28 septembrie 2007

Consideratii asupra bataliei de la Cotul Donului - general de armata Petre Dumitrescu

Dupa patrunderea sovietica la sud de Don, in zona Serafimovici, comandamanetul german a impins spre Don cu cea mai mare graba unitatile romane ce soseau pe calea ferata.
Debarcarea unitatilor noastre a avut loc intre 8 august (Divizia 13 infanterie) si 2 octombrie (Divizia 7 infanterie) in zona Stalino-Volnovaha, Mariupol, la inceput cu un debut slab (Divizia 13 in 15 zile), ajungand in septembrie la sosiri masive (4-5 zile o divizie).
Marsul din zona de debarcare pana la Donet a fost organizat de Esalonul inaintat al MCG Roman (Rostov) iar de aici la front de catre Esalonul inaintat al Armatei 3, trimis la Morozovsk inca de la 3 septembrie pentru a pregati din timp conditiuni mai bune de iernare, de instalarea trupelor si de executarea marsurilor de la Donet la front.
In acest timp. Comandamentul Armatei 3 a continuat sa conduca operatiile din Cuban, pana la cucerirea Novorosiiskului.
Urgenta introducerii diviziilor romane pe front a impus ca marsul de 600 de kilometri sa fie executat:
- in ritmul cel mai rapid, neasteptandu-se concentrarea unitatilor si formatiunilor diviziilor si fara posibilitatea antrenarii treptate a trupelor si animalelor;
- cu o hrana insuficienta pentru oameni si cai, fata de eforturile mari si prelungite cerute unitatilor;
-intr-o regiune saraca, cu drumuri naturale si cantonamente insuficiente.

Nici chiar regimentelor nu li s-a ingaduit sa se adune inainte de a incepe marsul spre zona de operatiuni. Citez cazul unui batalion din Regimentul 9 Dorobanti, debarcat la 9 septembrie, care nu a putut ajunge regimentul sau decat la 22 septembrie, dupa aproape 350 km de mars. Se poate usor intelege in ce conditiuni grele s-a executat acest mars.

Diviziile puse sub comanda Armatei 3 veneau direct din tara, ele luasera parte la Batalia Odessei, dupa care fusesera retrase pentru reorganizare si refacere. Dispuneau numai de 6 batalioane infanterie (cate 2 batalioane in loc de 3, de fiecare regiment), un batalion de cercetare, doua regimente de artilerie a cate 6 baterii, un batalion pionieri, un escadron cavalerie, unitati anticar (6 piese mijlocii de divizie), trasmisiuni, politie, precum si formatiunile normale de servicii.

Trebuie sa subliniem ca diviziile noastre au dispus la Don de o forta mai redusa de infanterie (6 batalioane in loc de 9), dar de o proportie satisfacatoare in artilerie, de insuficiente mijloace radio si mai ales de mijloace foarte reduse de auto-trasport, fata de distantele considerabile dintre caile ferate si front etc.

Armamentul anticar al regimentelor de infanterie era de un calibru prea mic, total ineficace fata de noul tanc sovietic [T-34 n.n.] cu care am avut de luptat la Don. Minele anticar trebuiau sa ne fie livrate de comandamentul german; ele ni s-au pus la dispozitie prea tarziu si in cantitati insuficiente.

Trupele noastre nu erau echipate pentru a face fata climei aspre din estul Rusiei. Mantaua scurta si necaptusita suficient, pantalonii nevatuiti, izmenele scurte ca si bocancii prea mici au contribuit ca trupele sa fie slabite fiziceste si din cauza frigului (in afara de alimentatia saraca). Foarte multe pierderi din cauza degeraturilor puteau fi evitate daca trupele noastre ar fi avut echipament bun de iarna.

Echipamentul de hartie german, ca si cel imblanit trimis din tara (caciuli, cojoace) au sost in cea mai mare parte prea tarziu, dupa batalie.

Conditiile in care am luat comanda trupelor romane din Cotul Donului. La 16 septembrie, terminand operatiile cu care fusesem insarcinat in Kuban, am deplasat comandamentul armatei mai intai la Rostov, apoi la Kamensk, de unde puteam urmari mai de aproape conditiile in care se executau marsurile unitatilor noastre.

La Morozovsk nu ne-am putut instala pentru a urmari mai bine angajarea unitatilor romane decat la 1 octombrie cand cu mare greutate am obtinut localurile ce ne erau destinate.

Catre finele lunii august pe cand ma gaseam inca in Caucaz, fiind instiintat ca in curand comandamentul Armatei 3 va primi un sector de aparare pe Don, intre Suhoi Donet si Kletskaia, am intocmit si inaintat la M.C.G. un proiect de intrebuintare a fortelor ce ne erau destinate.

In acest proiect s-a socotit ca apararea urma sa se faca chiar pe Don, la obstacol, si ca vom dispune de 9 divizii de infanterie. Am aratat mai sus ca in realitate frontul germano-italian pe care l-am luat in primire nu se gasea la obstacol si ca nu am dispus decat de 8 divizii infanterie deoarece Divizia 20 Infanterie de la Stalingrad nu a fost facuta disponibila si nu a fost pusa niciodata la dispozitia armatei.

La acesta data batalia pentru Stalingrad nu luase inca aspectul de maxima inclestare; comandamentul german era convins ca va izbuti sa puna neintarzaiat mana pe acest pivot de manevra de capitala importanta strategica. Intr-adevar, la Stalingrad trebuia sa se gaseasca nu varful aventurat a unei inaintari in sageata - asa cum se va gasi la 18 noiembrie - ci un umar solid al stapanirii Cotului Volgai.

Dar chiar si in acest din urma caz, o analiza cat de sumara a conditiunilor startegice ale frontului dintre Voronej si Stalingrad invedera posibilitatea unui efort principal sovietic in zona repartizata Armatei 3, pe directia generala Rostov. Cucerirea Rostovului ducea la taierea tuturor comunicatiilor terestre cu fronturile Caucazului si Volgai (Stalingrad si Calmucia), spulberand astfel toate rezultatele campaniei germane din vara anului 1942.

Armata a scos in evidenta acest pericol si a cerut sa ni se incredinteze un front proportional cu mijloacele noastre ce ne-ar fi dat posibilitatea de a pastra suficiente forte in rezerva mai ales pe directia Serafimovici-Rostov.

Adevarata situatie a frontului italo-german am aflat-o pentru prima data de la esalonul inaintat al Armatei (trimis inca de la 3 septembrie la Morozovsk), care a cunoscut-o cu ocazia prezentarii sale la Armata 6 germana:
- batalia de la Stalingrad lua din ce in ce mai mult proportii considerabile, ambii adversari concentrand aici forte foarte importante;
- frontul ce ne era destinat prezenta mai multe capete de pod la sud de Don.

Ajuns la 17 septembrie la Rostov, grija mea de capetenie s-a concentrat asupra a doua probleme capitale:

- reducerea capului de pod inamic de la sud de Don;
- introducerea in front a diviziilor romane dupa ideile operative propuse de Armata 3 prin proiectul sus mentionat, ce capatase aprobarea maresalului Antonescu, in calitatea sa de viitor comandant al Grupului de armate "Don".

a) Reducerea capului de pod sovietic de la sud de Don, care avea o dezvoltare frontala de peste 70 km (aproape jumatate din frontul armatei) si o adancime care atingea pe valea Tutkan 25 km, era imperios necesara deoarece:
- permitea concentrarea la sud de Don a unor forte puternice sovietice, usurand declansarea unei ofensive de mari proportii;
- permitea atacuri concentrice in cleste din intrandurile Kletskaia si Balsoi in contra centrului si dreptei Armatei 3;
- lasa in stapanire sovietica cele mai bune observatoare din zona;
- ne lipsea de avantajele pe care le-ar fi prezentat stapanirea inaltimilor de la sud de Don si de obstacolul foarte important, contra infanteriei si in special a tancurilor, format de acest fluviu;
- lungirea frontului cu mai mult de 20 km, rapindu-ne astfel posibilitatea de a avea rezerve mai mari;
- lasa in stapanirea adversarului acoperirile formate de satele si palcurile de pomi de pe malul sudic al Donului.

Armata 6 germana, constienta si ea de inconvenientele ce rezultau din existenta capului de pod sovietic la sud de Don, proiectase executarea la 22 septembrie a unui atac germano-italian pentru reducerea lui. Cartierul general german (OKH) nu a aprobat acesta operatie pe motiv ca nu o poate sprijini cu aviatia si blindatele necesare, absorbite de batalia de la Stalingrad.

Staruintele ce am depus pe langa Grupul de armate "B" de a executa reducerea capului de pod Serafimovici, folosind si primele divizii romane ce soseau pe front, asa cum aprobase maresalul Antonescu, nu au avut mai mult succes. O propunere facuta mai tarziu, dupa luarea frontului in primire (16 octombrie, raportul nr 36312/1942) pentru ameliorarea in proportii mai modeste a traseului frontului nostru nu a fost, nici ea, aprobata de comandamentul superior german.

Armata intentiona sa profite de faptul ca trupele sovietice nu aveau organizatii pe inaltimile din fata intrandului de la Balsoi [Blinov, in documentele germane n.n] acoperite numai de avanposturi slabe, in scopul de a micsora adancimea intrandului sovietic si a putea astfel apara in mai bune conditii cele doua cote care formau umerii pungii (cotele 220,0 la est si 228,0 la vest).

S-a subliniat in propunerea nostra ca "cu cat se lasa timpul sa treaca, conditiile de succes vor fi mult mai grele", adaugandu-se ca acest atac ar constitui "singurul mijloc eficace de a cunoaste realitatea asupra adevaratelor mijloace ale trupelor sovietice din fata noastra" deoarece fortele sovietice deveneau din ce in ce mai tari si mai agresive.

b) Repartizarea pentru diviziile romane a unor sectoare in proportie cu capacitatea lor operativa. Armata 3 a urmarit de la inceput sa realizeze un dispozitiv care sa satisfaca cat mai mult posibil dezideratul de a incredinta diviziilor noastre un front in raport cu capacitatea lor operativa si de a se asigura rezervele necesare.

Dealtfel si instructiunile Marelui Cartier General Roman prevedeau acest deziderat:

"Armata 3 sa nu intre in front intr-un dispozitiv liniar expus de a fi patruns oriunde, fara posibilitati de interventie la timp la timp si eficace a revervelor. Daca nu se vor gasi M.U. germane de rezerva care sa poata interveni la timp si eficace se vor opri M.U romane, urmand ca intreaga zona a Armatei 3 sa fie ocupata cu trupe romane numai dupa ce se vor gasi toate M.U. (germane si romane) prezente in zona"

Din nefericire, Inaltul nostru comandament, desi a prevazut si prescris clar aceste directive a cedat prea usor presiunilor de la OKH, atunci cand Armata 3 a refuzat sa execute ordinele contrarii germane prin care se insirau fortelor noastre intr-un cordon subtire fara rezerve.

Conceptia apararii si dispozitivul propuse de Armata 3 au fost aprobate si de catre Grupul de armate “B” dar in aplicare nu le-a respectat.
Intrarea in dispozitiv pe Don a fortelor ce au compus Armata 3 s-a facut intre 12 septembrie si 1 noiembrie.

Luarea in primire a misiunii de catre Armata 3 s-a facut in mod treptat.

Intre 18 septembrie si 1 octombrie am luat contact personal cu generalul [Maximilian] von Weichs, comandantul Grupului de armate “B” (18 septembrie – Starobelsk) sub comanda caruia trebuia sa opereze Armata 3 pana la constituirea Grupului armate “Don” (Armatele 3 si 4 romane si Armata 6 germana) a carui comanda urma sa fie incredintata maresalului Antonescu imediat dupa caderea Stalingradului:

- cu generalul [Friedrich] Paulus, comandantul Armatei 6 germane (20 septembrie – Golubinka) sub ordinele caruia s-a executat pana la 10 octombrie introducerea in front a trupelor noastre (prin inlocuirea diviziilor germane si italiene);

- cu generalul [Italo] Gariboldi, comandantul Armatei 8 italiene, al carui front urma sa fie preluat in mare parte de catre noi.

Din discutiile cu acesti generali am constatat ca principial sunt in totul de acord cu mine asupra felului cum trebuie inteleasa apararea si asupra necesitatii reducerii capetelor de pod sovietice de la sud de Don. Generalul Paulus mi-a trimis chiar un studiu al statului sau major care corespundea in totul cu proiectul meu, in curs de executare.

Arhiva Ministerului Apararii Nationale, Noiembrie 1942, fond 3, dosar nr. 128, f 1-63.

12 mai 2007

Cronologia Bataliei de la Stalingrad. Participarea Armatei Romane.

12 decembrie 1941 - Sub presiunea germana, maresalul Ion Antonescu declara razboi Statelor Unite ale Americii; in aceeasi zi tine sa precizeze unor ziaristi: "Eu sunt aliatul Germaniei contra Rusiei, sunt neutral intre Germania si Anglia, sunt pentru americani contra Japoniei".

29 decembrie 1941 - Intr-o scrisoare adresata maresalului Antonescu, Adolf Hitler pune pentru prima oara problema participarii romanesti in campania anului 1942.

5 ianuarie 1942 - Ion Antonescu raspunde afirmativ cererii lui Adolf Hitler, conditionand prezenta trupelor romane in adancimea teritoriului rusesc de dotarea si echiparea lor de catre Germania.

17 ianuarie 1942 - La Berlin se semneaza un protocol romano-german prin care, pe baza unui credit de razboi, Germania se angaja sa echipeze si sa doteze diviziile romanesti participante in campania anului 1942.

20 ianuarie 1942 - La conducerea Marelui Stat Major roman este numit generalul de divizie Ilie Steflea care il inlocuieste pe generalul Iosif Iacobici.

10-11 februarie 1942 - Intrevedere Hitler Antonescu la "Wolfsschanze", Rastenburg. Antonescu arata ca scopul luptei romanilor in Est ramane, totusi, recunoasterea hotarelor de vest ale tarii.

5 aprilie 1942 - Este emisa directiva operativa nr 41 in care Hitler fixeaza Stalingradul ca obiectiv intermediar in progresia Grupului de Armate Sud catre Caucaz.

4-6 mai 1942 - Infrangerea armatei japoneze destinata invadarii Australiei in Marea Coralilor.

18 mai 1942 - Trupele germane si romane ocupa Peninsula Kerci, deschizand drumul spre Caucaz.

25 mai 1942 - Se incheie contralovitura germana din zona Harkov, soldata cu mari pierderi pentru armata sovietica. La actiuni participa Corpul VI Armata Roman.

1 iunie 1942 - Cu ocazia vizitei la Cartierul General al Grupului de Armate "Sud", Hitler decide formarea unui grup de armate in zona Stalingrad, sub comanda maresalului Antonescu.

4-6 iunie 1942 - Victoria americana in marea batalie aeronavala de la Midway.

6 iunie 1942 - SUA declara razboi Romaniei.

21 iunie 1942 - Trupele feldmaresalului Rommel ocupa Tobrukul.

28 iunie 1942 - Grupul de armate "B" incepe progresia spre Voronej si Stalingrad.

1 iunie 1942 - Trupele germano-romane intra in Sevastopol.

4 iunie 1942 - Se incheie batalia pentru Sevastopol prin cucerirea peninsulei Chersones.

6 iunie 1942 - Gruparea von Weichs ocupa Voronejul.

23 iulie 1942 - Hitler emite Directiva Operativa nr. 45 prin care Stalingradul si Caucazul trebuie cucerite simultan de grupurile de armate "B" si respectiv "A".

8 august 1942 - Incepe sosirea asa-numitului Esalon II al trupelor romane in zona de debarcare Stalino-Volnovaha-Mariupol. (prima mare unitate sosita: Divizia 13 infanterie).

18 august 1942 - La Rostov incepe sa functioneze Esalonul I (inaintat) al Marelui Cartier General Roman.

20 august 1942 - Hitler ii propune maresalului Ion Antonescu sa preia comanda unui grup de armate germano-romane in zona Stalingrad.

21 august 1942 - Contralovitura sovietica pe directia Elan-Bukovskaia, impotriva Armatei 8 italiene; sunt create capetele de pod de la Blinov si Kletskaia, pe malul drept al Donului.

24-25 august 1942 - Vizita unei delegatii militare romane la Cartierul General al OKH de la Vinnita; sunt stabilite detaliile operative si organizatorice legate de viitorul grup de armate romano-german.

25 august 1942 - Trupele romane incep miscarile de intrare in dispozitivul din Cotul Donului.

27 august 1942 - Dupa o intrevedere cu generalul Arthur Hauffe, generalul Franz Halder, seful Statului Major al OKH aproba organizarea Grupului de Armate "Don" a carui comanda urma sa o preia maresalul Ion Antonescu.

31 august 1942 - Marele Cartier General (Esalonul I) instiinteaza comandamentul Armatei 3 Romane ca urmeaza sa preia comanda rupelor din sectorul de front Kletskaia-Suhoi Donet.

3 septembrie 1942 - OKH emite ordinele necesare functionarii Grupului de Armate "Don" in compunerea: Armata 6 germana, Armatele 3 si 4 romane.
- Esalonul inaintat al comandamentului Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.
- Corpul VI armata roman (diviziile 1, 2, 4 si 20 Infanterie), actionand in cadrul Armatei 4 blindate germane, atinge Krasnoarmeisk, in imediata apropiere a Stalingradului.

10 septembrie 1942 - prima mare unitate romana intra in dispozitivul defensiv din Cotul Donului (Divizia 1 Cavalerie).

12 septembrie 1942 - Stalin, impreuna cu generalii G.K. Jukov si A.M. Vasilevski hotaraste pregatirea unei operatiuni contraofensive de amploare pentru a incercui si lichida gruparea de forte germane ce asedia Stalingradul.

13 septembrie 1942 - Armatele 6 si 4 Blindata germane declanseaza asediul Stalingradului.

16 septembrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Rostov, initial, si apoi la Kamensk.

22-23 septembrie 1942 - La Cartierul General al Fuhrerului de la Vinnita ("Werwolf") are loc o intrevedere intre Hitler si Mihai Antonescu.

24 septembrie 1942 - Seful Statului Major al OKH, generalul Franz Halder este inlocuit de Hitler cu generalul Kurt Zeitzler.

25 septembrie 1942 - La Rostov sosesc: Marele Cartier General roman, Esalonul Mobil al Misiunii Militare germane si O.Qu.Stab Don (statul major al serviciilor) - elementele constitutive ale comandamentului Grupului de armate "Don" care urma sa devina operativ dupa caderea Stalingradului.

27 septembrie 1942 - Esalonul I al comandamentului Armatei 4 romane se instaleaza la Kotelnikovski, cu Esalonul II la Remontnaia.

29 septembrie 1942 - Puternica contraofensiva sovietica in zona lacurilor Sarpa si Barmantak (sud Stalingrad). Divizia 4 infanterie romana sufera pierderi deosebit de grele, elemente blindate sovietice patrunzand pana la postul de comanda de la Sadovoie.

1 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.

2 octombrie 1942 - Debarca in zona Stakino-Volnovaha-Mariupol ultima divizie din Esalonul II (Divizia 7 infanterie).

10 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane preia comanda operativa asupra sectorului de front din Cotul Donului.

23 octombrie 1942 - Ofensiva britanica de la El Alamein.

29 octombrie 1942 - Divizia 2 Munte romana ocupa Nalcikul.

1 noiembrie 1942 - Dispozitivul defensiv al Armatei 3 romane din Cotul Donului este complet. La sud de Stalingrad, in Stepa Kalmuca, intra in dispozitiv de aparare Divizia 5 Cavalerie romana.

5 noiembrie 1942 - Armata 3 romana isi instaleaza un post de comanda inaintat la Cernisevskaia, in apropierea frontului; armata pregatea "batalia defensiva".

6-10 noiembrie 1942 - Intrarea in dispozitivul din Stepa Kalmuca a Diviziei 8 Cavalerie romana; incepe operatiunea "Torch" - debarcarea aliata in Africa de Nord.

8 noiembrie 1942 - In discursul de la Burgerbraukeller din Munchen, Hitler anunta apropiata victorie de la Stalingrad.
- Generalul Ilie Steflea prezinta generalului Arthur Hauffe sinteza informativa din care rezulta iminenta contraofensivei sovietice in Cotul Donului; generalul german o considera exagerata.

12 noiembrie 1942 - Corpul VII armata roman este pus in subordinea Armatei 4 Blindate germane.

17 noiembrie 1942 - Pe frontul Armatei 3 romane, in sectoarele diviziilor 13 si 14 infanterie, rusii declanseaza atacuri locale de tatonare.

19 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - trupele frontului de Sud-Vest (general NF Vatutin) declanseaza operatiunea contraofensiva "Uranus", trecand la atac din capetele de pod de la Blinov si Kletskaia. Blindatele rusesti reusesc sa strapunga aliniamentele defensive ale Regimentelor 89 Infanterie (Divizia 13 Infanterie) si 13 Infanterie (Divizia 14 Infanterie).

20 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - Diviziile frontului Stalingrad (general AI Eremenko) declanseaza contraofensiva la sud de Stalingrad, intre lacurile Barmantak si Tata; dispozitivul diviziilor 1, 2 si 18 Infanterie este strapuns. Rusii cuceresc Plodovitoie.
Pe frontul Armatei 3 Romane, tancurile rusesti ajung la Perelazovski uunde se gasea punctul de comanda al Corpului V Armata Roman. Trupele acestui corp (Diviziile 5 si 6 Infanterie) impreuna cu Divizia 15 Infanterie si parti din Diviziile 13 si 14 Infanterie sunt incercuite. Ele vor forma ulterior Gruparea "Lascar". Divizia 1 Blindata Romana este prinsa si ea in incercuire.

21 noiembrie 1942 - Hitler ordona rezistenta pe loc, cu orice pret, a diviziilor din Gruparea "Lascar".
- La comanda grupului de armate "Don" este numit feldmaresalul Erich von Manstein.
- Armata 4 Romana primeste comanda operativa asupra Corpurilor VI si VII Armata Romane si Diviziei 16 Infanterie Moto germana.
- Pe frontul Armatei 4 rusii ocupa Abganerovo.
- Primele elemente blindate sovietice fac jonctiunea in zona Kalaci-Sovietski, trasand astfel cercul de investire al Armatei 6 Germane.
- Divizia Blindata Romana reuseste sa se sustraga incercuirii.
- Generalii Ilie Steflea si Petre Dumitrescu solicita cu insistenta esaloanelor germane sa dea ordin de iesire din incercuire Gruparii 'Lascar"; Grupul de Armate "B" reitereaza ordinul de rezistenta pe loc.
- Ora 21.20. Generalul Ilie Steflea cere maresalului Ion Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar".
- Ora 21.40. Maresalul Antonescu ordona coordonarea actiunilor Gruparii "Lascar" cu grupul de armate B.
- Ora 22.00. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 Romane ordona in secret Gruparii "Lascar" sa faca preparativele necesare pentru iesirea din incercuire.

22 noiembrie 1942
- Ora 2.30. Rusii someaza gruparea "Lascar" sa se predea. Generalii Lascar, Mazarini si Sion refuza.
- Ora 4.36. Gruparea "Lascar" transmite prin radio: "Situatia este disperata. Acesta este ultimul cuvant. Spuneti cuvantul vostru".
- Ora 9.00. Capitanul aviator Valentin Stanescu soseste la Golovski, aducand Gruparii "Lascar" ordinele Armatei 3 Romane.
- Ora 10.00. Noi parlamentari sovietici cer capitularea Gruparii "Lascar"; sunt refuzati.
- Orele 11-13. Cateva avioane de transport reusesc sa aduca aprovizionari la Gruparea "Lascar".
- Ora 15.00. Generalul Ilie Steflea cere din nou maresalului Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar". Maresalul da mana libera generalului Steflea in privinta Gruparii "Lascar".
- Ora 16.00-16.30. Nemaiputand lua legatura cu comandamentele romane, generalii Lascar, Sion si Mazarini hotarasc iesirea din incercuire, spre sud-vest, in seara acestei zile.
- Seara. Cu exceptia unui grup de forte aflat sub comanda generalului Traian Stanescu, rezistenta Diviziilor 5 si 6 Infanterie este infranta.
- Ora 21.00. Coloana Diviziei 15 Infanterie, sub comanda generalului Ion Sion incepe retragerea.
- Maresalul Antonescu solicita lui Hitler permisiunea de retragere pentru trupele Gruparii "Lascar".

23 noiembrie 1942
- Hitler revine de la Berghof la "Wolfsschanze" (Rastemburg); refuza sa permita replierea Armatei 6 Germane.
- Incercuirea Armatei 6 Germane (general Friederich Paulus) este completa.
- Trupele generalului Sion ajung la Bol. Donscinka unde fac jonctiunea cu Divizia 22 Blindata germana.
- Capitanul Valentin Stanescu survoleaza Golovski in cautarea comandamentului Diviziei 6 infanterie; gaseste satul in flacari si peste tot cadavre de romani.
- Ora 10.00. Raspunzand Maresalului Antonescu, Hitler afirma ca daduse ordin Grupului de armate B pentru retragerea Gruparii "Lascar".
- Atac rusesc asupra localitatii Bol. Donscinka; coloana Sion duce lupte grele.
- Armata 4 Romana este subordonata Armatei 4 Blindate Germane.
- La Armata 3 Romana este instalat un stat-major german in frunte cu coloneul Wenck.
- Ora 21.00. La Rostov disputa aprinsa intre generalii Steflea si Haffe asupra responsabilitatii comandamentului german pentru distrgerea Gruparii "Lascar".

24 noiembrie 1942. Dupa moartea generalului Ion Sion, trupele din coloana Sion ajung la Cernisevskaia.
- Ultimele ramasite ale Gruparii "Lascar" inceteaza rezistenta.
- Corpul XVII armata german (gen. Karl Hollidt) ii sunt subordonate corpurile 1 si 2 armata romane.
- Armata 3 romana ia in subordine gruparile germane "Spang" si "Stumpfeld"; se organizeaza apararea pe Cir.
- Se constituie Gruparea "Hoth" compusa din Armata 4 Blindata Germana si Armata 4 Romana.

26 noiembrie 1942. Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanti, comandat de maiorul Ion Rascanescu ajunge intact la Oblivskaia, pe Cir.

27 noiembrie 1942. Colonelul Ion Gheroghe trasmite ca in opinia OKW, Stalingradul a constituit "prima mare deziluzie" in privinta romanilor.
- Feldmaresalul Erich von Mannstein preia efectiv comanda trupelor Grupului de armate "Don".
3 decembrie 1942. Raspunzand generalului Ilie Steflea, maresalul Ion Antonescu acuza deschis comandamentele germane pentru pierderea gruparii "Lascar".

9 decembrie 1942. Scrisoarea maresalului Ion Antonescu catre feldmaresalul Erich von Mannstein.

12 decembrie 1942. Gruparea "Hoth" declanseaza Operatiunea "Wintergewitter" pentru restabilirea legaturii cu Armata 6 Germana. Trupele Armatei 4 Romane asigura flancurile diviziilor blindate germane.

16 decembrie 1942. Fronturile de Sud-Vest si Voronej declanseaza ofensiva asupra frontului Armatei 8 Italiana; datorita strapungerii realizate, Gruparea "Hollidt" este amenintata cu incercuirea.

18/19 decembrie 1942. Corpul 1 Armata Roman primeste prea tarziu incuviintarea Gruparii "Hollidt" pentru retragere; mare parte din trupele romane sunt anihilate, ca si Diviziile 62 si 294 gemane.

21 decembrie 1942. Generalul Arthur Hauffe se prezinta la Hitler pentru a expune situatia armatelor romane.

22 decembrie 1942. Ramasitele Gruparii "Hollidt" sunt subordonate comandamentului Armatei 3 Romane.

23 decembrie 1942. Operatiunea "Wintergewitter" sustinuta de Gruparea "Hoth" este suspendata fara a-si fi atins scopul.

- Pierderi grele si la Corpul 2 Armata Roman, pe raul Cir.

25-27 decembrie 1942. Trupele Armatei 4 Romane sunt puternic atacate, fiind aproape complet distruse.

27 decembrie 1942. Armata 3 Romana primeste ordin sa organizeze apararea pe Donet.
- Armata 4 Romana incepe retragerea din zona Kotelnikovski.

28 decembrie 1942. La intalnirea cu maresalul Ion Antonescu, generalul Hauffe prezinta punctul de vedere al fuhrerului cu privire la participarea romaneasca la batalia de la Stalingrad.

4 ianuarie 1943. Inceteaza misiunea operativa a Armatei 4 Romane.

7 ianuarie 1943. Comandamentul Armatei 3 Romane preia atributiile Marelui Cartier General Roman si misiunea de a organiza retragerea spre tara a trupelor romane care participasera la batalia de la Stalingrad.

10-12 ianuarie 1943. La "Wolfsschanze" (Rastenburg) are loc o noua intalnire Hitler-Antonescu; in memoriul partii romane se aduc grave acuzatii comandamentelor germane pentru pierderile suferite de trupele romane la Cotul Donului si in Stepa Calmuca.

31 ianuarie - 2 februarie 1943. Trupele Armatei 6 Germane, in frunte cu felmaresalul Friederich Paulus capituleaza. O data cu ele iau drumul prinzonieratului si militarii romani din Diviziile 1 Cavalerie, 20 Infanterie si Detasamentul colonel Voicu.

10 mai 2007

Cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

REZULTATUL ANCHETEI

referitor la cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

(rezumat)

Statul Major al Armatei

Sectia Operatiilor

Catre

Presedintele consiliului de ministri

Cabinetul Militar

La ordinal verbal al dlui Maresal Antonescu, s-a intreprins o ancheta la marile unitati si trupe, spre a se cerceta cauzele pentru care Armata Romana nu a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa.

Rezultatul anchetei este concretizat in alaturatele patru dosare.

Totodata se inainteaza si un rezumat asupra celor cuprinse in aceste dosare.

Subseful de Stat Major al Armatei

Generalul N. Palageanu

Rezultatul anchetei referitoare la cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

Din cercetarea raspunsurilor primate de la comandamente si in special de la unitati, se poate constata, de la inceput, ca aceste cauze sunt multiple si ca isi au originea mult mai departata decat ar parea la prima impresie.

Daca ar fi sa le clasificam, ele ar putea sa fie grupate in trei mari capitole:

  • organizare – dotare;
  • instructie;
  • moral.

Organizare – Dotare

Intereseaza in special incadrarea infanteriei, arma care a dus greul luptei in operatiunile de la Odessa.

1.Trupa

Unitatile de infanterie au fost incadrate pentru mobilizarea anului 1940/1941 cu circa 12 contingente; de la inceputul operatiunilor au intrat in compunerea infanteriei oameni trecuti de 30 de ani.

Mai mult inca, parte din oameni proveneau din contingente slabe, nascuti in timpul fostului razboi, iar toti oamenii aveau in general o pregatire destul de sumara din cauza concediilor pentru economii bugetare din epoca dinaintea razboiului.

Cum, de la inceput, pierderile au fost simtitoare, completarea lor s-a facut cu oameni de la unitatile de mars, constituite din elemente incepand de la contingentul 1929, deci mai batrani si in mare parte neinstruiti asa ca s-a ajuns in fata Odessei cu o infanterie constituita din elemente lipsite de elanul tineretii, atat de necesar in astfel de operatiuni.

Acest factor reiese si mai mult in evidenta daca se face comparatia cu infanteria germana care este infanteria tineretului.

2.Subofiterii

Incadrarea numerica in subofiteri activi a fost inca de la inceput deficitara. Cei lipsa au fost inlocuiti cu T.T.R. si sergenti in termen, din care cauza conducerea subunitatilor s-a resimtit in mod hotarator. Putem afirma ca acesta lipsa a fost un factor determinant in operatiunile din fata Odessei, mai ales dupa ce s-au produs goluri in randul ofiterilor activi.

3.Ofiterii

Chiar de la intrarea in campanie, au fost deficite in ofiteri activi, unitatile au fost incadrate cu 50% ofiteri de rezerva, procent mult prea ridicat.

Din cauza marilor pierderi suferite, numarul ofiterilor s-a redus in asa proportie incat la sfarsitul bataliei de la Odessa, au fost regimente de infanterie care s-au inapoiat cu 20 ofiteri activi, din 43 cu cat plecasera. Din acestia, abia 5 ofiteri activi mai erau din acei cu care regimental intrase in campanie, restul fiind primiti intre timp din interior.

Aceleasi lipsuri mari s-au produs si la ofiterii de rezerva, situatia acestora fiind agravata si de faptul ca acestia au fost inlocuiti cu elemente batrane si neinstruite.

II. Organizare – Dotare

  1. Influenta schimbarilor prea dese in constituirea unitatilor, asupra valorii organice.

Imposibilitatea de a dota de la inceput unitatile cu armamentul, oamenii (mai ales specialistii), caii si vehiculele prevazute in tabelele de dotare, a dat nastere la dificultati, care s-au agravat pe masura ce razboiul s-a prelungit si s-au produs pierderi.

De asemenea, diferitele modificari facute in organizarea unitatilor, in preajma razboiului, au avut consecinte daunatoare atat asupra instructiei, cat si asupra coeziunii unitatilor.

Astfel:

In iarna 1939 – 1940:

  • grupa de lupta trece de la 13 oameni, la 17 oameni;
  • compania de la 4 plutoane a 3 grupe, la 3 plutoane a 3 grupe;
  • batalionul isi modifica organica companiei de mitraliere, trasformand-o in companie de armament greu batalionar, prin reducerea unui pluton de infanterie si primirea in schimb a unui pluton brandt 60mm, a 3 grupe a 2 piese;
  • regimentul trece de la organizarea pe 3 batalioane, la 4 batalioane, iar compania armament de insotire se trasforma in companie armament greu regimentar, cu un pluton anticar, un pluton brandt 81 mm si un pluton tunuri insotitoare. Regimentului i se adauga compania de comanda.


Acesta organizare s-a realizat in februarie 1940, pentru ca in toamna aceluiasi an sa se revina la organizarea regimentului pe 3 batalioane.

In iarna 1940/1941:

  • grupa de lupta se reorganizeaza pe 10 oameni;
  • plutonul de puscasi pe 4 grupe;
  • compania ramane pe 3 plutoane, insa primeste o grupa brandt 60 mm;
  • compania armament greu batalionar devine companie de mitraliere a 4 plutoane si nu mai poseda brandt-uri;
  • la regiment apare in plus compania de pionieri.

Concomitent cu aceste schimbari, a aparut si modificarea cu care s-a intrat in campanie.

La marile unitati:

S-a resimtit foarte mult lipsa comandantului brigazii de artilerie, care sa coordoneze si sa conduca focul artileriei divizionare. Substituirea unui comandant de regiment de artilerie in acesta functie nu a dat rezultate fericite din cauza lipsei grupului de comanda corespunzator. In acelasi timp, unul din regimente ramanea fara commandant titular.

Deplasarea comandamentelor, impusa de ritmul accelerat al operatiunilor, a intampinat dificultati din lipsa de mijloace de transport auto proprii. S-a recurs la utilizarea masinilor de la compania auto; din acesta cauza a influentat mult bunul mers al aprovizionarilor.

La trupe:

Grupurile de comanda au fost insuficient dotate cu personal specializat si mijloace de transmisiuni, mai ales la artilerie. In special s-a resimtit continuu lipsa motociclistilor.

Unitatile de infanterie

Compania de cercetare s-a dovedit a fi prea slab dotata cu armament automat. Nevoile operative au dus la intarirea ei cu un pluton de cercetasi calari si s-au dat pusti mitraliere.

Compania de puscasi a fost prea slab dotata cu armament brandt, atat ca numar cat si ca putere. In toate situatiile a avut nevoie de o masa de foc, pe care n-a putut sa o realizeze.

Plutonul de puscasi, organizat pe 4 grupe s-a dovedit greoi, din moment ce la comanda acestor grupe nu erau subofiteri.

Acest inconvenient s-a accentuat si mai mult in urma pierderilor mari in ofiteri, cand la comanda plutonului au intrat subofiterii. De asemenea, plutonul are nevoie de material curb (brandt 60 mm), de pusti semiautomate individuale si de material exploziv pentru distrugerea retelelor de sarma etc.

Compania de mitraliere nu dispunea de material antiaerian special pentru actiuni contra avioanelor zburand la mica inaltime.

Batalionul are nevoie de o companie de armament, a carei intrebuintare sa se faca in masa, realizand un foc puternic pe obiectivul interesat. De asemenea are nevoie in organica sa de material anticar.

Regimentul nu a avut la dispozitie un material curb de mare putere (aruncatoare superioare calibrului 100 mm).

Unitatile de artilerie

Se semnaleaza urmatoarele:

  • dotarea slaba in material de transmisiuni si observare;
  • materialul de 75 mm se pare ca n-ar mai corespunde nevoilor campului de lupta, obuzierul de 100 mm dovedindu-se superior prin bataie si efect la tinta
  • apararea a.a. sa fie organizata in cadrul bateriei si nu la divizion, de asemenea bateria are nevoie de pusti mitraliere pentru lupta apropiata;
  • nevoia ca in cadrul regimentului sa existe un atelier pentru reparatul aparatelor telefonice si radio, iar in cadrul corpului de armata un atelier pentru reparatii usoare de artilerie.

d) Servicii si trenuri

Fata de succesiunea rapida a operatiunilor, organizarea si functionarea trenurilor si formatiunilor de servicii bazate pe animal si caruta de rechizitie au provocat tot timpul campaniei intarzaieri de reaprovizionari.

Incadrarea a lasat iarasi foarte mult de dorit, toate formatiunile de servicii fiind organizate cu elemente batrane, care nu erau in masura sa faca fata eforturilor cerute si gata in orice situatie mai critica a intra in panica.

In majoritatea timpului, eforturile in reaprovizionare le-au facut putinele masini de tip militar la dispozitia unitatii, fapt care indriduieste revizuirea completa a reorganizarii formatiunilor de servicii, in sensul motorizarii intr-o masura cat mai mare.

Unele comandamente si formatiuni de servicii au fost inutile sau fara activitate. In acesta categorie ar intra:

  • comandamentul de grup servicii;
  • serviciul trenului;
  • serviciul farmaceutic.

Sunt anumite formatiuni care trebuiesc imediat reorganizate si dotate cu mijloace auto, astfel randamentul este sub mediocru si nu vor putea face fata unor operatiuni cu ritm accelerat. Acestea ar fi:

  • ambulanta divizionara:
  • brutaria de campanie;
  • grupul de aprovizionare subzistente;
  • parte din trenurile de lupta si regimentare ale unitatilor.

In sfarsit, unele formatiuni trebuiesc prevazute cu personal sporit si calificat, in special cel de la serviciul sanitar, care nu a putut raspunde marilor cerinte necesitate de strangerea si evacuarea ranitilor si in special de asanarea campului de lupta.

Mentinerea fortei combative a unitatilor

Acesta problema s-a pus din primele operatiuni, datorita enormelor pierderi cauzate zilnic de un inamic darz, bine utilat.

Completarea pierderilor s-a facut:

Prin reorganizarea subunitatilor, incadrand armamentul greu si automat cu personalul existent la un moment dat. De cele mai multe ori, personalul ramas nu cunostea insa functiile servantilor principali pe care ii inlocuiau. In plus, ramaneau inca lipsuri in efectivele unitatilor.

Prin recompletari de la unitatile de mars organizate sau suplimentare si ofiteri adusi din interior.

Incepand cu 15 august, din cauza pierderilor din ce in ce mai mari, forta combative a infanteriei scazuse foarte mult, iar urgenta a cerut ca recompletarea sa se faca pe front. Ofiterii sositi fiind straini de regimente, au luat comanda sub focul inamicului, fara sa-si cunoasca trupa, uneori nici comandantul de regiment, grupuri, etc.

In aceste conditii, rezultatul a fost o totala lipsa de legatura sufleteasca intre comandanti si ostasi.

Mai mult, valoarea oamenilor din unitatile de mars, submediocra din toate punctele de vedere, capacitatea combativa a unitatilor care a scazut foarte simtitor, au avut drept rezultat repercusiuni adanci in conducerea operatiunilor.

Instructia

1.Pregatirea cu care s-a intrat in campanie

Timpul afectat instructiei contingentelor de la razboiul mondial incoace a fost cu totul insuficient. Din cauza conditiilor bugetare, perioada reala de instructie pentru oamenii unui contingent nu atingea in general 6 luni. In restul timpului, numai o parte din elemente si anume instructorii, parte din specialisti si o infima parte din servantii diferitelor categorii de armament mai continua instructia, restul deveneau oameni de corvoada sau santinele permanente in garzi.

Perioadele de concentrari din ultimii ani nu au imbunatatit gradul de instructie, deoarece rulajul oamenilor in concediu, din 2 in 2 luni avea drept rezultat o evidenta discontinuitate in pregatire. Mai mult, o parte din ostasi erau sustrasi de la concentrari, prin acordarea numeroaselor scutiri.

In plus se mai adauga si faptul ca o parte din armamentul modern a carui instructie trebuia facuta cu ocazia concentrarilor a lipsit din dotare, armamentul sosind in preajma razboiului.

2.Cunoasterea si intrebuintarea armamentului

Ostasii cu care unitatile au intrat in lupta cunosteau in general materialul din punct de vedere tehnic insa functiunile principale (ochitor, tragator) nu erau cunoscute decat de unul, maxim 2 oameni, scoaterea acestora din lupta a echivalat aproape cu scoaterea insasi a piesei din serviciu. Situatia s-a agravat si mai mult cand toti vechii servanti au cazut si au sosit recompletarile, oameni straini cu totul de armamentul pe care trebuiau sa-l deserveasca.

Instructia tragerii si intrebuintarea tactica, in special la unitatile de brandt-uri putem spune ca s-a facut pe campul de lupta, ca urmare a experientei capatate pe front. Brandt-urile au fost intrebuintate pe piese, comandate de grade inferioare, de la care nu se puteau obtine rezultatele dorite; in general se tragea neobservat si pe piese izolate.

Materialul anticar a fost tinut adesea in spatele artileriei.

A trebuit sa treaca timp indelungat pentru ca teama de carele de lupta sa fie invinsa. Cu timpul, dupa ce soldatii au vazut efectele tunurilor anticar, au capatat incredere in armament si nu au mai dat inapoi la aparitia carelor de lupta inamice.

Intrebuintarea grenadelor, in primele saptamani, s-a facut cu oarecare teama, din lipsa de instructie si tragere pe timp de pace.

3.Folosirea terenului in atac si aparare

Terenul nu a fost folosit in bune conditiuni. Numai asa se explica pierderile mari suferite de infanterie.

Se infiltrase deja idea ca acoperirile trebuie evitate, deoarece constituie obiective de artilerie, aruncatoare si aviatie.

S-a facut in schimb o larga intrebuintare a lopetii pentru construirea adapostului.

4.Camuflajul si “sicanele” pe campul de lupta

Majoritatea unitatilor nu au folosit la maximum camuflajul. In special pe campul tactic nu s-au luat masuri de ascundere a dispozitivelor, contrar de ceea ce se intampla la inamic, care se disimula foarte bine in teren, folosind la maximum acoperirile si camuflajul artificial si pastrand disciplina miscarii si zgomotului.

In ceea ce priveste siretlicurile folosite din plin de rusi, noi le-am folosit sporadic si numai in cazuri izolate, fara a fi organizate.

5.Siguranta, observarea si informatiunile

Din raspunsurile primate se pare ca siguranta, desi vigilenta, nu a fost executata in spirit pur practic, ci mai mult in sensul “temerei de a nu fi facuti prinzonieri”.

Observarea si contactul strans cu inamicul, in special in cadrul infanteriei nu a fost continuu, justificandu-se ca terenul nu oferea bune observatoare. Din aceasta cauza inamicul a putut intotdeauna sa se sustraga vederilor noastre si sa execute ruperi de lupte aproape nestingherit.

Desi soldatii cunosteau importanta informatiilor se pare ca nu le-au dat atentia necesara.

Chiar cand se obtineau informatii, ele erau trasmise tarziu si uneori deformate.

6.Sprijinul inaintarii

Focul artileriei

S-a obiectat ca unele atacuri nu au reusit, deoarece durata pregatirii de artilerie a fost mica, in general in jur de 10 minute.

Dar chiar cand durata pregatirii a fost sporita pana la o ora, atacul n-a mers, deoarece proiectilul de 75 mm intrebuintat contra personalului adapostit in gropi sau in adaposturi usoare (lemn) nu avea efect; armamentul automat inamic nu putea fi distrus, fiind perfect camuflat si adapostit; s-a consumat munitie multa, insa tragandu-se pe obiective prea numeroase, nu s-au putut obtine efectele dorite acolo unde s-a tras masiv, efectele de neutralizare nu au fost exploatate imediat de catre infanterie, “care se misca cu prea mare incetineala”

Focul infanteriei

Initial brandt-urile nu au fost intrebuintate masiv, acesta situatie a fost insa remediata prin ordinele date de armata si prin care s-a prevazut ca brandt-urile sa fie grupate pe baterii

In cursul atacului efectul focului era relativ, tragerile nefiind observate. Pentru a nu lovi trupele proprii, adeseori trupele intrebuintau “inaltator sigur lung”.

De asemenea au fost cazuri cand oprirea momentana a unei fractiuni, din cauza focului unei arme automate inamice, atragea si oprirea vecinilor, desi acestia nu primeau foc.

Nu se intrebuinta armamentul greu al infanteriei pentru inlaturarea unui asemenea incident, de teama reactiilor inamicului.

7. Conducerea infanteriei in atac

In general organizarea atacului se facea in bune conditiuni, pe masura insa ce atacul progresa, actiunea comandantilor incepea sa dispara.

Se pare ca combinatia focului cu miscarea n-a existat; de multe ori intreg frontul de atac se oprea din cauza ca nu era sustinut de bazele de foc.

Ideea flancului descoperit paraliza orice miscare de depasire sau invaluire.

In cursul atacului, oamenii se ingramadeau in cadrul grupelor si plutoanelor, orice lovitura inamica lovea in plin. Asa se explica marele numar de raniti, dupa fiecare atac.

Din cauza lipsei de legaturi si conducerii efective pe timpul atacului, focul s-a executat pe obiective fixate dinainte iar nu pe cele reale.

8. Schimbarea unitatilor

In cadrul marilor unitati s-au facut schimburi intre batalioanele regimentului, bineinteles daca nu erau toate plasate in linia 1.

S-au facut adesea schimburi de batalioane numai pentru o singura zi, procedeu cu totul gresit. In loc de repaos pentru unitatea schimbata, dimpotriva, rezulta o oboseala inutila, plus pierderile in timpul schimbului.

Unitatile speciale (unitati de mitraliere, anticar, a.a., etc.) au stat aproape tot timpul in linia 1, nedispunandu-se de unitati similare pentru inlocuire.

De asemnea artileria n-a fost inlocuita decat rareori, ea trecand de la o mare unitate la alta, ca artilerie de intarire. S-a folosit si deci uzat prea multa artilerie fata de cantitatea de munitie alocata.

9. Inlocuirea la comanda unitatilor

Se stia dinainte cine va lua locul celui cazut, dar se afla prea tarziu pierderea sefului, producandu-se confuzie, mai ales in cazul cand si inlocuitorul cadea si el putin timp dupa luarea comenzii.

In general inlocuitorii luau comanda cu intarzaiere si cu ezitare.

Moralul

Moralul ostirii, in batalia de la Odessa nu a mai fost la inaltimea aceluia de care armata a dat dovada in operatiunile pana la Nistru.

Cauzele care au provocat acesta stare de lucruri s-ar putea grupa astfel:

  1. Lipsa pregatirii sufletesti a razboiului de la est de Nistru.

Necesitatile de pastrare a secretului au impus ca soldatul si chiar ofiterul sa nu poata fi pregatit sufleteste in ceea ce priveste nevoia de a continua operatiile la est de Nistru.

Mai mult inca, unii comandanti au facut greseala de a preveni soldatii ca odata cu atingerea Nistrului, operatiunile se vor termina.

Cu iluzia ca vor lua parte la un razboi usor si care va lua sfarsit odata cu ocuparea Basarabiei, soldatii nu au mai avut spiritual combative reclamat de operatiunile de mai tarziu.

  1. Lipsa spiritului ofensiv datorat lipsei de instruire

Timp de aproape 2 ani unitatile au fost pregatite numai pentru lupta defensiva.

Angajati pe neasteptate in actiuni ofensive, soldatii au fost lipsiti de spiritul razboinic si de sacrificiu care nu putea fi castigat decat printr-o instruire corespunzatoare.

De asemenea, lipsa antrenamentului fizic a avut drept rezultat neobisnuinta de a suporta rigorile vietii de camapnie, ceea ce a atras dupa sine o scadere sensibila a moraluluiu.

La fel, lipsa de instruire in ceea ce priveste cunoasterea tehnica si mai ales intrebuintarile tactice, in mod deosebit ale mijloacelor moderne de lupta (tun anticar, mortierul brandt etc) a facut sa se piarda increderea in armamentul de care dispuneau. Situatia s-a remediat mai tarziu cand s-a putut cunoaste mai bine toate mijloacele.

Tot ca o lipsa de instructie trebuie socotita si ingaduinta neadmisibila fata de ostasii ce umblau in tinuta destrabalata, neglijand chiar si semnle exterioare de respect. Efectul acestei stari de lucruri s-a rasfrant asupra disciplinei si spiritului de subordonare.

In sfarsit instructia din timp de pace nu a dezvoltat adevaratele virtuti ostasesti, curajul fizic si moral si nici spiritual de sacrificiu.

Acesta insuficienta s-a resimtit pe tot timpul operatiunilor.

  1. Consecinte de natura organica

Anumite masuri luate in vederea mentinerii capacitatii combative a unitatilor au avut repercusiuni, putem afirma dezastroase asupra moraluluiu, astfel:

a) La inceputul lunii septembrie s-a adus un numar important de ofiteri din interior, pentru a inlocui pierderile de pe front. Transportati in cea mai mare graba cu autocamioanele, au fost trimisi pe timpul noptii la unitatile aflate in contact cu inamicul.

Ofiterii plecau la atac cu oameni necunoscuti, iar trupa cu comandanti pe care atunci ii vedea pentru prima odata. In asemenea conditii, moralul si spiritual de coeziune si sacrificiu ajunsesera inexistente in unitati.

b) La fel, completarile de efective s-au facut adesea sub focul inamicului si chiar la unitati care se aflau in prima linie. Asemenea reorganizari, care in mod normal se fac inapoia frontului, in afara actiunii inamicului, au avut drept rezultat ca noul sosit nu-si cunostea nici seful, nici camaradul si nici misiunea ce-i revenea.

Se simtea din acesta cauza strain, izolat, iar farama de moral ce ar fi avut-o, disparea.

Unitatile au fost retrase in rezerva, cu refacere numai pentru o singura zi.

c) Prin pierderile suferite cu ocazia scimbului si oboseala provocata de deplasari, in loc de a se ajunge la rezultatul dorit, dimpotriva, s-a dat nastere la o uzura si mai mare a unitatilor, atat sub raport fizic cat mai ales sub cel moral.

d) In fine, completarea pierderilor cu unitati de mars a facut ca spiritual combativ si in genere moralul sa scada si mai mult, datorita lipsei de instructie.

  1. Cauze de ordin psihologic.

a) Nu toata armata a fost mobilizata. Mai mult inca, inainte de a se fi terminat razboiul, unele unitati au fost demobilizate (D. 10, 35).

S-a creat astfel printre luptatori o anumita psihoza, cu urmari dintre cele mai nefaste.

Aceasta psihoza avea la baza urmatorul rationament pe care si-l faceau multi soldati:

  • este inechitabil ca unii sa lupte si altii nu;
  • demobilizarea este un indiciu ca razboiul va fi usor si de scurta durata, deci a face tot posibilul pentru a evita orice risc.

b) Acelasi efect l-a avut si zvonul ca dupa caderea Odessei va urma demobilizarea. Fiecare a cautat sa-si crute viata si in acesta ultima incercare.

c) Pentru multi ostasi, cunostinta ce aveau despre raul tratament aplicat prinzonierilor i-a facut sa fie mai mult decat prudenti. Ezitau sa se avante spre inamic de teama de a nu fi prinsi. Se pare ca propaganda noastra facuta in acest sens a avut efecte negative.

d) S-a zvonit ca la Odessa vor veni intariri germane. Cum ele nu au sosit decat intr-un anunit punct al frontului, pentru rest a urmat deceptia.

e) Posta si ziarele nu au sosit in mod regulat la trupe.

  1. Cauze specifice operatiunilor de la Odessa

a) In general, operatiunile s-au desfasurat intr-un teren foarte descoperit, sub continua amenintare a aviatiei inamice si tinand trupa intr-o stare de continua tensiune nervoasa;

b) Lipsa apei de baut, ca si greutatile de a distribui mancare in mod regulat, au supus trupa la privatiuni foarte grele;

c) Situatia a impus, in special spre sfarsitul lunii spetembrie ca sa se atace aproape zilnic.

Rezultatele minime obtinute au creat mentalitatea, in special printer soldati, ca Odessa nu poate fi cucerita prin mijloacele obisnuite de care dispunem.

Seful Sectiei Operatiilor

Col. A. Gavrilescu

(Arh. M.Ap.N., fond Microfilme, rola P II !.1104, c 332-348)

01 mai 2007

Antonescu si Franco


Oarecum surprinzator, se poate face o paralela foarte interesanta intre Antonescu si “Il Caudillo”, conducatorul Spaniei, generalul Francesco Franco. Ca si Antonescu, generalul Franco s-a remarcat “simplu si fara a fi contestat prin superioritatea sa militara si morala absoluta”. El se va face remarcat ca tanar ofiter de elita inca din timpul incidentelor marocane din 1912 si 1916. Competet si hotarat, tanarul locotenent Francesco Franco va beneficia din partea Regelui Spaniei, la fel cu a beneficiat si Antonescu pe fronturile din Bulgaria si Moldova, de repetate avansari “prin dispensa speciala”, ambii fiind din acea categorie de ofiteri, numita de francezi “toujours le plus jeune de son grade”. Erau vremuri in care ofiterii competenti aveau mare cautare. La fel cum s-a intamplat in Moldova in 1917, armata spaniola va trece la contraofensiva dupa dezastrul de la Anoual, in 1921. Lozinca militarilor spanioli in timpul acestor lupte a fost “Nici un pas inapoi !”, de o tulburatoare similitudine cu “Pe aici nu se trece” –le romanesc din timpul marilor batalii din 1917. La fel ca si Antonescu, Franco este numit in 1930 la conducerea Scolii Militare Superioare de la Saragosa. Idem , Franco va absolvi aceasi scoala de comanda si stat major de la Versailles ca si Antonescu. La fel, dupa revenirea in tara, Franco a fost contactat de oameni politici de dreapta, pentru a actiona atat impotriva influentei crescande a miscarilor de stanga cat si impotriva democratiei corupte si inficiente. In timp ce, in iarna 1933-1934 prim ministrul IG Duca ii cerea lui Antonescu sa preia conducerea Marelui Stat Major pentru a face reforma in Armata Romana, ministrul de Razboi al Spaniei, Gil Robles il aduce pe generalul Franco la Statul Major de la Madrid cu misiunea de a “reconstrui armata”. La sfarsitul acestor mandate, Antonescu va ajunge la domiciliul fortat de la Bistrita iar Franco in exil in Insulele Canare.

Ramane de discutat despre izbitoarele similitudini intre falangistii spanioli condusi de Jose-Antonio Primo de Rivera si legionarii lui Corneliu Z. Codreanu. Ambele miscari au avut initial acelasi program politic: lupta contra materialismului marxist si contra vechilor partide democratice, ca s-au format initial dintr-un nucleu de studenti si muncitori nationalisti care promovau acelasi ideal: tanarul crestin, traitor in austeritate, curaj, caritate si cinste. Primo de Rivera este arestat din ordinul prim ministrului spaniol, Cesares Quiroga (un Armand Calinescu spaniol ?) si asasinat la inchisoarea din Alicante, cu doi ani inainte de asasinarea lui Codreanu.

O Spanie distrusa si insangerata de un devastator razboi civil va vedea in generalul Franco singura solutie salvatoare. Astfel, Francesco Franco va instaura in Spania o dictatura militara si isi va lua titlul de “Conducator” – “ El Caudillo”. Invocand pierderea a peste 410.000 spanioli ucisi in razboiul civil, atat in lupte cat si in urma executiilor, si a peste 200.000 de civili morti de foame si boli in timpul luptelor, Franco va cere Germaniei sa accepte neutralitatea a Spaniei. Obtinand-o, Franco va scoate Spania din al doilea razboi mondial intreaga si inatacabila juridic. Participarea spaniola pe frontul anti-sovietic, nu lipsita de glorie si eroism se va concretiza in Diviza 250 Infanterie a Wehrmachtului, mai cunoscuta sub supranumele de “Division Azul” (Divizia Albastra), formata in intregime din voluntari spanioli, una dintre cele mai bune unitati care au luptat vreodata impotriva sovieticilor. Dar acesti militari spanioli de elita vor lupta in Rusia in uniforme germane si integrati in armata germana, neimplicand in mod politic sau militar tara de origine.

Trecand in spatiul anectodic, Franco isi va permite sa intarzie 45 de minute la intalnirea cu Hitler apoi, “la scepticismul pe care Franco il opuse tuturor declaratiilor entuziaste ale lui Hitler invingator, siretenia traditionala a Spaniei imperialiste pe care El Caudillo o folosea cu un rafinament aproape oriental sfarsira in a-l aduce pe Fuhrer intr-o asemenea stare de furie , incat apropiatii lui se temeau sa nu faca vreo nebunie cu consecinte suparatoare pentru interesele germane in Mediterana”. Toate acestea il vor face pe Hitler sa declare ulterior ca prefera sa-si scoata o masea decat sa se mai intalneasca inca odata cu Franco.

Spania lui Franco a avut noroc. In 1969 Franco va putea sa-si anunte poporul ca dupa moartea sa Spania va deveni din nou o monarhie. Antonescu nu a avut nici norocul si nici spatiul de manevra a lui Franco. Antonescu a sfarsit sub gloantele plutonului de executie iar Romania va cunoste cosmarul stalinizarii.



apud Alex Mihai Stonescu - Istoria loviturilor de stat in Romania; Rao, 2006

1 iunie 1946 - Jilava. Ion Antonescu cu cateva clipe inainte de a fi execuat.