punerea in aplicare a Pactului Briand-Kellogg (eliminarea razboiului ca mijloc de solutionare a litigiilor internationale), inaintea ratificarii pactului de catre toti semnatarii. Nicolae Titulescu a incercat sa atraga Uniunea Sovietica in cadrul unui sistem de securitate europeana. Pentru a reglementa relatiile bilaterale in cadrul acestei orientari Romania a semnat, impreuna cu Polonia, URSS, Afganistan, Persia, Letonia, Estonia si Turcia, Conventia pentru definirea agresorului (3 iulie 1933).

In anul urmator, la 9 iunie 1934 se restabilesc relatiile diplomatice romano-sovietice, intre N. Titulescu si M. Litvinov intervenind un "gentlemen's agreement" potrivit caruia problema statu-quo ului teritorial nu mai avea sa fie pusa in discutie. N. Titulescu era convins ca securitatea Romaniei si securitatea continentului european vor avea de castigat prin incheierea unui tratat bilateral romano-sovietic de asistenta mutuala. Textul parafat de el si Litvinov la 21 iulie 1936 mentiona explicit Nistrul ca linie de demarcatie intre cele doua tari. Acesta mentionare a fost considerata de catre Romania, in conformitate cu uzantele diplomatice internationale, drept o recunoastere implicita a suveranitatii sale asupra Basarabiei.
Insa a fost vorba de un succes nesigur si absolut temporar. Inlaturarea lui N. Titulescu din guvernul Tatarescu - 29 august 1936 - a constituit un prilej pentru diplomatia sovietica sa recastige terenul aparent pierdut prin recunosterea Nistrului drept linie de demarcatie intre cele doua state. Astfel, Litvinov ii spunea, in septembrie 1936, fostului ministru de externe N. Titulescu ca "actul din 21 iulie 1936 nu mai este valabil intre noi, caci consideram ca demiterea dvs in imprejurarile cunoscute echivaleaza cu o schimbare a politicii externe".(1) Cu acelasi prilej, Litvinov, neuitand sa speculeze faptul ca Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu ceruse recunosterea de jure a apartenentei Basarabiei la Romania, fapt interpretata de sovietici drept o negare a unei recunoasteri de facto, facuta in cadrul Acordului parafat de Titulescu, concluziona ca Romania "si-a schimbat politica externa. Vrem ca potentialul pe care il reprezinta Basarabia sa devina rus si nu german. De aceea tin sa va comunic ca vom incerca sa reluam Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile." (2)
Aceasta disponibilate spre dialog si negociere din partea sovieticilor trebuie inteleasa insa in contextul international al ridicarii Germaniei. URSS nu puteau ignora Drang nach Osten -ul nazist, nici Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936). In acest moment URSS urmarea sa-si imbunatateasca relatiile cu Germania. Aceste tatonari sovietice au fost insotite, de cealalta parte de asa numita "diplomacy of appeasement" promovata de Franta si Marea Britanie, o politica de concesii si chiar slabiciune in fata Germaniei in speranta preintampinarii izbucnirii unui nou razboi. Pe acesta linie se inscrie sacrificarea Cehoslovaciei, prin acordul de la Munchen (29 septembrie 1938).
Pentru Romania disparitia Cehoslovaciei a reprezentat o grea lovitura. In primul rand reprezenta un semnal ca sistemul sau de aliante incepea sa se clatine si, asa cum vor arata faptele, se va prabusi in curand. Aceste aliante, prin care Romania urmarea sa apare integritatea sa teritoriala, erau atat bilaterale - cu Franta si Polonia, cat si multilaterale: Mica Intelegere, constituita in 1920-1921 intre Romania, Cehoslovacia si Yugoslavia (care practic inconjura Ungaria) si Intelegerea Balcanica, constituita la 9 februarie 1934 intre Romania, Yugoslavia, Grecia si Turcia (care, la randul ei, "asigura" Bulgaria). In mai putin de trei ani, toti acesti aliati, cu exceptia Turciei, vor inceta sa mai existe.
Mai mult, Cehoslovacia reprezenta unul din principarii furnizori de armament ai Romaniei. Armamentul individual de infanterie - pusca ZB md 1924 cal 7,92 mm; armamentul automat - pusca mitraliera ZB md 1930 cal 7,92; mitraliera ZB 53, md 1937 cal 7,92; o parte importanta sau majoritara din artileria grea, tancuri sau blindate si a artileriei de camp erau fabricate in Cehoslovacia. (3)

Astfel, dupa disparitia Cehoslovaciei, Romania sa gasea intr-o situatie extrem de dificila. Trei dintre vecinii sai - URSS, Ungaria si Bulgaria, aveau pretentii teritoriale iar forta statelor care contestau sau urmareau schimbarea sistemului versaillez era in crestere. Mai mult decat atat, incepand cu acelasi an Germania a inceput sa exercite presiuni economice asupra Romaniei. Planul economic german pe 4 ani dusese la concluzia ca productia interna de carburant sintetic nu va putea asigura nici pe departe nevoia de carburant a armatei germane. Unul dintre responsabilii logistici ai Wehrmacht-ului, generalul Thoma arata ca "stapanirea campurilor petroliere romanesti, ca si a intregului spatiu dunarean ca o conditie preliminara pentru aprovizionarea indestulatoarea cu ulei mineral a Germaniei intr-un razboi de lunga durata." (4). Generalul considera in raportul sau ca aceasta "stapanire" se putea realiza prin unul din urmatoarele mijloace: presiune economica, alianta politica sau interventie militara.
In cele din urma si in ciuda unor incidente care au periclitat serios relatiile romano-germane (precum asasinarea lui CZ Codreanu in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, sau incidentul Tilea din 16-17 martie 1939), Romania a incheiat un tratat economic romano-german - 23 martie 1939.
Despre acest tratat, ministrul de externe de atunci, Grigore Gafencu arata: "Faptul ca tratatul dadea putinta Germaniei de a dobandi pe piata noastra materii prime, pentru ea, de o deosebita insemnatate, era pentru noi singura si cea mai buna garantie ca nu va cauta cu sila sa tulbure treburile de la noi. Iar noi primeam, printre alte produse industriale, armamentul de care aveam nevoie pentru a desavarsi apararea tarii (din fabricile cehoslovace, potrivit unor contracte vechi). Acesta garantie a contribuit in mod hotarator sa statorniceasca raporturi pasnice intre cele doua tari." (5)

La putin timp de la reglementarea raporturilor cu Germania, Romania a primit si garantia franco-britanica din 13 aprilie 1939 prin care Franta si Marea Britanie se angajau sa acorde asistenta Romaniei si Greciei in cazul in care s-ar decide sa reziste cu armele unei agresiuni externe. Acesta garantie - cu o discutabila eficienta in cazul unei situatii reale - era evident indreptata impotriva Germaniei sau Ungariei si nu privea garantarea frontierei rasaritene. Deasemenea, interesele economice germane in Romania nu aveau in vedere cu necesitate garantarea integritatii teritoriale a statului roman.

Concomitent cu apropierea ce avea loc intre URSS si Germania, Moscova isi inasprea atitudinea fata de Romania. Zambetele de complezenta sovietice din prima parte a anilor '30 fusesera demult uitate. In iulie 1939, V.M. Molotov, ce preluase la 3 mai 1939 si conducerea comisariatului poporului pentru afaceri externe a refuzat sa primeasca o nota de protest a guvernului roman, privitoare la un avion sovietic ce violase spatiul aerian al Romaniei pe motiv ca in cuprinsul ei Basarabia era mentionata ca fiind "teritoriu romanesc".

In acest context, vestea incheierii unui pact de neagresiune sovieto-german (celebrul pact Ribbentrop-Molotov, la 23 august 1939) a cauzat o justificata neliniste diplomatiei romanesti:
"Lovitura de teatru a acordului germano-sovietic - socotesc situatia foarte grava. S-au inteles oare la o impartire a Poloniei si a Romaniei ?" nota primul ministru de atunci, Armand Calinescu in jurnalul sau.

Armand Calinescu nu era departe de adevar cand facea astfel de afirmatii. Protocolul aditional secret, ce completa pactul de neagresiune "reglementa" situatia tarilor baltice - Estonia si Letonia intrau in "sfera de interese" a URSS, si initial, Lituania in cea a Germaniei. S-a "reglementat" deasemenea soarta Poloniei, atacata de Germania la 1 septembrie 1939 si de URSS 2 saptamani mai tarziu. In privinta Romaniei, Reichul german consimtea la anexarea Basarabiei de catre URSS. Textul articolului 3, probabil voit ambiguu, era redactat astfel:

"In privinta sud-estului Europei, din partea sovietica este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germana declara totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni."

In cursul discutiilor dintre Stalin, Molotov si Ribbentrop, cu ocazia incheierii sus-amintitului tratat, Stalin a spus ca pentru moment nu se intentioneaza nici o actiune impotriva Romaniei insa ca URSS ar schimba aceasta atitudine in cazul in care o actiune ungara (care actiune ungara nu s-ar fi produs fara un asentiment german) ar modifica situatia din Balcani.

Guvernul roman nu cunostea continutul Protocului aditional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov. Oricum, prevederile acestui pact erau intuite. Factorii de decizie de la Bucuresti au incercat sa formeze un "bloc al neutrilor" in Balcani: "In acelasi chip in care Titulescu consolidase Mica Intelegere in 1933 pentru a intari pozitia de negociere a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, Gafencu a incercat, la inceputul toamnei lui 1939 sa consolideze si sa extinda Intelegerea Balcanica pentru a asigura Basarabia". (6) In acest context, diplomatia romana nu excludea unele rectificari de frontiera cu Bulgaria, in Dobrogea.

Insa soarta Romaniei era pecetluita. URSS, dupa ce a incheiat cu tarile baltice "tratate de asistenta mutuala" care au permis intrarea trupelor sovietice, in urma "cererii" adresate de popoarele leton, lituanian si eston le-au primit "in familia popoarelor sovietice".

Articolul 3 al Protocolului aditional secret, ce se referea la Romania exprima "interesul pentru Basarabia" al URSS si "totalul dezinteres politic" german fata de "aceste regiuni". Folosirea pluralului lasa si el loc la interpretari, avand in vedere referirea initiala a articolului la "sud-estul Europei". In acest spirit trebuie intelese si discutiile sovieto-turce ce au avut loc in perioada 22 septembrie - 17 octombrie 1939 la Moscova, cu prilejul vizitei ministrului de externe turc, Sukrut Saracoglu. I s-a cerut Turciei sa ramana neutra in cazul unui conflict militar sovieto-roman, survenit pe marginea Basarabiei sau a unui conflict bulgaro-roman, pentru sudul Dobrogei. Potrivit notelor informative intocmite de ambasadele franceza si britanica despre aceste discutii, Stalin dorea Basarabia pentru URSS si sudul Dobrogei pentru Bulgaria si compensarea Romaniei pentru aceste pierderi printr-o garantie sovietica a frontierei romano-ungare. (7)

Se pare ca initial URSS dorea sa utilizeze pentru Romania scenariul baltic. In sprijinul acestei idei vine articolul publicat de comunistul "roman" Boris Stefanov, reprezentantul Partidului Comunist Roman la Comintern, publicat in revista "Internationala Comunista", nr 10/1939, intitulat "Razboiul imperialist si Romania". In acest articol, scris evident la comanda, se concluziona ca "interesele popoarelor (sic) Romaniei, dezvoltarea lor libera si pasnica, viitorul lor mai bun sunt imposibile fara incheierea imediata a unui tratat de ajutor reciproc cu URSS dupa tipul tratatelor intervenite intre Uniunea Sovietica si tarile baltice" [in urma discutiilor germano-sovietice ce au avut loc in perioada 27-29 septembrie 1939 si Lituania a fost trecuta in "sfera de influenta sovietica". Probabil acest fapt l-a facut pe Vladimir Putin sa afirme in 2005 ca tarile baltice au fost eliberate de catre Armata Rosie]. Insa evenimente de pe campurile de lupta, din nordul inghetat si din Franta vor schimba aceste scenarii.

Finlanda, cuprinsa si ea in prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov, a refuzat sa satisfaca pretentiile sovietice si la 30 noiembrie 1939 a fost atacata de URSS. Eroica sa rezistenta a facut ca planurile expansioniste sovietice in Europa de Sud-Est sa fie amanate. La 8 decembrie 1939 Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe a declarat ca articolul lui Boris Stefanov din revista "Internationala Comunista" nu reflecta corect relatiile sovieto-romane. Ambasadorul URSS la Bucuresti, P.G. Kukolev l-a vizitat pe ministrul de externe G. Gafencu pentru a-l asigura asupra atitudinii pasnice a Sovietelor fata de Romania. In acest timp, Armata Rosie suferea esecuri usturatoare in fata Liniei Mannerheim, in cadrul a ceea ce finlandezii numesc “Talvisota” sau “Razboiul de Iarna”.

Abia in primavara lui 1940, dupa ce URSS a reusit sa invinga Finlanda, cu pretul unor enorme pierderi umane si cu prestigiul international serios afectat, puterea sovietelor s-a facut din nou simtita.

Astfel, vorbind in fata Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, la data de 29 martie 1940, Molotov a atins si problema Basarabiei, sustinand ca nesolutionarea problemei basarabene impiedicase incheierea unui pact de neagresiune intre URSS si Romania si ca URSS nu a recunoscut niciodata "cotropirea" (in originalul rus s-a folosit cuvantul "zahvat") Basarabiei dar ca guvernul sovietic nu intentiona sa utilizeze mijloace militare in solutionarea acestei situatii. "Declaratia lui Molotov - scria ulterior Gh. Tatarescu, prim ministru in acel moment - desi grava in fond - e prima data cand sovietele refuzau sa recunosca printr-un act solemn sa recunoasca unirea Basarabiei - nu era insa razboinica in forma si nu a fost urmata imediat de un act agresiv. Dimpotriva, comisarul pentru afaceri straine, [Molotov nn], in conversatia pe care a avut-o cu ministrul [ambasadorul] nostru la Moscova a tinut sa explice si sa precizeze ca in fata congresului delegatiilor sovietelor nu se putea vorbi altfel in chestiunea Basarabiei, lasand sa se inteleaga ca nu ne vom razboi pentru Basarabia si ca mai degraba ne vom intelege pe calea discutiilor. Pe cand facea o asemenea declaratie, guvernul sovietic accelera concentrarea trupelor sale in regiunea Nistrului si sporea vast incidentele de la frontiera". (8)

Insa desfasurarea evenimentelor avea sa determine Moscova sa inteleaga ca nu mai era timp pentru discutii. Armata Germana maturase una dupa altele toate tarile pe care le atacase, in timp ce Armata Rosie obtinuse o victorie a la Pirus impotriva Finlandei. Pe frontul de vest se desfasura deocamdata un "razboi ciudat" fara hecatombele asteptate de sovietici. Astfel imediat dupa declansarea invaziei germane asupra Danemarcei, inceputa in zorii zilei de 9 aprilie 1940 [incheiate a doua zi printr-un total succes german], ministrul roman la Moscova, G. Davidescu a fost convocat de catre Molotov si i s-a inmanat o nota de protest impotriva unor pretinse "provocari" ale armatei romane la frontiera de pe Nistru, care, potrivit notei sovietice "depasisera orice limite"; guvernul sovietic avertiza ca nu va mai tolera stfel de incidente. "E inutil a spune - scria G. Tatarescu - ca o parte din aceste incidente erau provocate de insisi sovieticii, o parte era inventata pe de-a intregul si o alta parte nu erau decat exagerari tendentioase ale unor acte cu caracter politienesc, perfect legale, ale granicerilor si trupelor noastre".

Vestea caderii Frantei si incheierii armistitiului a fost intampinata de Stalin cu injuraturi de birjar, potrivit marturiilor lui N.S. Hrusciov. "Caderea Frantei a fost un dezastru aproape tot atat de mare din punct de vedere al lui Stalin ca si din acela al Occidentului. Si el calculase gresit" (9). Singura putere europeana ce mai ramasese libera, Marea Britanie, astepta cu ingrijorare invazia germana. Daca acesta invazie ar fi reusit - si pana in acel moment armata germana reusise tot ceea ce-si propusese - Hitler s-ar fi putut intoarce spre Est cu toata puterea. Stalin nu dorea asa ceva. El mizase pe un razboi de uzura intre Germania si franco-britanici, luand in considerare precedentul primului razboi mondial. Fortele angajate in lupta in vest, cu o usoara superioritate numerica aliata dadea aceasta impresie. Caderea fulgeratoare a Frantei si retragerea precipitata a Corpului Expeditionar Britanic peste Canal a rasturnat toate calculele si previziunile sovietice. La acesta se adauga si marile greutati intampinate de sovietici pentru a invinge mica si izolata Finlanda.

La 23 iunie 1940 V.M. Molotov l-a primit pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg si i-a comunicat ca "solutionarea problemei basarabene nu mai sufera nici o amanare" si ca guvernul sovietic era hotarat sa foloseasca forta, daca Romania ar fi refuzat "intelegerea pasnica", adica mai direct, cedarea pe langa Basarabia, si a Bucovinei pe care URSS dorea sa o ceara sub pretext ca este locuita de ucrainieni.
Raspunsul oficial german a fost comunicat lui Molotov la data de 25 iunie orele 21: Germania ramanea fidela acordurilor existente si nu obiecta la anexarea Basarabiei. Cerea privind Bucovina era insa "ceva nou". Nota diplomatica germana reamintea sovieticilor marile interese economice germane in Romania si isi exprima dorinta ca spatiul romanesc sa nu devina teatru de razboi. Deasemenea, guvernul german isi exprima disponibilitatea de a "sfatui" guvernul roman sa accepte o "solutionare pasnica" adica sa cedeze cererilor sovietice.

Molotov a multumit pentru "atitudinea plina de intelegere a guvernului german si pentru bunavointa sa de a sprijini cererile sovietice". A respins insa sugestia lui von der Schulenburg de a renunta la Bucovina pentru a inlesni o solutionare pasnica. Ambasadorul german a reamintit ca Bucovina nu a apartinut niciodata Rusiei insa Molotov a replicat ca "Bucovina este ultima parte ce mai lipseste unei Ucraine reunificate", dand totodata asigurari ca interesele germane in Romania vor fi lute in consideratie in chipul cel mai cuprinzator si ca URSS nu intentioneaza sa incurajeze revendicarile terioriale ale Ungariei sau Bulgariei fata de Romania.

Prabusirea Romaniei Mari era acum iminenta. Statul roman, condus de o camarilla corupta, venala si iresponsabila va fi incapabil sa se apere si va ceda tuturor revendicarilor teritoriale care vor fi facute de catre vecini in urmatoarele luni.

URSS a trecut rapid la actiune.
La 26 iunie, ora 22.00, V.M. Molotov a remis o nota lui Gheorghe Davidescu, seful misiunii diplomatice romanesti la Moscova. Nota cerea “inapoierea cu orice pret” a Basarabiei si cedarea catre Uniunea Sovietica a partii de nord a Bucovinei. Raspunsul de la Bucuresti era asteptat in decursul zilei urmatoare. Dar, datorita intreruperii legaturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în Romania decat in dimineata zilei de 27 iunie. Situatia a devenit şi mai grava, pentru ca Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta atasata de sovietici la nota ultimativa. Harta includea Herta in revendicarile sovietice, desi nu figura in textul notei ultimative. Fiindca guvernul roman nu cunostea harta, amplasarea exacta a noii frontiere sovietice a ramas necunoscuta, cu consecinte dramatice pentru autoritătile si trupele romane din Herta.

Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la Bucuresti, una extrem de tensionata, caci a devenit evident că Romania era izolata militar şi politic. Germania a sfatuit Romania sa accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad si Atena au insistat ca Bucurestiul să nu deranjeze pacea regionala prin rezistenta militară. Doar Turcia – gata sa puna in aplicare Pactul Balcanic, care preconiza o actiune militara contra Bulgariei in cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis sa sprijine Romania. Cand s-au intrunit cele două Consilii de Coroana, la 27 iunie, optiunile valabile erau reduse: fie acceptarea cererilor sovietice fie rezistenţa armata. Aceste consilii de coroana au contituit o dureroasa dovada a situatiei dezastroase in care se gasea armata romana, complet nepregatita sa lupte intr-un razboi modern si incapabila sa reziste unei ofensive sovietice. Politica achizitiilor de armament facute de regimul carlist doar pentru a incasa comisioane isi arata roadele. In cele din urma, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea
. Guvernul roman a trimis raspunsul sau oficial la Moscova la 28 iunie:

“Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forţa si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit să primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”. (10)


Guvernul roman solicita ca termenul de evacuare de patru zile, impus de sovietici, să fie modificat pentru a putea organiza mai bine operatia, lucru pe care Moscova nu l-a acceptat.

Clasa politica romaneasca se afla in acele momente sub influenta socului produs de capitularea Frantei, perceputa ca o teribila lovitura data situatiei internationale a Romaniei.
Scriind despre decizia de capitulare, diplomatul roman Alexandru Cretzianu, nota: “Este de ajuns să spun că regele, primul-ministru si sefii militari pareau sa-si fi pierdut dintr-o data cele mai scumpe iluzii si, totodata, luciditatea ratiunii. Pur si simplu nu puteau gasi forta necesara pentru a infrunta calamitatea”.

Ultimatul sovietic, surprinzator in brutalitatea lui, nu a constituit o surpriza absoluta
. Guvernul roman cunostea ca intre Germania si URSS intervenise un acord, care trebuia cu necesitate sa includa si clauze ce priveau Romania. Din acest motiv, cu diferite prilejuri factori de decizie au declarat ca guvernul roman intelege sa pastreze cu orice pret integritatea teritoriala a Romaniei si ca se va rezista oricarei agresiuni. Dintre multele exemple de acest gen, ilustrative sunt declaratiile regelui Carol al II-lea din ziua de 6 ianuarie 1940, de la Chisinau, care reiterau ferma hotarare de a apara, cu orice pret, Basarabia.

La aceasta se adaugă volumul mare de informatii pus la dispozitie de catre organele de informatii romanesti, care aratau intentiile Uniunii Sovietice dar nu s-au cunoscut detaliile tehnice ale agresiunii iar conducerea statului nu a luat nici o masura concreta in acesta directie. După inceperea ostilitatilor pe Frontul de Vest, multi politicieni si comandanti militari se multumeau sa spere că vor avea loc evenimente de felul celor din primul război mondial.


Ca rezultat al cedarii, Romania a pierdut 50 762 km2 (Basarabia – 44 500 km2, nordul Bucovinei – 6 262 km2) cu 4 021 086 ha teren agricol (20,5 % din suprafata agricola a tarii), 3 776 309 locuitori, dintre care 53,49% romani, 10,34% rusi, 15,30% ucraineni si ruteni; 7,27 % evrei, 4,91% bulgari; 3,31% germani, 5,12% altii.
Anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei si a Tinutului Hertei de catre Uniunea Sovietică a avut însemnate consecinţe asupra situaţiei interne şi internaţionale a României. Pe plan extern, România a întârit relaţiile cu Germania nazistă. La 1 iulie 1940, guvernul român a renunţat la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939 iar a doua zi, Carol al II-lea a solicitat o misiune militară germană în România, ce va sosi abia in octombrie 1940, in timpul guvernarii antonesciene. Pe plan intern, la 4 iulie 1940, s-a format un nou guvern, condus de Ion Gigurtu, personalitate cu legături economice şi politice la Berlin. În noul guvern, Garda de Fier (Legiunea) era reprezentată de trei miniştri – Horia Sima, la Ministerul Cultelor şi Artelor (va demisiona la 8 iulie), Vasile Noveanu, la Ministerul Inventarului Avuţiei Publice, iar Augustin Bideanu, subsecretar de stat la Finanţe. Compoziţia noului guvern arăta că România se orienta către puterile Axei, singurele care aveau un interes in pastrarea existentei statului roman. Sovieticii, dupa ce s-au oprit acolo unde au dorit, potrivit cererilor ultimative, au continuat sa pastreze importante efective militare in teritoriile anexate si au continuat provocarile la noile frontiere mai ales in sectorul Dunarii de jos.

Sfasierea Romaniei Mari nu s-a oprit aici. La 30 august Germania si Italia au dat satisfactie Ungariei si la Viena s-a trasat o granita romano-maghiara ce includea tinutul secuiesc si taia un coridor prin NV Transilvaniei, intr-o maniera ce convenea si Germaniei, intrucat intrandul cel mai adanc in teritoriul romanesc o aducea ca cativa zeci de kilometri de campurile petroliere de pe Valea Teleajenului.


In sfarsit, la 7 septembrie 1940 s-a sfarsit ultimul act al prabusirii Romaniei Mari : printr-un acord romano-bulgar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. A fost singura cedare teritoriala "onorabila".


Strania dictatura a lui Carol II si a camarillei conduse de "duduia" nu mai puteau supravietui in atari conditii. Tara nu il mai dorea, si Carol era constient ca nici legionarii si nici armata nu l-ar mai fi tolerat mult timp la conducerea tarii.

(1), (2) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond 3, dosar 355, Scrisoarea lui N Titulescu catre regele Carol II.
(3) a se vedea
http://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&section=17
(4) Le III eme Reich et le perole roumain, 1938-1940, P. Marguerat, 1977, p 138.
(5) art. Invatamintele Istoriei de G. Gafencu, in Destin nr 3/1952, p 114.
(6), (7) Dov.B.Lungu, "Romania and the Great Powers", 1933-1940, Durham, London, 1989, p.189.
(8) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond nr3, dosar 1019
(9) Stalin, Breaker of Nations, New York 1991, Robert Conquest, prin F. Constantinu op.cit.
(10)
Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia 1918-1940 ..., p.221
(11)
Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Iaşi, Institutul European, 1998, p.6.

19 august 2006

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea II

Pentru Rusia Tarilor, anul 1917 a insemnat sfarsitul: la 2/15 martie Nicolae al-II-lea este inlaturat, pentru ca peste cateva luni sa se instaureze regimul comunist bolsevic, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917.

Aceste schimbari dramatice au afectat bineinteles si Basarabia, acum simpla gubernie a imperiului tarist. Aici se gaseau depozite ale armatei romane si caile de comunicatii si transport prin care soseau, tocmai din portul arctic Arhanghelsk munitiile si armamentul furnizat de Franta si Regatul Unit. Securitatea spatiului dintre Prut si Nistru era pentru partea de Romanie care mai ramasese libera o problema de securitate nationala.

Pe de alta parte venirea la putere a lui Lenin si hotararea guvernului bolsevic de a recunoste dreptul la autodeterminare a popoarelor din Imperiul Rus (conform adagiului Divide et impera) i-a facut pe fruntasii romanilor din Basarabia sa inteleaga ca un moment hotarator pentru soarta natiunii sosise. Unirea cu Romania, in contextul enuntat, era acum posibila.

Pe de alta parte Puterile Centrale nu aveau nici o obiectie daca teritoriul unui stat inamic slujea drept compensatie pentru pierderile teritoriale la care Romania a fost supusa in urma Pacii de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918).

Marele Congres Ostasesc, reunit la Chisinau intre 2-7 noiembrie 1917, intr-o atmosfera de entuziasm national (alaturi de militarii moldoveni, ex-taristi, se gasea si un batalion de voluntari ardeleni, fosti prinzonieri de razboi austro-ungari) a proclamat autonomia politica si teritoriala a Basarabiei, constituirea unei forte armate proprii si a unui organ reprezentativ destinat sa conduca Basarabia: Sfatul Tarii.
Intr-o succesiune de hotarari, Sfatul Tarii proclama la 2/15 decembrie 1917 Republica Democratica Moldoveneasca Autonoma, in cadrul Federatiei Ruse, pentru ca la 24 ianuarie ! /6 februarie 1918 sa fie proclamata independenta noii republici. Presedintele republicii era Ion Inculet (fost conferentiar la Universitatea din Petrograd, trimis in Basarabia in iunie 1917 de catre guvernul provizoriu a lui Kerenski pentru a incuraja schimbarile revolutionare, evident nu pe baze nationale ci sociale).

Cu toate acestea Sfatul Tarii nu a reusit sa-si impuna autoritatea in tanara republica. Unitatile armatei ruse, contaminate de virusul revolutionar paraseau din proprie initiativa pozitiile de pe frontul romanesc si se intorceau in tara, cu inevitabilele tulburari si dezorbini. Apoi, detasamentele inarmate ale RUMCEROD-ului (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Roman, Flotei Marii Negre si regiunii Odessa) au inceput sa actioneze in directia impunerii puterii sovietice.

In aceste conditii, la solicitarea Consiliului de Directori, armata romana a intrat in Basarabia, la data de 13 ianuarie 1918. Pentru Romania asigurarea depozitelor de armament si material de razboi, si a cailor de comunicatii pe care acesteau soseau era vitala. Prezenta romaneasca in Basarabia va ajunge la 2 divizii de infanterie si 2 divizii de cavalerie, aflate sub comanda generalului Ernest Brosteanu. Acesta a tinut sa sublinieze in plenul Sfatului Tarii basarabean, unde a fost invitat (14 ianuarie 1818): "Creati-va viata dvs cum credeti si nimeni nu se va amesteca in ea, in organizarea ei, noi nu va vom impiedica".

In sfarsit, la 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Tarii voteaza unirea Basarabiei cu Romania:

"In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noaroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeuna se uneste cu mama sa, Romania."

Inca inainte de unirea Basarabiei guvernul sovietic a adoptat o pozitie ostila fata de Romania. Pretextul l-a constituit protestul Diviziei 49 revolutionare ruse, caruia trupele romane i-au dezarmat un regiment si i-au arestat comitetul revolutionar al altui regiment. Lenin a dat un ultimatum guvernului roman, cerand pedepsirea ofiterilor romani care au ordonat actele amintite: "Neprimirea raspunsului la acesta cerere a noastra in decurs de 24 de ore va fi privita de noi ca o noua ruptura si vom lua, in acest caz, masuri militare, chiar si cele mai decisive". In aceeasi zi au fost arestati ministrul Romaniei la Petrograd, C. Diamandy impreuna cu membrii legatiei si ai misiunii militare romane si inchisi in fortareata-inchisoare Petropavlovsk. Masura reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de drept international si a provocat protestele tuturor reprezentantelor diplomatice din capitala rusa care au cerut lui Lenin respectare uzantelor internationale si eliberarea diplomatilor romani. Efortul colectiv al diplomatilor straini a determinat in cele din urma eliberarea celor arestati.

Cu toate acestea la 13/26 ianuarie Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul sovietic) a hotarat sa rupa relatiile diplomatice cu statul roman, sa expulzeze membrii legatiei, misiunii militare si a altor reprezentanti romani, precum si confiscarea tezaurului roman, depozitat aici. Acest furt se justifica astfel:

"Rezervele de aur ale Romaniei, in pastrare la Moscova se declara intangibile pentru oligarhia romana. Regimul sovietic isi ia raspunderea integritatii acestor rezerve si le va remite in mainile poporului roman"

Dupa cum bine stim, tezaurul Romaniei nu a fost inapoiat nici pana astazi.

Actiunile guvernului sovietic au fost dublate de cele ale lui Christian Rakovski, conducatorul Ucrainei Sovietice (1919-1923) si ale RUMCEROD-ului. Impotriva refugiatilor romani din sudul Rusiei, mai ales in zona Odessa s-a declansat o campanie de represiuni, persecutii si deportari. Pentru a pune capat acestor persecutii generalul I. Averescu a incheiat o conventie (10 martie 1918) cu C. Rakovski si cu RUMCEROD-ul care, in viziunea sovieticilor cuprindea angajamentul guvernului roman de a retrage din Basarabia fortele militare in decurs de 2 luni. Partea romana nu a avut in vedere in nici un moment aceasta actiune. Dealtfel, dispozitiile lui Averescu catre generalul E. Brosteanu, comandantul trupelor romane din Basarabia prevedeau ca "linia noastra de demarcatie, dincolo de care nici macar patrulele nu vor trece va fi malul drept al Nistrului". Mersul razboiului a facut ca regiunea Odessei sa fie ocupata de trupele germane si austro-ungare, punand capat activitatii sovietice din acesta zona. Insa situatia la frontiera de Rasarit a Romaniei a ramas in continuare tensionata.

Proclamarea Republicii Sovietice Ungare, la 21 martie 1919 a permis o coordonare a actiunilor sovietice impotriva Romaniei. Se preconiza declansarea unei ofensive simultane, ruso-ucrainiene-ungare si jonctiunea acestor forte pe teritoriul roman. Astfel, la 1 si 2 mai Rakovski si Cicerin, comisarul sovietic al afacerilor externe au trimis note ultimative Romaniei, cerand evacuarea imediata a Basarabiei si Bucovinei. Aceste amenintari au fost puse in practica pe 27 mai cand trupe sovietice, dupa un tir de artilerie pregatitor, au trecut Nistrul si au ocupat Tighina. In sudul Basarabiei se gaseau in acel moment trupe franceze. O unitate de tiraliori algerieni a respins detasamentul sovietic dincolo de Nistru, in aceeasi zi. Planurile atacului sovieticilor rusi, ucrainieni si unguri nu s-au putut materializa. In Rusia fortele albe au declansat o ampla ofensiva sub comanda lui Denikin iar in vest trupele romane au trecut la contraatac si la data de 4 august 1919 intrau in Budapesta, punand capat regimului sovietic maghiar si lichidand influenta sovietica din centrul continentului european.

In anii imediat urmatori au avut loc discutii intre reprezentanti ai guvernelor roman si sovietic care, in fata refuzului sovietic de a recunoaste unirea Basarabiei cu Romania nu au dus la normalizarea relatiilor dintre cele doua tari. Doar apropierea Poloniei de Romania a dus, in cursul anului 1920 la o declaratie surprinzatoare a reprezentantului sovietic Karahan, in cadrul discutiilor romano-sovietice de la Varsovia, 6 octombrie 1920, care evoca atunci posibilitatea "renuntarii fara discutii" la Basarabia, din partea Rusiei Sovietice. Acesta a fost evident o declaratie de conjunctura.

La 28 octombrie 1920 Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia au recunoscut suveranitatea Romaniei asupra Basarabiei. SUA vor recunoaste acest fapt abia in 1933 si atunci indirect, prin includerea Basarabiei in cota de emigratie a Romaniei. Motivul acestei intarzaieri il constituia hotararea SUA din 1920 de a nu recunoaste nici o alienare de teritorii ale fostului Imperiu Rus care nu era aprobata de un guvern reprezentativ al Rusiei. (in acel moment, 1920, SUA nu recunoscusera guvernul sovietic).

In perioada 23 martie - 2 aprilie 1924 au loc la Viena noi discutii romano-sovietice in cursul carora partea sovietica a solicitat organizarea unui referendum privind apartenenta Basarabiei la Romania sau la URSS. Partea romana a refuzat acesta propunere pentru ca "nu putea accepta sa-si retraga trupele din Basarabia pentru a lasa sa intre cele sovietice sub pretextul controlului referendumului. Pe langa acesta, puterile occidentale au sfatuit Romania sa nu creeze un precedent care ar fi pus in discutie majoritatea frontierelor rezultate din tratatul de la Versailles si privind pe aliatii ei cei mai fideli" (1)

URSS au cauzat in perioada urmatoare acestor discutii numeroase incidente de frontiera si agenti sovietici au organizat tulburari si actiuni teroriste in sudul Basarabiei, mai ales in septebrie 1924 cand a avut loc incidentul de la Tatar Bunar:

" Primele actiuni premergatoare "rebeliunii" de pe Nistru au avut loc la 2 iunie 1924. O luntre a incercat sa debarce pe tarmul romanesc si somata fiind a deschis focul. Atacurile armate ale soldatilor rusi au continuat in zilele si noptile urmatoare. Granicerii romani au ripostat armat de fiecare data. Rapoartele militarilor au semnalat ca grupuri inarmate au reusit sa treaca neobservate Nistrul. Pierdute in noapte, ele au reaparut o data cu precipitarea evenimentelor. Zona nu a fost aleasa intamplator. Populatia era in mare parte rusofona, iar supravegherea se facea destul de greu din cauza conditiilor naturale.
Executarea planului a trecut in mainile lui Andrei Kulsnicov (Nenin). Acesta a facut naveta intre Odessa si centrele basarabene in tot cursul anului 1924. Nenin a reusit sa creeze o serie de "comitete revolutionare si detasamente in judetele Cahul, Ismail si Cetatea Alba". Materialele propagandistice, cum ar fi literatura, brosurile sa
u manifestele revolutionare au fost introduse in Basarabia prin curier special.
Actiunea a fost declansata la data de 12 septembrie, cand 27 persoane mascate au trecut Nistrul. Imediat au ocupat localitatea Nicolaevka din judetul Ismail. Printre primele masuri luate au fost acelea de a taia firele telefonice si telegrafice. Grupul condus de Ivan Bejan a intrat cu forta in primarie, unde i-a ucis pe primarul localitatii, pe sotia acestuia si pe jandarmii care au incercat sa-si faca datoria. Zvonul unei revolte a fost r
epede raspandit in imprejurimi. In acest timp, grupul de soc a avut ca tinta Tatar-Bunar. La 15 septembrie, localitatea si alte comune din sudul Basarabiei au fost ocupate. Tactica a fost pretutindeni aceeasi. S-a incercat inducerea ideii ca revolutia a izbucnit in toata Basarabia si ca aparitia trupelor sovietice este iminenta. In toate localitatile au fost arborate drapele rosii, uneori fiind tinute chiar discursuri revolutionare. Comisarul Nenin afirma cu asemenea prilejuri ca Basarabia se declarase deja Republica Moldoveneasca Sovietica. In felul acesta se explica si numarul mare de participanti la evenimente. Comitetele revolutionare au fost infiintate in aceste localitati numai din rusi si lipoveni. Grupuri formate in general din circa 20-30 de persoane au intrat in actiune. Liderii lor au tinut discursuri in care afirmau ca in curand, intreaga Armata Rosie va invada intreaga Romanie. In acest timp, artileria sovietica de la Oviodopol executa exercitii militare pe malul Nistrului. Noii conducatori puteau, asadar, spune ca armata rusa a si intrat in actiune.
Atentatorii au dat foc primariei din Tatar-Bunar pentru a carboniza cadavrele. Cetele de bolsevici au trecut apoi la jefuirea comerciantilor aflati in targ. Au fost "rechizitionate" marfuri, alimente, bani, dar si mijloacele de transport ale taranilor.
La 17 septembrie 1924 au ajuns la fata locului primele unitati ale Armatei Romane. S-a deschis focul si au avut loc pierderi de ambele parti. Armata a triumfat, arestand in scurt timp 489 de persoane. Dintre acestea, doar noua erau romani, fapt care demonstra caracterul acestei rascoale. Intre 24 august si 2 decembrie 1925 are loc procesul prizonierilor de la Tatar-Bunar. Au fost pronuntate 85 de condamnari, nici unul dintre condamnati nefiind insa roman. "
(2)

Dupa esecul "revolutiei" basarabene, la 12 octombrie 1924 a fost constituita dincolo de Nistru Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (8.100 kmp, capitala la Balta iar din 1929 la Tiraspol). Acesta republica a fost creata de guvernul sovietic pentru a fi folosita ca un permanent mijloc de presiune impotriva Romaniei si a pastra deschisa problema basarabeana, atat in plan bilateral cat si international.

(1) - Clash over Romania, Paul Quinslan, Los Angeles, 1977, p 22-23
(2) http://www.jurnalul.ro/articol_23336/septembrie_1924___bolsevicii_incearca_sa_recupereze_basarabia.html

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea I


In seara zilei de 26 iunie 1940, URSS a prezentat un ultimatul Romaniei, in urma caruia Basarabia si Nordul Bucovinei au fost pierdute. A fost inceputul prabusirii Romaniei Mari, dupa doar 20 de ani de existenta.
Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 i-au urmat Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, care a dus la pierderea Transilvaniei de Nord-Vest si, in fine, la 7 septembrie 1940, Cadrilaterul a revenit Bulgariei.


In 2 luni Romania Mare a pierdut 1/3 din teritoriu, ajungand de la 295.049 kmp in perioada interbelica la 194.136 kmp in septembrie 1940, populatia diminuandu-se de la 19.933.802 locuitori in iunie 1940 la aproximativ 13.500.000 in iunie 1941. Suprafata arabila a scazut deasemenea de la 13.874.008 ha la 8.809.000 ha. Acesta anexare de catre vecini a unora dintre cele mai importante zone agricole (Basarabia, campiile Transilvaniei, Crisurilor, Somesului, Cadrilaterul) a dus deasemenea la pierderea a 739.661 cai, 1.615.875 bovine si 6.119.603 ovine, acestea reprezentand intre 32-42% din resursele zootehniei romanesti.In teritoriul ocupat au ramas 974 din cele 3695 intreprinderi mari ale tarii. Teritoriul anexat de Ungaria asigura prioritar unele produse de importanta strategica, din care au fost pierdute urmatoarele cote de productie: 38,5% la aur fin, 87,6% la cupru, 97,6% plumb, 100% la zinc.

Anexarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei a constituit, mai presus de orice indoiala, motivul pentru care Romania a "atacat" URSS, alaturi de Germania, in zorii zilei de 22 iunie 1941.

Teritoriul dintre Prut si Nistru apartine arealului de secole al poporului roman, cu mult, foarte mult timp inainte de ajungerea rusilor la Nistru (1792). Insasi denumirea de "Basarabia" - initial privitoare doar la Sudul provinciei, evoca o stapanire a Tarii Romanesti, carmuita de dinastia Basarabilor. Tarul Petru cel Mare, recunostea prin tratatul de la Lutzk (13/24 aprilie 1711), incheiat cu Dimitrie Cantemir, domnul de atunci al Moldovei, in articolul IX, frontierele Moldovei:

"Hotarele Principatului Moldovei, dupa drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu raul Nistru, Camenetul, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunarea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei si cu teritoriul Poloniei, dupa delimitarea facuta" (2)

Dar abia in urma Pacii de la Iasi, din 1792, ajunge Rusia sa stapaneasca Edissanul (teritoriul dintre Bug si Nistru, numit astfel dupa hoarda tatara care-l locuia) iar anul urmator, in 1793, in urma celei de-a doua impartiri a Poloniei, Rusia anexeaza si Podolia devenind vecina Moldovei pe intreaga frontiera a Nistrului.
In decembrie 1806, Rusia a ocupat timp de 7 ani Principatele Romane. Intentia initiala a tarului Alexandru I a fost aceea de a le anexa si a fixa pe Dunare frontiera dintre Imperiul Rus si cel Otoman. In timpul razboiului ruso-turc ce a urmat (1806-1812) cancelariile din Petersburg au luat in considerare mai multe formule privind statutul teritorial-politic al Tarii Romanesti si a Moldovei. Dupa ezitari, Napoleon I (Bonaparte) a acceptat prin Tratatul de la Erfurt (1808) apartenenta la Imperiul Rus a celor doua Principate si a Finlandei (art.5) si extinderea frontierelor ruse pana la Dunare (art.8).
Alexandru I nu era decis daca sa pastreze cele 2 principate si lua in consideratie cedarea Olteniei catre Austria, care o mai stapanise intre anii 1718-1739 sau chiar cedarea ambelor principate Austriei, in schimbul Galitiei.
In nici un moment al acestor negocieri, Alexandru nu a invocat vreun drept istoric al Rusiei asupra teritoriului moldo-muntean. A fost vorba exclusiv de "dreptul fortei". Insa deteriorarea progresiva a relatiilor franco-ruse l-au determinat pe tar sa incheie cat mai grabnic pace cu turcii, abandonand vechile frontiere, retragerea sa fiind impusa de iminenta confruntarii cu Napoleon. Chestiuni de prestigiu au determinat totusi "pastrarea" teritoriului dintre Prut si Nistru, incheindu-se Pacea de la Bucuresti, 16/28 mai 1812. Rusii nu puteau sa plece cu mana goala. Peste doar o luna Napoleon a trecut Niemenul, incepand campania impotriva Rusiei (24 mai 1812).

Administratia rusa adoptat si ea denumirea de Basarabia pentru noua achizitie dintre Prut si Nistru prin actul oficial "Asezamantul organizarii oblastiei Basarabiei", publicat in 1818. Pentru moment rusii au pastrat specificul national a noilor achizitii teritoriale, in acesta linie inscriindu-se constitutiile Finlandei (1809) si Poloniei (1815). Dreptul de autonomie recunoscut Basarabiei chiar în Regulamentul provizoriu din 1812 în paragraful 6 declara: "Populatia Basarabiei îsi pastreaza legile ei" , prevedere repetata apoi în "Asezamântul organizarii oblastiei Basarabiei".
În acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se stipula urmatoarele:

"În procedura civila, întrebuintarea limbii moldovenesti se confirma pentru asigurarea dreptului, privilegiilor si legilor locale, acordate cu înalta mila pentru totdeauna regiunii Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional civil în afaceri litigioase ale persoanelor particulare se va conduce de drepturile si obiceiurile moldovenesti" (3)

Insa in 1828 statutul autonim al Basarabiei afost abolit, pentru ca incepand cu 1873 Basarabia sa devina o simpla gubernie a Imperiului Tarist. Politica de deznationalizare si schimbare a profilului etnic in Basarabia a avut consecinte catastrofale pentru romanii de aici.

Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimeei (1853-1856) a schimbat radical raportul de forte european. La negocierile de pace Austria a incercat sa determine retrocedarea Basarabiei, fara insa sa reusesca. Prin articolul XX al tratatului de la Paris, Sudul Basarabiei este restituit Imperiului Otoman - in fapt, Moldovei.

Aici este vorba de considerente de "realpolitik". Nimic altceva decat interesul a determinat Marea Britanie sa indeparteze Rusia de Gurile Dunarii, pentru a asigura securitatea importurilor engleze de cereale din Tarile Romane. Aparitia pe piata mondiala a graului american - mai bun si mai ieftin, a facut, alaturi si de alte considerente - ca Regatul Unit sa-si piarda interesul pentru aceasta regiune, astfel ca in urma razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878 Rusia a recuperat Sudul Basarabiei de la "aliatul" Roman. Rusia garatase in urma conventiei de la 4/16 aprilie 1877 integritatea teritoriala a Romaniei.
Articolul 3 al acestei Conventii prevedea ca partea rusa se obliga "a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman, asa cum rezulta din legile internationale si tratatele existente, precum si de a mentine si apara integritatea actuala a Romaniei" (4)

Rusia nu a mai tinut cont la Congresul de Pace de la Berlin de angajamentele ce le luase cu un an in urma, in fata unui stat care o salvase de la o infrangere rusinoasa in primavara lui 1877.

Brutalitatea Rusia fata de "aliatul" roman nu s-a limitat doar la anexarea sudului Basarabiei. Rusia si-a mai rezervat, prin Armistitiul de la San-Stefano, fara vreo consultare cu guvernul roman, dreptul de tranzit prin teritoriul roman spre trupele ruse din Bulgaria - ceea ce a dus la iminenta izbucnirii unui razboi intre fostii aliati. Congresul de la Berlin (1/13 iunie 1878) a dus insa la detensionarea relatiilor romano-ruse, Sudul Basarabiei ramanad insa pierdut.

Experienta nefericita a aliantei cu Rusia a convins atunci factorii de conducere din Romania ca securitatea staului roman nu poate fi asigurata decat printr-o alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Acesta alianta s-a materializat prin tratatul secret cu Germania si Austro-Ungaria din 18/30 octombrie 1883. (Asupra acestui tratat vom reveni.)

Izbucnirea Primului Razboi Mondial a insemnat din nou un moment de rascruce pentru Romania, avand de ales intre Puterile Centrale si Antanta sau, dupa cum se exprima istoricul Florin Constantinu, intre primatul securitatii nationale si primatul unitatii nationale. Armata romana era inzestrata cu tunuri germane si pusti austriece. Romania avea un tratat secret de alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Romania era condusa de o dinastie de origine germana. In ciuda acestor fapte, punand inainte dezideratul unitatii nationale, Romania a ales sa lupte de partea Antantei, cautand sa alipeasca la Patria Mama Transilvania, Banatul si Bucovina. Acestea trei insemnau mai mult decat Basarabia.

I.I.C. Bratianu a conditionat la modul absolut un acord politic si militar cu Antanta de garantarea reunirii tuturor teritoriilor locuite de romani. S.D. Sazonov , ministrul de externe rus considera aceste pretentii ca fiind exagerate, dupa cum nici Anglia nu dorea dezmembrarea Austro-Ungariei, pe care o considera un factor de echilibru de importanta europeana. Nici Franta nu manifesta un interes deosebit pentru nazuintele nationale ale romanilor. Doar Italia sustinea ideea unui stat roman intregit si puternic, pentru a contracara influenta Austriei in Balcani.

Intrarea Romaniei in primul razboi mondial s-a facut in urma unor complicate si laborioase tratative diplomatice. Antanta se arata mai receptiva sau mai refractara la nazuintele romanesti in functie de situatia militara in care se gasea. Romania se gasea intr-o situatie militara dificila. Armata Romana avea mari lipsuri de artilerie, aviatie, mitraliere si mijloace de trasmisiuni, trasport si aprovizionare cu munitie. Artileria si armamentul de infanterie roman provenea din uzinele germane si austriece, tragand munitie fabricata in aceleasi tari, avand calibre diferite (in special infanteria) nici o tara a Antantei, cu exceptia Italiei, nu folosea calibrul 6,5 mm, -calibrul pustii Mannlicher md 1893 (romanesc), arma de baza a armatei romane la inceputul razboiului. Uzinele franceze sau engleze nu puteau sa produca special pentru armata romana cartuse de 6,5 mm, care necesitatau un procedeu laborios de fabricatie, cand propriile armate aveau nevoie de toate capacitatile industriale existente. Industria de razboi romana din acea perioada, aflata intr-un stadiu incipient (Arsenalul, Pulberaria si Pirotehnia Armatei) putau asigura zilnic, la 1 august 1916 doar 2 proiectile de tun si 1 cartus de fiecare arma. (5).

Cu toate acestea, circumstantele internationale cat si nerabdarea unor factori interni au dus in cele din urma la semnarea, la 4/17 august 1916, a unei Conventii politice si a uneia militare, intre I.I.C. Bratianu si ministrii (ambasadorii) Frantei, Angliei, Rusiei si Italiei la Bucuresti. A fost un succes incontestabil al diplomatiei romanesti si o masura a capacitatii politice si diplomatice a lui I.I.C. Bratianu. Aceste conventii stipulau printre altele garanatarea integritatii teritoriale a Romaniei, garantarea cererilor teritoriale romane dupa cucerirea lor (art.4), declansarea unei puternice ofensive ruse pe tot frontul, flota de razboi rusa se angaja sa asigure securitatea portului Constanta. De asemenea Antanta se angaja sa livreze armatei romane cantitatile de munitie, armament si echipament de razboi necesare. Aproape nici una din prevederile conventiei militare nu au fost respectate sau au fost respectate cu mare intarzaiere de catre aliatii Romaniei.

Ofensiva rusa care trebuia sa o sprijine pe cea romana din Transilvania s-a oprint rapid, lasand flancurile romanesti descoperite. Munitia si armamentul nu a ajuns in cantitatile promise. Armata rusa nu a ajutat in nici un fel trupele romane care luptau cu disperare sa apere Bucurestiul, ramanad cu arma la picior pana cand Romania a pierdut Oltenia, Dobrogea si Muntenia, intrand in lupta doar in sectorul coridorului de la Galati, in momentul in care frontul s-a stabilizat pe pozitiile avute in iarna 1916-1917. In randurile generalilor romani a aparut fara nici un echivoc ideea ca rusii au tradat Romania, lasand intentionat ca ea sa fie ocupata pana pe un aliniament care le convenea.

Succesele militare romanesti din vara anului 1917 (Marasti, Marasesti, Oituz) nu au putut fi exploatate intrucat Rusia se scufunda in haos - la 2/15 martie cade Tarul, peste cateva luni se instaureaza regimul comunist-bolsevic - 25 octombrie/7 noiembrie. Iesirea Rusiei din razboi a facut imposibila continuarea luptei cu Puterile Centrale si la 24 aprilie/7 mai 1918 se semneaza Pacea de la Bucuresti care parea sa indice ca Romania iesea din razboi intr-o situatie catastrofala: Dobrogea era pierduta, luata de bulgari (Cadrilaterul si o parte din judetul Constanta) sau stapanita de un condominium germano-austro/ungaro-bulgaro-turc, frontiera montana impinsa de Austro-Ungaria la sud sau est, cu o pierdere de 5 600 kmp, a inaltimilor din Carpati, principalele ramuri ale economiei trecand deasemenea sub controlul germano-austro/ungar.

Totusi, evolutii politico-sociale surprinzatoare, cauzate de prabusirea a doua tronuri ce pareau de neclintit ("cascada tronurilor" de care vorbea Take Ionescu la un moment dat) aveau sa schimbe aceste sumbre realitati. Basarabia urma sa se alipeasca din nou, intr-un mod surprinzator si neasteptat, la trupul Tarii.
(2)Relatiile internationale ale Romaniei in documente, ed Ion Ionascu sa B. 1971, p201;
(3)http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2003/09/mitropol.htm;
(4)Armata Romana in Razboiul de Independenta 1877-1878, Cornel I Scafes, Horia Vl Serbanescu scl; ed Sigma, Bucuresti 2002 ;
(5)Romania in primul razboi mondial; V.Atanasiu scl, Ed. Militara,Bucuresti 1979 , p130;
* alte lucrari consultate:
"O istorie sincera a poporului roman" -Florin Constantinu, ed Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997;
" Trecerea Nistrului - 1941" - Florin Constantinu, Ilie Schipor, ed Albatros, Bucuresti 1995.