Istorie Militara Romana

Consideratii asupra bataliei de la Cotul Donului - general de armata Petre Dumitrescu

2007-09-28T10:34:00.001+03:00

Dupa patrunderea sovietica la sud de Don, in zona Serafimovici, comandamanetul german a impins spre Don cu cea mai mare graba unitatile romane ce soseau pe calea ferata.
Debarcarea unitatilor noastre a avut loc intre 8 august (Divizia 13 infanterie) si 2 octombrie (Divizia 7 infanterie) in zona Stalino-Volnovaha, Mariupol, la inceput cu un debut slab (Divizia 13 in 15 zile), ajungand in septembrie la sosiri masive (4-5 zile o divizie).
Marsul din zona de debarcare pana la Donet a fost organizat de Esalonul inaintat al MCG Roman (Rostov) iar de aici la front de catre Esalonul inaintat al Armatei 3, trimis la Morozovsk inca de la 3 septembrie pentru a pregati din timp conditiuni mai bune de iernare, de instalarea trupelor si de executarea marsurilor de la Donet la front.
In acest timp. Comandamentul Armatei 3 a continuat sa conduca operatiile din Cuban, pana la cucerirea Novorosiiskului.
Urgenta introducerii diviziilor romane pe front a impus ca marsul de 600 de kilometri sa fie executat:
- in ritmul cel mai rapid, neasteptandu-se concentrarea unitatilor si formatiunilor diviziilor si fara posibilitatea antrenarii treptate a trupelor si animalelor;
- cu o hrana insuficienta pentru oameni si cai, fata de eforturile mari si prelungite cerute unitatilor;
-intr-o regiune saraca, cu drumuri naturale si cantonamente insuficiente.

Nici chiar regimentelor nu li s-a ingaduit sa se adune inainte de a incepe marsul spre zona de operatiuni. Citez cazul unui batalion din Regimentul 9 Dorobanti, debarcat la 9 septembrie, care nu a putut ajunge regimentul sau decat la 22 septembrie, dupa aproape 350 km de mars. Se poate usor intelege in ce conditiuni grele s-a executat acest mars.

Diviziile puse sub comanda Armatei 3 veneau direct din tara, ele luasera parte la Batalia Odessei, dupa care fusesera retrase pentru reorganizare si refacere. Dispuneau numai de 6 batalioane infanterie (cate 2 batalioane in loc de 3, de fiecare regiment), un batalion de cercetare, doua regimente de artilerie a cate 6 baterii, un batalion pionieri, un escadron cavalerie, unitati anticar (6 piese mijlocii de divizie), trasmisiuni, politie, precum si formatiunile normale de servicii.

Trebuie sa subliniem ca diviziile noastre au dispus la Don de o forta mai redusa de infanterie (6 batalioane in loc de 9), dar de o proportie satisfacatoare in artilerie, de insuficiente mijloace radio si mai ales de mijloace foarte reduse de auto-trasport, fata de distantele considerabile dintre caile ferate si front etc.

Armamentul anticar al regimentelor de infanterie era de un calibru prea mic, total ineficace fata de noul tanc sovietic [T-34 n.n.] cu care am avut de luptat la Don. Minele anticar trebuiau sa ne fie livrate de comandamentul german; ele ni s-au pus la dispozitie prea tarziu si in cantitati insuficiente.

Trupele noastre nu erau echipate pentru a face fata climei aspre din estul Rusiei. Mantaua scurta si necaptusita suficient, pantalonii nevatuiti, izmenele scurte ca si bocancii prea mici au contribuit ca trupele sa fie slabite fiziceste si din cauza frigului (in afara de alimentatia saraca). Foarte multe pierderi din cauza degeraturilor puteau fi evitate daca trupele noastre ar fi avut echipament bun de iarna.

Echipamentul de hartie german, ca si cel imblanit trimis din tara (caciuli, cojoace) au sost in cea mai mare parte prea tarziu, dupa batalie.

Conditiile in care am luat comanda trupelor romane din Cotul Donului. La 16 septembrie, terminand operatiile cu care fusesem insarcinat in Kuban, am deplasat comandamentul armatei mai intai la Rostov, apoi la Kamensk, de unde puteam urmari mai de aproape conditiile in care se executau marsurile unitatilor noastre.

La Morozovsk nu ne-am putut instala pentru a urmari mai bine angajarea unitatilor romane decat la 1 octombrie cand cu mare greutate am obtinut localurile ce ne erau destinate.

Catre finele lunii august pe cand ma gaseam inca in Caucaz, fiind instiintat ca in curand comandamentul Armatei 3 va primi un sector de aparare pe Don, intre Suhoi Donet si Kletskaia, am intocmit si inaintat la M.C.G. un proiect de intrebuintare a fortelor ce ne erau destinate.

In acest proiect s-a socotit ca apararea urma sa se faca chiar pe Don, la obstacol, si ca vom dispune de 9 divizii de infanterie. Am aratat mai sus ca in realitate frontul germano-italian pe care l-am luat in primire nu se gasea la obstacol si ca nu am dispus decat de 8 divizii infanterie deoarece Divizia 20 Infanterie de la Stalingrad nu a fost facuta disponibila si nu a fost pusa niciodata la dispozitia armatei.

La acesta data batalia pentru Stalingrad nu luase inca aspectul de maxima inclestare; comandamentul german era convins ca va izbuti sa puna neintarzaiat mana pe acest pivot de manevra de capitala importanta strategica. Intr-adevar, la Stalingrad trebuia sa se gaseasca nu varful aventurat a unei inaintari in sageata - asa cum se va gasi la 18 noiembrie - ci un umar solid al stapanirii Cotului Volgai.

Dar chiar si in acest din urma caz, o analiza cat de sumara a conditiunilor startegice ale frontului dintre Voronej si Stalingrad invedera posibilitatea unui efort principal sovietic in zona repartizata Armatei 3, pe directia generala Rostov. Cucerirea Rostovului ducea la taierea tuturor comunicatiilor terestre cu fronturile Caucazului si Volgai (Stalingrad si Calmucia), spulberand astfel toate rezultatele campaniei germane din vara anului 1942.

Armata a scos in evidenta acest pericol si a cerut sa ni se incredinteze un front proportional cu mijloacele noastre ce ne-ar fi dat posibilitatea de a pastra suficiente forte in rezerva mai ales pe directia Serafimovici-Rostov.

Adevarata situatie a frontului italo-german am aflat-o pentru prima data de la esalonul inaintat al Armatei (trimis inca de la 3 septembrie la Morozovsk), care a cunoscut-o cu ocazia prezentarii sale la Armata 6 germana:
- batalia de la Stalingrad lua din ce in ce mai mult proportii considerabile, ambii adversari concentrand aici forte foarte importante;
- frontul ce ne era destinat prezenta mai multe capete de pod la sud de Don.

Ajuns la 17 septembrie la Rostov, grija mea de capetenie s-a concentrat asupra a doua probleme capitale:

- reducerea capului de pod inamic de la sud de Don;
- introducerea in front a diviziilor romane dupa ideile operative propuse de Armata 3 prin proiectul sus mentionat, ce capatase aprobarea maresalului Antonescu, in calitatea sa de viitor comandant al Grupului de armate "Don".

a) Reducerea capului de pod sovietic de la sud de Don, care avea o dezvoltare frontala de peste 70 km (aproape jumatate din frontul armatei) si o adancime care atingea pe valea Tutkan 25 km, era imperios necesara deoarece:
- permitea concentrarea la sud de Don a unor forte puternice sovietice, usurand declansarea unei ofensive de mari proportii;
- permitea atacuri concentrice in cleste din intrandurile Kletskaia si Balsoi in contra centrului si dreptei Armatei 3;
- lasa in stapanire sovietica cele mai bune observatoare din zona;
- ne lipsea de avantajele pe care le-ar fi prezentat stapanirea inaltimilor de la sud de Don si de obstacolul foarte important, contra infanteriei si in special a tancurilor, format de acest fluviu;
- lungirea frontului cu mai mult de 20 km, rapindu-ne astfel posibilitatea de a avea rezerve mai mari;
- lasa in stapanirea adversarului acoperirile formate de satele si palcurile de pomi de pe malul sudic al Donului.

Armata 6 germana, constienta si ea de inconvenientele ce rezultau din existenta capului de pod sovietic la sud de Don, proiectase executarea la 22 septembrie a unui atac germano-italian pentru reducerea lui. Cartierul general german (OKH) nu a aprobat acesta operatie pe motiv ca nu o poate sprijini cu aviatia si blindatele necesare, absorbite de batalia de la Stalingrad.

Staruintele ce am depus pe langa Grupul de armate "B" de a executa reducerea capului de pod Serafimovici, folosind si primele divizii romane ce soseau pe front, asa cum aprobase maresalul Antonescu, nu au avut mai mult succes. O propunere facuta mai tarziu, dupa luarea frontului in primire (16 octombrie, raportul nr 36312/1942) pentru ameliorarea in proportii mai modeste a traseului frontului nostru nu a fost, nici ea, aprobata de comandamentul superior german.

Armata intentiona sa profite de faptul ca trupele sovietice nu aveau organizatii pe inaltimile din fata intrandului de la Balsoi [Blinov, in documentele germane n.n] acoperite numai de avanposturi slabe, in scopul de a micsora adancimea intrandului sovietic si a putea astfel apara in mai bune conditii cele doua cote care formau umerii pungii (cotele 220,0 la est si 228,0 la vest).

S-a subliniat in propunerea nostra ca "cu cat se lasa timpul sa treaca, conditiile de succes vor fi mult mai grele", adaugandu-se ca acest atac ar constitui "singurul mijloc eficace de a cunoaste realitatea asupra adevaratelor mijloace ale trupelor sovietice din fata noastra" deoarece fortele sovietice deveneau din ce in ce mai tari si mai agresive.

b) Repartizarea pentru diviziile romane a unor sectoare in proportie cu capacitatea lor operativa. Armata 3 a urmarit de la inceput sa realizeze un dispozitiv care sa satisfaca cat mai mult posibil dezideratul de a incredinta diviziilor noastre un front in raport cu capacitatea lor operativa si de a se asigura rezervele necesare.

Dealtfel si instructiunile Marelui Cartier General Roman prevedeau acest deziderat:

"Armata 3 sa nu intre in front intr-un dispozitiv liniar expus de a fi patruns oriunde, fara posibilitati de interventie la timp la timp si eficace a revervelor. Daca nu se vor gasi M.U. germane de rezerva care sa poata interveni la timp si eficace se vor opri M.U romane, urmand ca intreaga zona a Armatei 3 sa fie ocupata cu trupe romane numai dupa ce se vor gasi toate M.U. (germane si romane) prezente in zona"

Din nefericire, Inaltul nostru comandament, desi a prevazut si prescris clar aceste directive a cedat prea usor presiunilor de la OKH, atunci cand Armata 3 a refuzat sa execute ordinele contrarii germane prin care se insirau fortelor noastre intr-un cordon subtire fara rezerve.

Conceptia apararii si dispozitivul propuse de Armata 3 au fost aprobate si de catre Grupul de armate “B” dar in aplicare nu le-a respectat.
Intrarea in dispozitiv pe Don a fortelor ce au compus Armata 3 s-a facut intre 12 septembrie si 1 noiembrie.

Luarea in primire a misiunii de catre Armata 3 s-a facut in mod treptat.

Intre 18 septembrie si 1 octombrie am luat contact personal cu generalul [Maximilian] von Weichs, comandantul Grupului de armate “B” (18 septembrie – Starobelsk) sub comanda caruia trebuia sa opereze Armata 3 pana la constituirea Grupului armate “Don” (Armatele 3 si 4 romane si Armata 6 germana) a carui comanda urma sa fie incredintata maresalului Antonescu imediat dupa caderea Stalingradului:

- cu generalul [Friedrich] Paulus, comandantul Armatei 6 germane (20 septembrie – Golubinka) sub ordinele caruia s-a executat pana la 10 octombrie introducerea in front a trupelor noastre (prin inlocuirea diviziilor germane si italiene);

- cu generalul [Italo] Gariboldi, comandantul Armatei 8 italiene, al carui front urma sa fie preluat in mare parte de catre noi.

Din discutiile cu acesti generali am constatat ca principial sunt in totul de acord cu mine asupra felului cum trebuie inteleasa apararea si asupra necesitatii reducerii capetelor de pod sovietice de la sud de Don. Generalul Paulus mi-a trimis chiar un studiu al statului sau major care corespundea in totul cu proiectul meu, in curs de executare.

Arhiva Ministerului Apararii Nationale, Noiembrie 1942, fond 3, dosar nr. 128, f 1-63.

Cronologia Bataliei de la Stalingrad. Participarea Armatei Romane.

2007-05-12T22:14:00.001+03:00

12 decembrie 1941 - Sub presiunea germana, maresalul Ion Antonescu declara razboi Statelor Unite ale Americii; in aceeasi zi tine sa precizeze unor ziaristi: "Eu sunt aliatul Germaniei contra Rusiei, sunt neutral intre Germania si Anglia, sunt pentru americani contra Japoniei".

29 decembrie 1941 - Intr-o scrisoare adresata maresalului Antonescu, Adolf Hitler pune pentru prima oara problema participarii romanesti in campania anului 1942.

5 ianuarie 1942 - Ion Antonescu raspunde afirmativ cererii lui Adolf Hitler, conditionand prezenta trupelor romane in adancimea teritoriului rusesc de dotarea si echiparea lor de catre Germania.

17 ianuarie 1942 - La Berlin se semneaza un protocol romano-german prin care, pe baza unui credit de razboi, Germania se angaja sa echipeze si sa doteze diviziile romanesti participante in campania anului 1942.

20 ianuarie 1942 - La conducerea Marelui Stat Major roman este numit generalul de divizie Ilie Steflea care il inlocuieste pe generalul Iosif Iacobici.

10-11 februarie 1942 - Intrevedere Hitler Antonescu la "Wolfsschanze", Rastenburg. Antonescu arata ca scopul luptei romanilor in Est ramane, totusi, recunoasterea hotarelor de vest ale tarii.

5 aprilie 1942 - Este emisa directiva operativa nr 41 in care Hitler fixeaza Stalingradul ca obiectiv intermediar in progresia Grupului de Armate Sud catre Caucaz.

4-6 mai 1942 - Infrangerea armatei japoneze destinata invadarii Australiei in Marea Coralilor.

18 mai 1942 - Trupele germane si romane ocupa Peninsula Kerci, deschizand drumul spre Caucaz.

25 mai 1942 - Se incheie contralovitura germana din zona Harkov, soldata cu mari pierderi pentru armata sovietica. La actiuni participa Corpul VI Armata Roman.

1 iunie 1942 - Cu ocazia vizitei la Cartierul General al Grupului de Armate "Sud", Hitler decide formarea unui grup de armate in zona Stalingrad, sub comanda maresalului Antonescu.

4-6 iunie 1942 - Victoria americana in marea batalie aeronavala de la Midway.

6 iunie 1942 - SUA declara razboi Romaniei.

21 iunie 1942 - Trupele feldmaresalului Rommel ocupa Tobrukul.

28 iunie 1942 - Grupul de armate "B" incepe progresia spre Voronej si Stalingrad.

1 iunie 1942 - Trupele germano-romane intra in Sevastopol.

4 iunie 1942 - Se incheie batalia pentru Sevastopol prin cucerirea peninsulei Chersones.

6 iunie 1942 - Gruparea von Weichs ocupa Voronejul.

23 iulie 1942 - Hitler emite Directiva Operativa nr. 45 prin care Stalingradul si Caucazul trebuie cucerite simultan de grupurile de armate "B" si respectiv "A".

8 august 1942 - Incepe sosirea asa-numitului Esalon II al trupelor romane in zona de debarcare Stalino-Volnovaha-Mariupol. (prima mare unitate sosita: Divizia 13 infanterie).

18 august 1942 - La Rostov incepe sa functioneze Esalonul I (inaintat) al Marelui Cartier General Roman.

20 august 1942 - Hitler ii propune maresalului Ion Antonescu sa preia comanda unui grup de armate germano-romane in zona Stalingrad.

21 august 1942 - Contralovitura sovietica pe directia Elan-Bukovskaia, impotriva Armatei 8 italiene; sunt create capetele de pod de la Blinov si Kletskaia, pe malul drept al Donului.

24-25 august 1942 - Vizita unei delegatii militare romane la Cartierul General al OKH de la Vinnita; sunt stabilite detaliile operative si organizatorice legate de viitorul grup de armate romano-german.

25 august 1942 - Trupele romane incep miscarile de intrare in dispozitivul din Cotul Donului.

27 august 1942 - Dupa o intrevedere cu generalul Arthur Hauffe, generalul Franz Halder, seful Statului Major al OKH aproba organizarea Grupului de Armate "Don" a carui comanda urma sa o preia maresalul Ion Antonescu.

31 august 1942 - Marele Cartier General (Esalonul I) instiinteaza comandamentul Armatei 3 Romane ca urmeaza sa preia comanda rupelor din sectorul de front Kletskaia-Suhoi Donet.

3 septembrie 1942 - OKH emite ordinele necesare functionarii Grupului de Armate "Don" in compunerea: Armata 6 germana, Armatele 3 si 4 romane.
- Esalonul inaintat al comandamentului Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.
- Corpul VI armata roman (diviziile 1, 2, 4 si 20 Infanterie), actionand in cadrul Armatei 4 blindate germane, atinge Krasnoarmeisk, in imediata apropiere a Stalingradului.

10 septembrie 1942 - prima mare unitate romana intra in dispozitivul defensiv din Cotul Donului (Divizia 1 Cavalerie).

12 septembrie 1942 - Stalin, impreuna cu generalii G.K. Jukov si A.M. Vasilevski hotaraste pregatirea unei operatiuni contraofensive de amploare pentru a incercui si lichida gruparea de forte germane ce asedia Stalingradul.

13 septembrie 1942 - Armatele 6 si 4 Blindata germane declanseaza asediul Stalingradului.

16 septembrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Rostov, initial, si apoi la Kamensk.

22-23 septembrie 1942 - La Cartierul General al Fuhrerului de la Vinnita ("Werwolf") are loc o intrevedere intre Hitler si Mihai Antonescu.

24 septembrie 1942 - Seful Statului Major al OKH, generalul Franz Halder este inlocuit de Hitler cu generalul Kurt Zeitzler.

25 septembrie 1942 - La Rostov sosesc: Marele Cartier General roman, Esalonul Mobil al Misiunii Militare germane si O.Qu.Stab Don (statul major al serviciilor) - elementele constitutive ale comandamentului Grupului de armate "Don" care urma sa devina operativ dupa caderea Stalingradului.

27 septembrie 1942 - Esalonul I al comandamentului Armatei 4 romane se instaleaza la Kotelnikovski, cu Esalonul II la Remontnaia.

29 septembrie 1942 - Puternica contraofensiva sovietica in zona lacurilor Sarpa si Barmantak (sud Stalingrad). Divizia 4 infanterie romana sufera pierderi deosebit de grele, elemente blindate sovietice patrunzand pana la postul de comanda de la Sadovoie.

1 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.

2 octombrie 1942 - Debarca in zona Stakino-Volnovaha-Mariupol ultima divizie din Esalonul II (Divizia 7 infanterie).

10 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane preia comanda operativa asupra sectorului de front din Cotul Donului.

23 octombrie 1942 - Ofensiva britanica de la El Alamein.

29 octombrie 1942 - Divizia 2 Munte romana ocupa Nalcikul.

1 noiembrie 1942 - Dispozitivul defensiv al Armatei 3 romane din Cotul Donului este complet. La sud de Stalingrad, in Stepa Kalmuca, intra in dispozitiv de aparare Divizia 5 Cavalerie romana.

5 noiembrie 1942 - Armata 3 romana isi instaleaza un post de comanda inaintat la Cernisevskaia, in apropierea frontului; armata pregatea "batalia defensiva".

6-10 noiembrie 1942 - Intrarea in dispozitivul din Stepa Kalmuca a Diviziei 8 Cavalerie romana; incepe operatiunea "Torch" - debarcarea aliata in Africa de Nord.

8 noiembrie 1942 - In discursul de la Burgerbraukeller din Munchen, Hitler anunta apropiata victorie de la Stalingrad.
- Generalul Ilie Steflea prezinta generalului Arthur Hauffe sinteza informativa din care rezulta iminenta contraofensivei sovietice in Cotul Donului; generalul german o considera exagerata.

12 noiembrie 1942 - Corpul VII armata roman este pus in subordinea Armatei 4 Blindate germane.

17 noiembrie 1942 - Pe frontul Armatei 3 romane, in sectoarele diviziilor 13 si 14 infanterie, rusii declanseaza atacuri locale de tatonare.

19 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - trupele frontului de Sud-Vest (general NF Vatutin) declanseaza operatiunea contraofensiva "Uranus", trecand la atac din capetele de pod de la Blinov si Kletskaia. Blindatele rusesti reusesc sa strapunga aliniamentele defensive ale Regimentelor 89 Infanterie (Divizia 13 Infanterie) si 13 Infanterie (Divizia 14 Infanterie).

20 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - Diviziile frontului Stalingrad (general AI Eremenko) declanseaza contraofensiva la sud de Stalingrad, intre lacurile Barmantak si Tata; dispozitivul diviziilor 1, 2 si 18 Infanterie este strapuns. Rusii cuceresc Plodovitoie.
Pe frontul Armatei 3 Romane, tancurile rusesti ajung la Perelazovski uunde se gasea punctul de comanda al Corpului V Armata Roman. Trupele acestui corp (Diviziile 5 si 6 Infanterie) impreuna cu Divizia 15 Infanterie si parti din Diviziile 13 si 14 Infanterie sunt incercuite. Ele vor forma ulterior Gruparea "Lascar". Divizia 1 Blindata Romana este prinsa si ea in incercuire.

21 noiembrie 1942 - Hitler ordona rezistenta pe loc, cu orice pret, a diviziilor din Gruparea "Lascar".

- La comanda grupului de armate "Don" este numit feldmaresalul Erich von Manstein.
- Armata 4 Romana primeste comanda operativa asupra Corpurilor VI si VII Armata Romane si Diviziei 16 Infanterie Moto germana.
- Pe frontul Armatei 4 rusii ocupa Abganerovo.
- Primele elemente blindate sovietice fac jonctiunea in zona Kalaci-Sovietski, trasand astfel cercul de investire al Armatei 6 Germane.
- Divizia Blindata Romana reuseste sa se sustraga incercuirii.
- Generalii Ilie Steflea si Petre Dumitrescu solicita cu insistenta esaloanelor germane sa dea ordin de iesire din incercuire Gruparii 'Lascar"; Grupul de Armate "B" reitereaza ordinul de rezistenta pe loc.
- Ora 21.20. Generalul Ilie Steflea cere maresalului Ion Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar".
- Ora 21.40. Maresalul Antonescu ordona coordonarea actiunilor Gruparii "Lascar" cu grupul de armate B.
- Ora 22.00. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 Romane ordona in secret Gruparii "Lascar" sa faca preparativele necesare pentru iesirea din incercuire.

22 noiembrie 1942
- Ora 2.30. Rusii someaza gruparea "Lascar" sa se predea. Generalii Lascar, Mazarini si Sion refuza.
- Ora 4.36. Gruparea "Lascar" transmite prin radio: "Situatia este disperata. Acesta este ultimul cuvant. Spuneti cuvantul vostru".
- Ora 9.00. Capitanul aviator Valentin Stanescu soseste la Golovski, aducand Gruparii "Lascar" ordinele Armatei 3 Romane.
- Ora 10.00. Noi parlamentari sovietici cer capitularea Gruparii "Lascar"; sunt refuzati.
- Orele 11-13. Cateva avioane de transport reusesc sa aduca aprovizionari la Gruparea "Lascar".
- Ora 15.00. Generalul Ilie Steflea cere din nou maresalului Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar". Maresalul da mana libera generalului Steflea in privinta Gruparii "Lascar".

- Ora 16.00-16.30. Nemaiputand lua legatura cu comandamentele romane, generalii Lascar, Sion si Mazarini hotarasc iesirea din incercuire, spre sud-vest, in seara acestei zile.

- Seara. Cu exceptia unui grup de forte aflat sub comanda generalului Traian Stanescu, rezistenta Diviziilor 5 si 6 Infanterie este infranta.

- Ora 21.00. Coloana Diviziei 15 Infanterie, sub comanda generalului Ion Sion incepe retragerea.

- Maresalul Antonescu solicita lui Hitler permisiunea de retragere pentru trupele Gruparii "Lascar".

23 noiembrie 1942

- Hitler revine de la Berghof la "Wolfsschanze" (Rastemburg); refuza sa permita replierea Armatei 6 Germane.

- Incercuirea Armatei 6 Germane (general Friederich Paulus) este completa.

- Trupele generalului Sion ajung la Bol. Donscinka unde fac jonctiunea cu Divizia 22 Blindata germana.

- Capitanul Valentin Stanescu survoleaza Golovski in cautarea comandamentului Diviziei 6 infanterie; gaseste satul in flacari si peste tot cadavre de romani.

- Ora 10.00. Raspunzand Maresalului Antonescu, Hitler afirma ca daduse ordin Grupului de armate B pentru retragerea Gruparii "Lascar".

- Atac rusesc asupra localitatii Bol. Donscinka; coloana Sion duce lupte grele.

- Armata 4 Romana este subordonata Armatei 4 Blindate Germane.

- La Armata 3 Romana este instalat un stat-major german in frunte cu coloneul Wenck.

- Ora 21.00. La Rostov disputa aprinsa intre generalii Steflea si Haffe asupra responsabilitatii comandamentului german pentru distrgerea Gruparii "Lascar".

24 noiembrie 1942. Dupa moartea generalului Ion Sion, trupele din coloana Sion ajung la Cernisevskaia.

- Ultimele ramasite ale Gruparii "Lascar" inceteaza rezistenta.

- Corpul XVII armata german (gen. Karl Hollidt) ii sunt subordonate corpurile 1 si 2 armata romane.

- Armata 3 romana ia in subordine gruparile germane "Spang" si "Stumpfeld"; se organizeaza apararea pe Cir.

- Se constituie Gruparea "Hoth" compusa din Armata 4 Blindata Germana si Armata 4 Romana.

26 noiembrie 1942. Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanti, comandat de maiorul Ion Rascanescu ajunge intact la Oblivskaia, pe Cir.

27 noiembrie 1942. Colonelul Ion Gheroghe trasmite ca in opinia OKW, Stalingradul a constituit "prima mare deziluzie" in privinta romanilor.

- Feldmaresalul Erich von Mannstein preia efectiv comanda trupelor Grupului de armate "Don".

3 decembrie 1942. Raspunzand generalului Ilie Steflea, maresalul Ion Antonescu acuza deschis comandamentele germane pentru pierderea gruparii "Lascar".

9 decembrie 1942. Scrisoarea maresalului Ion Antonescu catre feldmaresalul Erich von Mannstein.

12 decembrie 1942. Gruparea "Hoth" declanseaza Operatiunea "Wintergewitter" pentru restabilirea legaturii cu Armata 6 Germana. Trupele Armatei 4 Romane asigura flancurile diviziilor blindate germane.

16 decembrie 1942. Fronturile de Sud-Vest si Voronej declanseaza ofensiva asupra frontului Armatei 8 Italiana; datorita strapungerii realizate, Gruparea "Hollidt" este amenintata cu incercuirea.

18/19 decembrie 1942. Corpul 1 Armata Roman primeste prea tarziu incuviintarea Gruparii "Hollidt" pentru retragere; mare parte din trupele romane sunt anihilate, ca si Diviziile 62 si 294 gemane.

21 decembrie 1942. Generalul Arthur Hauffe se prezinta la Hitler pentru a expune situatia armatelor romane.

22 decembrie 1942. Ramasitele Gruparii "Hollidt" sunt subordonate comandamentului Armatei 3 Romane.

23 decembrie 1942. Operatiunea "Wintergewitter" sustinuta de Gruparea "Hoth" este suspendata fara a-si fi atins scopul.

- Pierderi grele si la Corpul 2 Armata Roman, pe raul Cir.

25-27 decembrie 1942. Trupele Armatei 4 Romane sunt puternic atacate, fiind aproape complet distruse.

27 decembrie 1942. Armata 3 Romana primeste ordin sa organizeze apararea pe Donet.

- Armata 4 Romana incepe retragerea din zona Kotelnikovski.

28 decembrie 1942. La intalnirea cu maresalul Ion Antonescu, generalul Hauffe prezinta punctul de vedere al fuhrerului cu privire la participarea romaneasca la batalia de la Stalingrad.

4 ianuarie 1943. Inceteaza misiunea operativa a Armatei 4 Romane.

7 ianuarie 1943. Comandamentul Armatei 3 Romane preia atributiile Marelui Cartier General Roman si misiunea de a organiza retragerea spre tara a trupelor romane care participasera la batalia de la Stalingrad.

10-12 ianuarie 1943. La "Wolfsschanze" (Rastenburg) are loc o noua intalnire Hitler-Antonescu; in memoriul partii romane se aduc grave acuzatii comandamentelor germane pentru pierderile suferite de trupele romane la Cotul Donului si in Stepa Calmuca.

31 ianuarie - 2 februarie 1943. Trupele Armatei 6 Germane, in frunte cu felmaresalul Friederich Paulus capituleaza. O data cu ele iau drumul prinzonieratului si militarii romani din Diviziile 1 Cavalerie, 20 Infanterie si Detasamentul colonel Voicu.

Cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

2007-05-10T23:50:00.001+03:00

REZULTATUL ANCHETEI

referitor la cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

(rezumat)

Statul Major al Armatei

Sectia Operatiilor

Catre

Presedintele consiliului de ministri

Cabinetul Militar

La ordinal verbal al dlui Maresal Antonescu, s-a intreprins o ancheta la marile unitati si trupe, spre a se cerceta cauzele pentru care Armata Romana nu a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa.

Rezultatul anchetei este concretizat in alaturatele patru dosare.

Totodata se inainteaza si un rezumat asupra celor cuprinse in aceste dosare.

Subseful de Stat Major al Armatei

Generalul N. Palageanu

Rezultatul anchetei referitoare la cauzele pentru care Armata Romana n-a putut sa aiba o victorie rapida si stralucita la Odessa

Din cercetarea raspunsurilor primate de la comandamente si in special de la unitati, se poate constata, de la inceput, ca aceste cauze sunt multiple si ca isi au originea mult mai departata decat ar parea la prima impresie.

Daca ar fi sa le clasificam, ele ar putea sa fie grupate in trei mari capitole:

organizare – dotare;
instructie;
moral.

Organizare – Dotare

Intereseaza in special incadrarea infanteriei, arma care a dus greul luptei in operatiunile de la Odessa.

1.Trupa

Unitatile de infanterie au fost incadrate pentru mobilizarea anului 1940/1941 cu circa 12 contingente; de la inceputul operatiunilor au intrat in compunerea infanteriei oameni trecuti de 30 de ani.

Mai mult inca, parte din oameni proveneau din contingente slabe, nascuti in timpul fostului razboi, iar toti oamenii aveau in general o pregatire destul de sumara din cauza concediilor pentru economii bugetare din epoca dinaintea razboiului.

Cum, de la inceput, pierderile au fost simtitoare, completarea lor s-a facut cu oameni de la unitatile de mars, constituite din elemente incepand de la contingentul 1929, deci mai batrani si in mare parte neinstruiti asa ca s-a ajuns in fata Odessei cu o infanterie constituita din elemente lipsite de elanul tineretii, atat de necesar in astfel de operatiuni.

Acest factor reiese si mai mult in evidenta daca se face comparatia cu infanteria germana care este infanteria tineretului.

2.Subofiterii

Incadrarea numerica in subofiteri activi a fost inca de la inceput deficitara. Cei lipsa au fost inlocuiti cu T.T.R. si sergenti in termen, din care cauza conducerea subunitatilor s-a resimtit in mod hotarator. Putem afirma ca acesta lipsa a fost un factor determinant in operatiunile din fata Odessei, mai ales dupa ce s-au produs goluri in randul ofiterilor activi.

3.Ofiterii

Chiar de la intrarea in campanie, au fost deficite in ofiteri activi, unitatile au fost incadrate cu 50% ofiteri de rezerva, procent mult prea ridicat.

Din cauza marilor pierderi suferite, numarul ofiterilor s-a redus in asa proportie incat la sfarsitul bataliei de la Odessa, au fost regimente de infanterie care s-au inapoiat cu 20 ofiteri activi, din 43 cu cat plecasera. Din acestia, abia 5 ofiteri activi mai erau din acei cu care regimental intrase in campanie, restul fiind primiti intre timp din interior.

Aceleasi lipsuri mari s-au produs si la ofiterii de rezerva, situatia acestora fiind agravata si de faptul ca acestia au fost inlocuiti cu elemente batrane si neinstruite.

II. Organizare – Dotare

Influenta schimbarilor prea dese in constituirea unitatilor, asupra valorii organice.

Imposibilitatea de a dota de la inceput unitatile cu armamentul, oamenii (mai ales specialistii), caii si vehiculele prevazute in tabelele de dotare, a dat nastere la dificultati, care s-au agravat pe masura ce razboiul s-a prelungit si s-au produs pierderi.

De asemenea, diferitele modificari facute in organizarea unitatilor, in preajma razboiului, au avut consecinte daunatoare atat asupra instructiei, cat si asupra coeziunii unitatilor.

Astfel:

In iarna 1939 – 1940:

grupa de lupta trece de la 13 oameni, la 17 oameni;
compania de la 4 plutoane a 3 grupe, la 3 plutoane a 3 grupe;
batalionul isi modifica organica companiei de mitraliere, trasformand-o in companie de armament greu batalionar, prin reducerea unui pluton de infanterie si primirea in schimb a unui pluton brandt 60mm, a 3 grupe a 2 piese;
regimentul trece de la organizarea pe 3 batalioane, la 4 batalioane, iar compania armament de insotire se trasforma in companie armament greu regimentar, cu un pluton anticar, un pluton brandt 81 mm si un pluton tunuri insotitoare. Regimentului i se adauga compania de comanda.

Acesta organizare s-a realizat in februarie 1940, pentru ca in toamna aceluiasi an sa se revina la organizarea regimentului pe 3 batalioane.

In iarna 1940/1941:

grupa de lupta se reorganizeaza pe 10 oameni;
plutonul de puscasi pe 4 grupe;
compania ramane pe 3 plutoane, insa primeste o grupa brandt 60 mm;
compania armament greu batalionar devine companie de mitraliere a 4 plutoane si nu mai poseda brandt-uri;
la regiment apare in plus compania de pionieri.

Concomitent cu aceste schimbari, a aparut si modificarea cu care s-a intrat in campanie.

La marile unitati:

S-a resimtit foarte mult lipsa comandantului brigazii de artilerie, care sa coordoneze si sa conduca focul artileriei divizionare. Substituirea unui comandant de regiment de artilerie in acesta functie nu a dat rezultate fericite din cauza lipsei grupului de comanda corespunzator. In acelasi timp, unul din regimente ramanea fara commandant titular.

Deplasarea comandamentelor, impusa de ritmul accelerat al operatiunilor, a intampinat dificultati din lipsa de mijloace de transport auto proprii. S-a recurs la utilizarea masinilor de la compania auto; din acesta cauza a influentat mult bunul mers al aprovizionarilor.

La trupe:

Grupurile de comanda au fost insuficient dotate cu personal specializat si mijloace de transmisiuni, mai ales la artilerie. In special s-a resimtit continuu lipsa motociclistilor.

Unitatile de infanterie

Compania de cercetare s-a dovedit a fi prea slab dotata cu armament automat. Nevoile operative au dus la intarirea ei cu un pluton de cercetasi calari si s-au dat pusti mitraliere.

Compania de puscasi a fost prea slab dotata cu armament brandt, atat ca numar cat si ca putere. In toate situatiile a avut nevoie de o masa de foc, pe care n-a putut sa o realizeze.

Plutonul de puscasi, organizat pe 4 grupe s-a dovedit greoi, din moment ce la comanda acestor grupe nu erau subofiteri.

Acest inconvenient s-a accentuat si mai mult in urma pierderilor mari in ofiteri, cand la comanda plutonului au intrat subofiterii. De asemenea, plutonul are nevoie de material curb (brandt 60 mm), de pusti semiautomate individuale si de material exploziv pentru distrugerea retelelor de sarma etc.

Compania de mitraliere nu dispunea de material antiaerian special pentru actiuni contra avioanelor zburand la mica inaltime.

Batalionul are nevoie de o companie de armament, a carei intrebuintare sa se faca in masa, realizand un foc puternic pe obiectivul interesat. De asemenea are nevoie in organica sa de material anticar.

Regimentul nu a avut la dispozitie un material curb de mare putere (aruncatoare superioare calibrului 100 mm).

Unitatile de artilerie

Se semnaleaza urmatoarele:

dotarea slaba in material de transmisiuni si observare;
materialul de 75 mm se pare ca n-ar mai corespunde nevoilor campului de lupta, obuzierul de 100 mm dovedindu-se superior prin bataie si efect la tinta
apararea a.a. sa fie organizata in cadrul bateriei si nu la divizion, de asemenea bateria are nevoie de pusti mitraliere pentru lupta apropiata;
nevoia ca in cadrul regimentului sa existe un atelier pentru reparatul aparatelor telefonice si radio, iar in cadrul corpului de armata un atelier pentru reparatii usoare de artilerie.

d) Servicii si trenuri

Fata de succesiunea rapida a operatiunilor, organizarea si functionarea trenurilor si formatiunilor de servicii bazate pe animal si caruta de rechizitie au provocat tot timpul campaniei intarzaieri de reaprovizionari.

Incadrarea a lasat iarasi foarte mult de dorit, toate formatiunile de servicii fiind organizate cu elemente batrane, care nu erau in masura sa faca fata eforturilor cerute si gata in orice situatie mai critica a intra in panica.

In majoritatea timpului, eforturile in reaprovizionare le-au facut putinele masini de tip militar la dispozitia unitatii, fapt care indriduieste revizuirea completa a reorganizarii formatiunilor de servicii, in sensul motorizarii intr-o masura cat mai mare.

Unele comandamente si formatiuni de servicii au fost inutile sau fara activitate. In acesta categorie ar intra:

comandamentul de grup servicii;
serviciul trenului;
serviciul farmaceutic.

Sunt anumite formatiuni care trebuiesc imediat reorganizate si dotate cu mijloace auto, astfel randamentul este sub mediocru si nu vor putea face fata unor operatiuni cu ritm accelerat. Acestea ar fi:

ambulanta divizionara:
brutaria de campanie;
grupul de aprovizionare subzistente;
parte din trenurile de lupta si regimentare ale unitatilor.

In sfarsit, unele formatiuni trebuiesc prevazute cu personal sporit si calificat, in special cel de la serviciul sanitar, care nu a putut raspunde marilor cerinte necesitate de strangerea si evacuarea ranitilor si in special de asanarea campului de lupta.

Mentinerea fortei combative a unitatilor

Acesta problema s-a pus din primele operatiuni, datorita enormelor pierderi cauzate zilnic de un inamic darz, bine utilat.

Completarea pierderilor s-a facut:

Prin reorganizarea subunitatilor, incadrand armamentul greu si automat cu personalul existent la un moment dat. De cele mai multe ori, personalul ramas nu cunostea insa functiile servantilor principali pe care ii inlocuiau. In plus, ramaneau inca lipsuri in efectivele unitatilor.

Prin recompletari de la unitatile de mars organizate sau suplimentare si ofiteri adusi din interior.

Incepand cu 15 august, din cauza pierderilor din ce in ce mai mari, forta combative a infanteriei scazuse foarte mult, iar urgenta a cerut ca recompletarea sa se faca pe front. Ofiterii sositi fiind straini de regimente, au luat comanda sub focul inamicului, fara sa-si cunoasca trupa, uneori nici comandantul de regiment, grupuri, etc.

In aceste conditii, rezultatul a fost o totala lipsa de legatura sufleteasca intre comandanti si ostasi.

Mai mult, valoarea oamenilor din unitatile de mars, submediocra din toate punctele de vedere, capacitatea combativa a unitatilor care a scazut foarte simtitor, au avut drept rezultat repercusiuni adanci in conducerea operatiunilor.

Instructia

1.Pregatirea cu care s-a intrat in campanie

Timpul afectat instructiei contingentelor de la razboiul mondial incoace a fost cu totul insuficient. Din cauza conditiilor bugetare, perioada reala de instructie pentru oamenii unui contingent nu atingea in general 6 luni. In restul timpului, numai o parte din elemente si anume instructorii, parte din specialisti si o infima parte din servantii diferitelor categorii de armament mai continua instructia, restul deveneau oameni de corvoada sau santinele permanente in garzi.

Perioadele de concentrari din ultimii ani nu au imbunatatit gradul de instructie, deoarece rulajul oamenilor in concediu, din 2 in 2 luni avea drept rezultat o evidenta discontinuitate in pregatire. Mai mult, o parte din ostasi erau sustrasi de la concentrari, prin acordarea numeroaselor scutiri.

In plus se mai adauga si faptul ca o parte din armamentul modern a carui instructie trebuia facuta cu ocazia concentrarilor a lipsit din dotare, armamentul sosind in preajma razboiului.

2.Cunoasterea si intrebuintarea armamentului

Ostasii cu care unitatile au intrat in lupta cunosteau in general materialul din punct de vedere tehnic insa functiunile principale (ochitor, tragator) nu erau cunoscute decat de unul, maxim 2 oameni, scoaterea acestora din lupta a echivalat aproape cu scoaterea insasi a piesei din serviciu. Situatia s-a agravat si mai mult cand toti vechii servanti au cazut si au sosit recompletarile, oameni straini cu totul de armamentul pe care trebuiau sa-l deserveasca.

Instructia tragerii si intrebuintarea tactica, in special la unitatile de brandt-uri putem spune ca s-a facut pe campul de lupta, ca urmare a experientei capatate pe front. Brandt-urile au fost intrebuintate pe piese, comandate de grade inferioare, de la care nu se puteau obtine rezultatele dorite; in general se tragea neobservat si pe piese izolate.

Materialul anticar a fost tinut adesea in spatele artileriei.

A trebuit sa treaca timp indelungat pentru ca teama de carele de lupta sa fie invinsa. Cu timpul, dupa ce soldatii au vazut efectele tunurilor anticar, au capatat incredere in armament si nu au mai dat inapoi la aparitia carelor de lupta inamice.

Intrebuintarea grenadelor, in primele saptamani, s-a facut cu oarecare teama, din lipsa de instructie si tragere pe timp de pace.

3.Folosirea terenului in atac si aparare

Terenul nu a fost folosit in bune conditiuni. Numai asa se explica pierderile mari suferite de infanterie.

Se infiltrase deja idea ca acoperirile trebuie evitate, deoarece constituie obiective de artilerie, aruncatoare si aviatie.

S-a facut in schimb o larga intrebuintare a lopetii pentru construirea adapostului.

4.Camuflajul si “sicanele” pe campul de lupta

Majoritatea unitatilor nu au folosit la maximum camuflajul. In special pe campul tactic nu s-au luat masuri de ascundere a dispozitivelor, contrar de ceea ce se intampla la inamic, care se disimula foarte bine in teren, folosind la maximum acoperirile si camuflajul artificial si pastrand disciplina miscarii si zgomotului.

In ceea ce priveste siretlicurile folosite din plin de rusi, noi le-am folosit sporadic si numai in cazuri izolate, fara a fi organizate.

5.Siguranta, observarea si informatiunile

Din raspunsurile primate se pare ca siguranta, desi vigilenta, nu a fost executata in spirit pur practic, ci mai mult in sensul “temerei de a nu fi facuti prinzonieri”.

Observarea si contactul strans cu inamicul, in special in cadrul infanteriei nu a fost continuu, justificandu-se ca terenul nu oferea bune observatoare. Din aceasta cauza inamicul a putut intotdeauna sa se sustraga vederilor noastre si sa execute ruperi de lupte aproape nestingherit.

Desi soldatii cunosteau importanta informatiilor se pare ca nu le-au dat atentia necesara.

Chiar cand se obtineau informatii, ele erau trasmise tarziu si uneori deformate.

6.Sprijinul inaintarii

Focul artileriei

S-a obiectat ca unele atacuri nu au reusit, deoarece durata pregatirii de artilerie a fost mica, in general in jur de 10 minute.

Dar chiar cand durata pregatirii a fost sporita pana la o ora, atacul n-a mers, deoarece proiectilul de 75 mm intrebuintat contra personalului adapostit in gropi sau in adaposturi usoare (lemn) nu avea efect; armamentul automat inamic nu putea fi distrus, fiind perfect camuflat si adapostit; s-a consumat munitie multa, insa tragandu-se pe obiective prea numeroase, nu s-au putut obtine efectele dorite acolo unde s-a tras masiv, efectele de neutralizare nu au fost exploatate imediat de catre infanterie, “care se misca cu prea mare incetineala”

Focul infanteriei

Initial brandt-urile nu au fost intrebuintate masiv, acesta situatie a fost insa remediata prin ordinele date de armata si prin care s-a prevazut ca brandt-urile sa fie grupate pe baterii

In cursul atacului efectul focului era relativ, tragerile nefiind observate. Pentru a nu lovi trupele proprii, adeseori trupele intrebuintau “inaltator sigur lung”.

De asemenea au fost cazuri cand oprirea momentana a unei fractiuni, din cauza focului unei arme automate inamice, atragea si oprirea vecinilor, desi acestia nu primeau foc.

Nu se intrebuinta armamentul greu al infanteriei pentru inlaturarea unui asemenea incident, de teama reactiilor inamicului.

7. Conducerea infanteriei in atac

In general organizarea atacului se facea in bune conditiuni, pe masura insa ce atacul progresa, actiunea comandantilor incepea sa dispara.

Se pare ca combinatia focului cu miscarea n-a existat; de multe ori intreg frontul de atac se oprea din cauza ca nu era sustinut de bazele de foc.

Ideea flancului descoperit paraliza orice miscare de depasire sau invaluire.

In cursul atacului, oamenii se ingramadeau in cadrul grupelor si plutoanelor, orice lovitura inamica lovea in plin. Asa se explica marele numar de raniti, dupa fiecare atac.

Din cauza lipsei de legaturi si conducerii efective pe timpul atacului, focul s-a executat pe obiective fixate dinainte iar nu pe cele reale.

8. Schimbarea unitatilor

In cadrul marilor unitati s-au facut schimburi intre batalioanele regimentului, bineinteles daca nu erau toate plasate in linia 1.

S-au facut adesea schimburi de batalioane numai pentru o singura zi, procedeu cu totul gresit. In loc de repaos pentru unitatea schimbata, dimpotriva, rezulta o oboseala inutila, plus pierderile in timpul schimbului.

Unitatile speciale (unitati de mitraliere, anticar, a.a., etc.) au stat aproape tot timpul in linia 1, nedispunandu-se de unitati similare pentru inlocuire.

De asemnea artileria n-a fost inlocuita decat rareori, ea trecand de la o mare unitate la alta, ca artilerie de intarire. S-a folosit si deci uzat prea multa artilerie fata de cantitatea de munitie alocata.

9. Inlocuirea la comanda unitatilor

Se stia dinainte cine va lua locul celui cazut, dar se afla prea tarziu pierderea sefului, producandu-se confuzie, mai ales in cazul cand si inlocuitorul cadea si el putin timp dupa luarea comenzii.

In general inlocuitorii luau comanda cu intarzaiere si cu ezitare.

Moralul

Moralul ostirii, in batalia de la Odessa nu a mai fost la inaltimea aceluia de care armata a dat dovada in operatiunile pana la Nistru.

Cauzele care au provocat acesta stare de lucruri s-ar putea grupa astfel:

Lipsa pregatirii sufletesti a razboiului de la est de Nistru.

Necesitatile de pastrare a secretului au impus ca soldatul si chiar ofiterul sa nu poata fi pregatit sufleteste in ceea ce priveste nevoia de a continua operatiile la est de Nistru.

Mai mult inca, unii comandanti au facut greseala de a preveni soldatii ca odata cu atingerea Nistrului, operatiunile se vor termina.

Cu iluzia ca vor lua parte la un razboi usor si care va lua sfarsit odata cu ocuparea Basarabiei, soldatii nu au mai avut spiritual combative reclamat de operatiunile de mai tarziu.

Lipsa spiritului ofensiv datorat lipsei de instruire

Timp de aproape 2 ani unitatile au fost pregatite numai pentru lupta defensiva.

Angajati pe neasteptate in actiuni ofensive, soldatii au fost lipsiti de spiritul razboinic si de sacrificiu care nu putea fi castigat decat printr-o instruire corespunzatoare.

De asemenea, lipsa antrenamentului fizic a avut drept rezultat neobisnuinta de a suporta rigorile vietii de camapnie, ceea ce a atras dupa sine o scadere sensibila a moraluluiu.

La fel, lipsa de instruire in ceea ce priveste cunoasterea tehnica si mai ales intrebuintarile tactice, in mod deosebit ale mijloacelor moderne de lupta (tun anticar, mortierul brandt etc) a facut sa se piarda increderea in armamentul de care dispuneau. Situatia s-a remediat mai tarziu cand s-a putut cunoaste mai bine toate mijloacele.

Tot ca o lipsa de instructie trebuie socotita si ingaduinta neadmisibila fata de ostasii ce umblau in tinuta destrabalata, neglijand chiar si semnle exterioare de respect. Efectul acestei stari de lucruri s-a rasfrant asupra disciplinei si spiritului de subordonare.

In sfarsit instructia din timp de pace nu a dezvoltat adevaratele virtuti ostasesti, curajul fizic si moral si nici spiritual de sacrificiu.

Acesta insuficienta s-a resimtit pe tot timpul operatiunilor.

Consecinte de natura organica

Anumite masuri luate in vederea mentinerii capacitatii combative a unitatilor au avut repercusiuni, putem afirma dezastroase asupra moraluluiu, astfel:

a) La inceputul lunii septembrie s-a adus un numar important de ofiteri din interior, pentru a inlocui pierderile de pe front. Transportati in cea mai mare graba cu autocamioanele, au fost trimisi pe timpul noptii la unitatile aflate in contact cu inamicul.

Ofiterii plecau la atac cu oameni necunoscuti, iar trupa cu comandanti pe care atunci ii vedea pentru prima odata. In asemenea conditii, moralul si spiritual de coeziune si sacrificiu ajunsesera inexistente in unitati.

b) La fel, completarile de efective s-au facut adesea sub focul inamicului si chiar la unitati care se aflau in prima linie. Asemenea reorganizari, care in mod normal se fac inapoia frontului, in afara actiunii inamicului, au avut drept rezultat ca noul sosit nu-si cunostea nici seful, nici camaradul si nici misiunea ce-i revenea.

Se simtea din acesta cauza strain, izolat, iar farama de moral ce ar fi avut-o, disparea.

Unitatile au fost retrase in rezerva, cu refacere numai pentru o singura zi.

c) Prin pierderile suferite cu ocazia scimbului si oboseala provocata de deplasari, in loc de a se ajunge la rezultatul dorit, dimpotriva, s-a dat nastere la o uzura si mai mare a unitatilor, atat sub raport fizic cat mai ales sub cel moral.

d) In fine, completarea pierderilor cu unitati de mars a facut ca spiritual combativ si in genere moralul sa scada si mai mult, datorita lipsei de instructie.

Cauze de ordin psihologic.

a) Nu toata armata a fost mobilizata. Mai mult inca, inainte de a se fi terminat razboiul, unele unitati au fost demobilizate (D. 10, 35).

S-a creat astfel printre luptatori o anumita psihoza, cu urmari dintre cele mai nefaste.

Aceasta psihoza avea la baza urmatorul rationament pe care si-l faceau multi soldati:

este inechitabil ca unii sa lupte si altii nu;
demobilizarea este un indiciu ca razboiul va fi usor si de scurta durata, deci a face tot posibilul pentru a evita orice risc.

b) Acelasi efect l-a avut si zvonul ca dupa caderea Odessei va urma demobilizarea. Fiecare a cautat sa-si crute viata si in acesta ultima incercare.

c) Pentru multi ostasi, cunostinta ce aveau despre raul tratament aplicat prinzonierilor i-a facut sa fie mai mult decat prudenti. Ezitau sa se avante spre inamic de teama de a nu fi prinsi. Se pare ca propaganda noastra facuta in acest sens a avut efecte negative.

d) S-a zvonit ca la Odessa vor veni intariri germane. Cum ele nu au sosit decat intr-un anunit punct al frontului, pentru rest a urmat deceptia.

e) Posta si ziarele nu au sosit in mod regulat la trupe.

Cauze specifice operatiunilor de la Odessa

a) In general, operatiunile s-au desfasurat intr-un teren foarte descoperit, sub continua amenintare a aviatiei inamice si tinand trupa intr-o stare de continua tensiune nervoasa;

b) Lipsa apei de baut, ca si greutatile de a distribui mancare in mod regulat, au supus trupa la privatiuni foarte grele;

c) Situatia a impus, in special spre sfarsitul lunii spetembrie ca sa se atace aproape zilnic.

Rezultatele minime obtinute au creat mentalitatea, in special printer soldati, ca Odessa nu poate fi cucerita prin mijloacele obisnuite de care dispunem.

Seful Sectiei Operatiilor

Col. A. Gavrilescu

(Arh. M.Ap.N., fond Microfilme, rola P II !.1104, c 332-348)

Antonescu si Franco

2007-05-01T19:28:00.001+03:00

Oarecum surprinzator, se poate face o paralela foarte interesanta intre Antonescu si “Il Caudillo”, conducatorul Spaniei, generalul Francesco Franco. Ca si Antonescu, generalul Franco s-a remarcat “simplu si fara a fi contestat prin superioritatea sa militara si morala absoluta”. El se va face remarcat ca tanar ofiter de elita inca din timpul incidentelor marocane din 1912 si 1916. Competet si hotarat, tanarul locotenent Francesco Franco va beneficia din partea Regelui Spaniei, la fel cu a beneficiat si Antonescu pe fronturile din Bulgaria si Moldova, de repetate avansari “prin dispensa speciala”, ambii fiind din acea categorie de ofiteri, numita de francezi “toujours le plus jeune de son grade”. Erau vremuri in care ofiterii competenti aveau mare cautare. La fel cum s-a intamplat in Moldova in 1917, armata spaniola va trece la contraofensiva dupa dezastrul de la Anoual, in 1921. Lozinca militarilor spanioli in timpul acestor lupte a fost “Nici un pas inapoi !”, de o tulburatoare similitudine cu “Pe aici nu se trece” –le romanesc din timpul marilor batalii din 1917. La fel ca si Antonescu, Franco este numit in 1930 la conducerea Scolii Militare Superioare de la Saragosa. Idem , Franco va absolvi aceasi scoala de comanda si stat major de la Versailles ca si Antonescu. La fel, dupa revenirea in tara, Franco a fost contactat de oameni politici de dreapta, pentru a actiona atat impotriva influentei crescande a miscarilor de stanga cat si impotriva democratiei corupte si inficiente. In timp ce, in iarna 1933-1934 prim ministrul IG Duca ii cerea lui Antonescu sa preia conducerea Marelui Stat Major pentru a face reforma in Armata Romana, ministrul de Razboi al Spaniei, Gil Robles il aduce pe generalul Franco la Statul Major de la Madrid cu misiunea de a “reconstrui armata”. La sfarsitul acestor mandate, Antonescu va ajunge la domiciliul fortat de la Bistrita iar Franco in exil in Insulele Canare.

Ramane de discutat despre izbitoarele similitudini intre falangistii spanioli condusi de Jose-Antonio Primo de Rivera si legionarii lui Corneliu Z. Codreanu. Ambele miscari au avut initial acelasi program politic: lupta contra materialismului marxist si contra vechilor partide democratice, ca s-au format initial dintr-un nucleu de studenti si muncitori nationalisti care promovau acelasi ideal: tanarul crestin, traitor in austeritate, curaj, caritate si cinste. Primo de Rivera este arestat din ordinul prim ministrului spaniol, Cesares Quiroga (un Armand Calinescu spaniol ?) si asasinat la inchisoarea din Alicante, cu doi ani inainte de asasinarea lui Codreanu.

O Spanie distrusa si insangerata de un devastator razboi civil va vedea in generalul Franco singura solutie salvatoare. Astfel, Francesco Franco va instaura in Spania o dictatura militara si isi va lua titlul de “Conducator” – “ El Caudillo”. Invocand pierderea a peste 410.000 spanioli ucisi in razboiul civil, atat in lupte cat si in urma executiilor, si a peste 200.000 de civili morti de foame si boli in timpul luptelor, Franco va cere Germaniei sa accepte neutralitatea a Spaniei. Obtinand-o, Franco va scoate Spania din al doilea razboi mondial intreaga si inatacabila juridic. Participarea spaniola pe frontul anti-sovietic, nu lipsita de glorie si eroism se va concretiza in Diviza 250 Infanterie a Wehrmachtului, mai cunoscuta sub supranumele de “Division Azul” (Divizia Albastra), formata in intregime din voluntari spanioli, una dintre cele mai bune unitati care au luptat vreodata impotriva sovieticilor. Dar acesti militari spanioli de elita vor lupta in Rusia in uniforme germane si integrati in armata germana, neimplicand in mod politic sau militar tara de origine.

Trecand in spatiul anectodic, Franco isi va permite sa intarzie 45 de minute la intalnirea cu Hitler apoi, “la scepticismul pe care Franco il opuse tuturor declaratiilor entuziaste ale lui Hitler invingator, siretenia traditionala a Spaniei imperialiste pe care El Caudillo o folosea cu un rafinament aproape oriental sfarsira in a-l aduce pe Fuhrer intr-o asemenea stare de furie , incat apropiatii lui se temeau sa nu faca vreo nebunie cu consecinte suparatoare pentru interesele germane in Mediterana”. Toate acestea il vor face pe Hitler sa declare ulterior ca prefera sa-si scoata o masea decat sa se mai intalneasca inca odata cu Franco.

Spania lui Franco a avut noroc. In 1969 Franco va putea sa-si anunte poporul ca dupa moartea sa Spania va deveni din nou o monarhie. Antonescu nu a avut nici norocul si nici spatiul de manevra a lui Franco. Antonescu a sfarsit sub gloantele plutonului de executie iar Romania va cunoste cosmarul stalinizarii.

apud Alex Mihai Stonescu - Istoria loviturilor de stat in Romania; Rao, 2006

1 iunie 1946 - Jilava. Ion Antonescu cu cateva clipe inainte de a fi execuat.

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea III

2006-08-27T19:43:00.004+03:00

Dupa "revolutia" bolsevica esuata din Basarabia si dupa constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti dincolo de Nistru, Romania a urmarit sa-si normalizeze relatiile cu puternicul vecin de la Rasarit. Acesta normalizare nu putea avea loc inafara recunosterii - explicite sau implicite - apartenentei Basarabiei la Romania.

Au fost initiate contacte diplomatice, soldate cu semnarea unor acorduri, precum Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929) semnat de Romania alaturi de URSS, Polonia, Estonia, Letonia si Lituania pentru punerea in aplicare a Pactului Briand-Kellogg (eliminarea razboiului ca mijloc de solutionare a litigiilor internationale), inaintea ratificarii pactului de catre toti semnatarii. Nicolae Titulescu a incercat sa atraga Uniunea Sovietica in cadrul unui sistem de securitate europeana. Pentru a reglementa relatiile bilaterale in cadrul acestei orientari Romania a semnat, impreuna cu Polonia, URSS, Afganistan, Persia, Letonia, Estonia si Turcia, Conventia pentru definirea agresorului (3 iulie 1933).

In anul urmator, la 9 iunie 1934 se restabilesc relatiile diplomatice romano-sovietice, intre N. Titulescu si M. Litvinov intervenind un "gentlemen's agreement" potrivit caruia problema statu-quo ului teritorial nu mai avea sa fie pusa in discutie. N. Titulescu era convins ca securitatea Romaniei si securitatea continentului european vor avea de castigat prin incheierea unui tratat bilateral romano-sovietic de asistenta mutuala. Textul parafat de el si Litvinov la 21 iulie 1936 mentiona explicit Nistrul ca linie de demarcatie intre cele doua tari. Acesta mentionare a fost considerata de catre Romania, in conformitate cu uzantele diplomatice internationale, drept o recunoastere implicita a suveranitatii sale asupra Basarabiei.

Insa a fost vorba de un succes nesigur si absolut temporar. Inlaturarea lui N. Titulescu din guvernul Tatarescu - 29 august 1936 - a constituit un prilej pentru diplomatia sovietica sa recastige terenul aparent pierdut prin recunosterea Nistrului drept linie de demarcatie intre cele doua state. Astfel, Litvinov ii spunea, in septembrie 1936, fostului ministru de externe N. Titulescu ca "actul din 21 iulie 1936 nu mai este valabil intre noi, caci consideram ca demiterea dvs in imprejurarile cunoscute echivaleaza cu o schimbare a politicii externe".(1) Cu acelasi prilej, Litvinov, neuitand sa speculeze faptul ca Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu ceruse recunosterea de jure a apartenentei Basarabiei la Romania, fapt interpretata de sovietici drept o negare a unei recunoasteri de facto, facuta in cadrul Acordului parafat de Titulescu, concluziona ca Romania "si-a schimbat politica externa. Vrem ca potentialul pe care il reprezinta Basarabia sa devina rus si nu german. De aceea tin sa va comunic ca vom incerca sa reluam Basarabia prin toate mijloacele juridice si militare care ne vor fi posibile." (2)

Aceasta disponibilate spre dialog si negociere din partea sovieticilor trebuie inteleasa insa in contextul international al ridicarii Germaniei. URSS nu puteau ignora Drang nach Osten -ul nazist, nici Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936). In acest moment URSS urmarea sa-si imbunatateasca relatiile cu Germania. Aceste tatonari sovietice au fost insotite, de cealalta parte de asa numita "diplomacy of appeasement" promovata de Franta si Marea Britanie, o politica de concesii si chiar slabiciune in fata Germaniei in speranta preintampinarii izbucnirii unui nou razboi. Pe acesta linie se inscrie sacrificarea Cehoslovaciei, prin acordul de la Munchen (29 septembrie 1938).

Pentru Romania disparitia Cehoslovaciei a reprezentat o grea lovitura. In primul rand reprezenta un semnal ca sistemul sau de aliante incepea sa se clatine si, asa cum vor arata faptele, se va prabusi in curand. Aceste aliante, prin care Romania urmarea sa apare integritatea sa teritoriala, erau atat bilaterale - cu Franta si Polonia, cat si multilaterale: Mica Intelegere, constituita in 1920-1921 intre Romania, Cehoslovacia si Yugoslavia (care practic inconjura Ungaria) si Intelegerea Balcanica, constituita la 9 februarie 1934 intre Romania, Yugoslavia, Grecia si Turcia (care, la randul ei, "asigura" Bulgaria). In mai putin de trei ani, toti acesti aliati, cu exceptia Turciei, vor inceta sa mai existe.

Mai mult, Cehoslovacia reprezenta unul din principarii furnizori de armament ai Romaniei. Armamentul individual de infanterie - pusca ZB md 1924 cal 7,92 mm; armamentul automat - pusca mitraliera ZB md 1930 cal 7,92; mitraliera ZB 53, md 1937 cal 7,92; o parte importanta sau majoritara din artileria grea, tancuri sau blindate si a artileriei de camp erau fabricate in Cehoslovacia. (3)

Astfel, dupa disparitia Cehoslovaciei, Romania sa gasea intr-o situatie extrem de dificila. Trei dintre vecinii sai - URSS, Ungaria si Bulgaria, aveau pretentii teritoriale iar forta statelor care contestau sau urmareau schimbarea sistemului versaillez era in crestere. Mai mult decat atat, incepand cu acelasi an Germania a inceput sa exercite presiuni economice asupra Romaniei. Planul economic german pe 4 ani dusese la concluzia ca productia interna de carburant sintetic nu va putea asigura nici pe departe nevoia de carburant a armatei germane. Unul dintre responsabilii logistici ai Wehrmacht-ului, generalul Thoma arata ca "stapanirea campurilor petroliere romanesti, ca si a intregului spatiu dunarean ca o conditie preliminara pentru aprovizionarea indestulatoarea cu ulei mineral a Germaniei intr-un razboi de lunga durata." (4). Generalul considera in raportul sau ca aceasta "stapanire" se putea realiza prin unul din urmatoarele mijloace: presiune economica, alianta politica sau interventie militara.

In cele din urma si in ciuda unor incidente care au periclitat serios relatiile romano-germane (precum asasinarea lui CZ Codreanu in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, sau incidentul Tilea din 16-17 martie 1939), Romania a incheiat un tratat economic romano-german - 23 martie 1939.

Despre acest tratat, ministrul de externe de atunci, Grigore Gafencu arata: "Faptul ca tratatul dadea putinta Germaniei de a dobandi pe piata noastra materii prime, pentru ea, de o deosebita insemnatate, era pentru noi singura si cea mai buna garantie ca nu va cauta cu sila sa tulbure treburile de la noi. Iar noi primeam, printre alte produse industriale, armamentul de care aveam nevoie pentru a desavarsi apararea tarii (din fabricile cehoslovace, potrivit unor contracte vechi). Acesta garantie a contribuit in mod hotarator sa statorniceasca raporturi pasnice intre cele doua tari." (5)

La putin timp de la reglementarea raporturilor cu Germania, Romania a primit si garantia franco-britanica din 13 aprilie 1939 prin care Franta si Marea Britanie se angajau sa acorde asistenta Romaniei si Greciei in cazul in care s-ar decide sa reziste cu armele unei agresiuni externe. Acesta garantie - cu o discutabila eficienta in cazul unei situatii reale - era evident indreptata impotriva Germaniei sau Ungariei si nu privea garantarea frontierei rasaritene. Deasemenea, interesele economice germane in Romania nu aveau in vedere cu necesitate garantarea integritatii teritoriale a statului roman.

Concomitent cu apropierea ce avea loc intre URSS si Germania, Moscova isi inasprea atitudinea fata de Romania. Zambetele de complezenta sovietice din prima parte a anilor '30 fusesera demult uitate. In iulie 1939, V.M. Molotov, ce preluase la 3 mai 1939 si conducerea comisariatului poporului pentru afaceri externe a refuzat sa primeasca o nota de protest a guvernului roman, privitoare la un avion sovietic ce violase spatiul aerian al Romaniei pe motiv ca in cuprinsul ei Basarabia era mentionata ca fiind "teritoriu romanesc".

In acest context, vestea incheierii unui pact de neagresiune sovieto-german (celebrul pact Ribbentrop-Molotov, la 23 august 1939) a cauzat o justificata neliniste diplomatiei romanesti:
"Lovitura de teatru a acordului germano-sovietic - socotesc situatia foarte grava. S-au inteles oare la o impartire a Poloniei si a Romaniei ?" nota primul ministru de atunci, Armand Calinescu in jurnalul sau.

Armand Calinescu nu era departe de adevar cand facea astfel de afirmatii. Protocolul aditional secret, ce completa pactul de neagresiune "reglementa" situatia tarilor baltice - Estonia si Letonia intrau in "sfera de interese" a URSS, si initial, Lituania in cea a Germaniei. S-a "reglementat" deasemenea soarta Poloniei, atacata de Germania la 1 septembrie 1939 si de URSS 2 saptamani mai tarziu. In privinta Romaniei, Reichul german consimtea la anexarea Basarabiei de catre URSS. Textul articolului 3, probabil voit ambiguu, era redactat astfel:

"In privinta sud-estului Europei, din partea sovietica este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germana declara totalul dezinteres politic pentru aceste regiuni."

In cursul discutiilor dintre Stalin, Molotov si Ribbentrop, cu ocazia incheierii sus-amintitului tratat, Stalin a spus ca pentru moment nu se intentioneaza nici o actiune impotriva Romaniei insa ca URSS ar schimba aceasta atitudine in cazul in care o actiune ungara (care actiune ungara nu s-ar fi produs fara un asentiment german) ar modifica situatia din Balcani.

Guvernul roman nu cunostea continutul Protocului aditional secret la Pactul Ribbentrop-Molotov. Oricum, prevederile acestui pact erau intuite. Factorii de decizie de la Bucuresti au incercat sa formeze un "bloc al neutrilor" in Balcani: "In acelasi chip in care Titulescu consolidase Mica Intelegere in 1933 pentru a intari pozitia de negociere a Romaniei fata de Uniunea Sovietica, Gafencu a incercat, la inceputul toamnei lui 1939 sa consolideze si sa extinda Intelegerea Balcanica pentru a asigura Basarabia". (6) In acest context, diplomatia romana nu excludea unele rectificari de frontiera cu Bulgaria, in Dobrogea.

Insa soarta Romaniei era pecetluita. URSS, dupa ce a incheiat cu tarile baltice "tratate de asistenta mutuala" care au permis intrarea trupelor sovietice, in urma "cererii" adresate de popoarele leton, lituanian si eston le-au primit "in familia popoarelor sovietice".

Articolul 3 al Protocolului aditional secret, ce se referea la Romania exprima "interesul pentru Basarabia" al URSS si "totalul dezinteres politic" german fata de "aceste regiuni". Folosirea pluralului lasa si el loc la interpretari, avand in vedere referirea initiala a articolului la "sud-estul Europei". In acest spirit trebuie intelese si discutiile sovieto-turce ce au avut loc in perioada 22 septembrie - 17 octombrie 1939 la Moscova, cu prilejul vizitei ministrului de externe turc, Sukrut Saracoglu. I s-a cerut Turciei sa ramana neutra in cazul unui conflict militar sovieto-roman, survenit pe marginea Basarabiei sau a unui conflict bulgaro-roman, pentru sudul Dobrogei. Potrivit notelor informative intocmite de ambasadele franceza si britanica despre aceste discutii, Stalin dorea Basarabia pentru URSS si sudul Dobrogei pentru Bulgaria si compensarea Romaniei pentru aceste pierderi printr-o garantie sovietica a frontierei romano-ungare. (7)

Se pare ca initial URSS dorea sa utilizeze pentru Romania scenariul baltic. In sprijinul acestei idei vine articolul publicat de comunistul "roman" Boris Stefanov, reprezentantul Partidului Comunist Roman la Comintern, publicat in revista "Internationala Comunista", nr 10/1939, intitulat "Razboiul imperialist si Romania". In acest articol, scris evident la comanda, se concluziona ca "interesele popoarelor (sic) Romaniei, dezvoltarea lor libera si pasnica, viitorul lor mai bun sunt imposibile fara incheierea imediata a unui tratat de ajutor reciproc cu URSS dupa tipul tratatelor intervenite intre Uniunea Sovietica si tarile baltice" [in urma discutiilor germano-sovietice ce au avut loc in perioada 27-29 septembrie 1939 si Lituania a fost trecuta in "sfera de influenta sovietica". Probabil acest fapt l-a facut pe Vladimir Putin sa afirme in 2005 ca tarile baltice au fost eliberate de catre Armata Rosie]. Insa evenimente de pe campurile de lupta, din nordul inghetat si din Franta vor schimba aceste scenarii.

Finlanda, cuprinsa si ea in prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov, a refuzat sa satisfaca pretentiile sovietice si la 30 noiembrie 1939 a fost atacata de URSS. Eroica sa rezistenta a facut ca planurile expansioniste sovietice in Europa de Sud-Est sa fie amanate. La 8 decembrie 1939 Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe a declarat ca articolul lui Boris Stefanov din revista "Internationala Comunista" nu reflecta corect relatiile sovieto-romane. Ambasadorul URSS la Bucuresti, P.G. Kukolev l-a vizitat pe ministrul de externe G. Gafencu pentru a-l asigura asupra atitudinii pasnice a Sovietelor fata de

Romania

. In acest timp, Armata Rosie suferea esecuri usturatoare in fata Liniei Mannerheim, in cadrul a ceea ce finlandezii numesc “Talvisota” sau “Razboiul de Iarna”.

Abia in primavara lui 1940, dupa ce URSS a reusit sa invinga Finlanda, cu pretul unor enorme pierderi umane si cu prestigiul international serios afectat, puterea sovietelor s-a facut din nou simtita.

Astfel, vorbind in fata Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, la data de 29 martie 1940, Molotov a atins si problema Basarabiei, sustinand ca nesolutionarea problemei basarabene impiedicase incheierea unui pact de neagresiune intre URSS si Romania si ca URSS nu a recunoscut niciodata "cotropirea" (in originalul rus s-a folosit cuvantul "zahvat") Basarabiei dar ca guvernul sovietic nu intentiona sa utilizeze mijloace militare in solutionarea acestei situatii. "Declaratia lui Molotov - scria ulterior Gh. Tatarescu, prim ministru in acel moment - desi grava in fond - e prima data cand sovietele refuzau sa recunosca printr-un act solemn sa recunoasca unirea Basarabiei - nu era insa razboinica in forma si nu a fost urmata imediat de un act agresiv. Dimpotriva, comisarul pentru afaceri straine, [Molotov nn], in conversatia pe care a avut-o cu ministrul [ambasadorul] nostru la Moscova a tinut sa explice si sa precizeze ca in fata congresului delegatiilor sovietelor nu se putea vorbi altfel in chestiunea Basarabiei, lasand sa se inteleaga ca nu ne vom razboi pentru Basarabia si ca mai degraba ne vom intelege pe calea discutiilor. Pe cand facea o asemenea declaratie, guvernul sovietic accelera concentrarea trupelor sale in regiunea Nistrului si sporea vast incidentele de la frontiera". (8)

Insa desfasurarea evenimentelor avea sa determine Moscova sa inteleaga ca nu mai era timp pentru discutii. Armata Germana maturase una dupa altele toate tarile pe care le atacase, in timp ce Armata Rosie obtinuse o victorie a la Pirus impotriva Finlandei. Pe frontul de vest se desfasura deocamdata un "razboi ciudat" fara hecatombele asteptate de sovietici. Astfel imediat dupa declansarea invaziei germane asupra Danemarcei, inceputa in zorii zilei de 9 aprilie 1940 [incheiate a doua zi printr-un total succes german], ministrul roman la Moscova, G. Davidescu a fost convocat de catre Molotov si i s-a inmanat o nota de protest impotriva unor pretinse "provocari" ale armatei romane la frontiera de pe Nistru, care, potrivit notei sovietice "depasisera orice limite"; guvernul sovietic avertiza ca nu va mai tolera stfel de incidente. "E inutil a spune - scria G. Tatarescu - ca o parte din aceste incidente erau provocate de insisi sovieticii, o parte era inventata pe de-a intregul si o alta parte nu erau decat exagerari tendentioase ale unor acte cu caracter politienesc, perfect legale, ale granicerilor si trupelor noastre".

Vestea caderii Frantei si incheierii armistitiului a fost intampinata de Stalin cu injuraturi de birjar, potrivit marturiilor lui N.S. Hrusciov. "Caderea Frantei a fost un dezastru aproape tot atat de mare din punct de vedere al lui Stalin ca si din acela al Occidentului. Si el calculase gresit" (9). Singura putere europeana ce mai ramasese libera, Marea Britanie, astepta cu ingrijorare invazia germana. Daca acesta invazie ar fi reusit - si pana in acel moment armata germana reusise tot ceea ce-si propusese - Hitler s-ar fi putut intoarce spre Est cu toata puterea. Stalin nu dorea asa ceva. El mizase pe un razboi de uzura intre Germania si franco-britanici, luand in considerare precedentul primului razboi mondial. Fortele angajate in lupta in vest, cu o usoara superioritate numerica aliata dadea aceasta impresie. Caderea fulgeratoare a Frantei si retragerea precipitata a Corpului Expeditionar Britanic peste Canal a rasturnat toate calculele si previziunile sovietice. La acesta se adauga si marile greutati intampinate de sovietici pentru a invinge mica si izolata Finlanda.

La 23 iunie 1940 V.M. Molotov l-a primit pe ambasadorul german la Moscova, contele von der Schulenburg si i-a comunicat ca "solutionarea problemei basarabene nu mai sufera nici o amanare" si ca guvernul sovietic era hotarat sa foloseasca forta, daca Romania ar fi refuzat "intelegerea pasnica", adica mai direct, cedarea pe langa Basarabia, si a Bucovinei pe care URSS dorea sa o ceara sub pretext ca este locuita de ucrainieni.
Raspunsul oficial german a fost comunicat lui Molotov la data de 25 iunie orele 21: Germania ramanea fidela acordurilor existente si nu obiecta la anexarea Basarabiei. Cerea privind Bucovina era insa "ceva nou". Nota diplomatica germana reamintea sovieticilor marile interese economice germane in Romania si isi exprima dorinta ca spatiul romanesc sa nu devina teatru de razboi. Deasemenea, guvernul german isi exprima disponibilitatea de a "sfatui" guvernul roman sa accepte o "solutionare pasnica" adica sa cedeze cererilor sovietice.

Molotov a multumit pentru "atitudinea plina de intelegere a guvernului german si pentru bunavointa sa de a sprijini cererile sovietice". A respins insa sugestia lui von der Schulenburg de a renunta la Bucovina pentru a inlesni o solutionare pasnica. Ambasadorul german a reamintit ca Bucovina nu a apartinut niciodata Rusiei insa Molotov a replicat ca "Bucovina este ultima parte ce mai lipseste unei Ucraine reunificate", dand totodata asigurari ca interesele germane in Romania vor fi lute in consideratie in chipul cel mai cuprinzator si ca URSS nu intentioneaza sa incurajeze revendicarile terioriale ale Ungariei sau Bulgariei fata de Romania.

Prabusirea Romaniei Mari era acum iminenta. Statul roman, condus de o camarilla corupta, venala si iresponsabila va fi incapabil sa se apere si va ceda tuturor revendicarilor teritoriale care vor fi facute de catre vecini in urmatoarele luni.

URSS a trecut rapid la actiune. La 26 iunie, ora 22.00, V.M. Molotov a remis o nota lui Gheorghe Davidescu, seful misiunii diplomatice romanesti la Moscova. Nota cerea “inapoierea cu orice pret” a Basarabiei si cedarea catre Uniunea Sovietica a partii de nord a Bucovinei. Raspunsul de la Bucuresti era asteptat in decursul zilei urmatoare. Dar, datorita intreruperii legaturilor telefonice, textul ultimatumului nu a ajuns în Romania decat in dimineata zilei de 27 iunie. Situatia a devenit şi mai grava, pentru ca Gheorghe Davidescu a refuzat să ia harta atasata de sovietici la nota ultimativa. Harta includea Herta in revendicarile sovietice, desi nu figura in textul notei ultimative. Fiindca guvernul roman nu cunostea harta, amplasarea exacta a noii frontiere sovietice a ramas necunoscuta, cu consecinte dramatice pentru autoritătile si trupele romane din Herta.

Ziua de 27 iunie 1940 a fost, pentru factorii de decizie de la Bucuresti, una extrem de tensionata, caci a devenit evident că Romania era izolata militar şi politic. Germania a sfatuit Romania sa accepte cererile sovietice, Italia a făcut la fel, iar guvernele de la Belgrad si Atena au insistat ca Bucurestiul să nu deranjeze pacea regionala prin rezistenta militară. Doar Turcia – gata sa puna in aplicare Pactul Balcanic, care preconiza o actiune militara contra Bulgariei in cazul unei agresiuni a Bulgariei – a promis sa sprijine Romania. Cand s-au intrunit cele două Consilii de Coroana, la 27 iunie, optiunile valabile erau reduse: fie acceptarea cererilor sovietice fie rezistenţa armata. Aceste consilii de coroana au contituit o dureroasa dovada a situatiei dezastroase in care se gasea armata romana, complet nepregatita sa lupte intr-un razboi modern si incapabila sa reziste unei ofensive sovietice. Politica achizitiilor de armament facute de regimul carlist doar pentru a incasa comisioane isi arata roadele. In cele din urma, majoritatea membrilor consiliului au acceptat cedarea. Guvernul roman a trimis raspunsul sau oficial la Moscova la 28 iunie:

“Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forţa si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit să primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”. (10)

Guvernul roman solicita ca termenul de evacuare de patru zile, impus de sovietici, să fie modificat pentru a putea organiza mai bine operatia, lucru pe care Moscova nu l-a acceptat.

Clasa politica romaneasca se afla in acele momente sub influenta socului produs de capitularea Frantei, perceputa ca o teribila lovitura data situatiei internationale a Romaniei. Scriind despre decizia de capitulare, diplomatul roman Alexandru Cretzianu, nota: “Este de ajuns să spun că regele, primul-ministru si sefii militari pareau sa-si fi pierdut dintr-o data cele mai scumpe iluzii si, totodata, luciditatea ratiunii. Pur si simplu nu puteau gasi forta necesara pentru a infrunta calamitatea”.

Ultimatul sovietic, surprinzator in brutalitatea lui, nu a constituit o surpriza absoluta. Guvernul roman cunostea ca intre Germania si URSS intervenise un acord, care trebuia cu necesitate sa includa si clauze ce priveau Romania. Din acest motiv, cu diferite prilejuri factori de decizie au declarat ca guvernul roman intelege sa pastreze cu orice pret integritatea teritoriala a Romaniei si ca se va rezista oricarei agresiuni. Dintre multele exemple de acest gen, ilustrative sunt declaratiile regelui Carol al II-lea din ziua de 6 ianuarie 1940, de la Chisinau, care reiterau ferma hotarare de a apara, cu orice pret, Basarabia.

La aceasta se adaugă volumul mare de informatii pus la dispozitie de catre organele de informatii romanesti, care aratau intentiile Uniunii Sovietice dar nu s-au cunoscut detaliile tehnice ale agresiunii iar conducerea statului nu a luat nici o masura concreta in acesta directie. După inceperea ostilitatilor pe Frontul de Vest, multi politicieni si comandanti militari se multumeau sa spere că vor avea loc evenimente de felul celor din primul război mondial.

Ca rezultat al cedarii, Romania a pierdut 50 762 km² (Basarabia – 44 500 km², nordul Bucovinei – 6 262 km²) cu 4 021 086 ha teren agricol (20,5 % din suprafata agricola a tarii), 3 776 309 locuitori, dintre care 53,49% romani, 10,34% rusi, 15,30% ucraineni si ruteni; 7,27 % evrei, 4,91% bulgari; 3,31% germani, 5,12% altii. Anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei si a Tinutului Hertei de catre Uniunea Sovietică a avut însemnate consecinţe asupra situaţiei interne şi internaţionale a României. Pe plan extern, România a întârit relaţiile cu Germania nazistă. La 1 iulie 1940, guvernul român a renunţat la garanţiile anglo-franceze din 13 aprilie 1939 iar a doua zi, Carol al II-lea a solicitat o misiune militară germană în România, ce va sosi abia in octombrie 1940, in timpul guvernarii antonesciene. Pe plan intern, la 4 iulie 1940, s-a format un nou guvern, condus de Ion Gigurtu, personalitate cu legături economice şi politice la Berlin. În noul guvern, Garda de Fier (Legiunea) era reprezentată de trei miniştri – Horia Sima, la Ministerul Cultelor şi Artelor (va demisiona la 8 iulie), Vasile Noveanu, la Ministerul Inventarului Avuţiei Publice, iar Augustin Bideanu, subsecretar de stat la Finanţe. Compoziţia noului guvern arăta că România se orienta către puterile Axei, singurele care aveau un interes in pastrarea existentei statului roman. Sovieticii, dupa ce s-au oprit acolo unde au dorit, potrivit cererilor ultimative, au continuat sa pastreze importante efective militare in teritoriile anexate si au continuat provocarile la noile frontiere mai ales in sectorul Dunarii de jos.

Sfasierea Romaniei Mari nu s-a oprit aici. La 30 august Germania si Italia au dat satisfactie Ungariei si la Viena s-a trasat o granita romano-maghiara ce includea tinutul secuiesc si taia un coridor prin NV Transilvaniei, intr-o maniera ce convenea si Germaniei, intrucat intrandul cel mai adanc in teritoriul romanesc o aducea ca cativa zeci de kilometri de campurile petroliere de pe Valea Teleajenului.

In sfarsit, la 7 septembrie 1940 s-a sfarsit ultimul act al prabusirii Romaniei Mari : printr-un acord romano-bulgar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. A fost singura cedare teritoriala "onorabila".

Strania dictatura a lui Carol II si a camarillei conduse de "duduia" nu mai puteau supravietui in atari conditii. Tara nu il mai dorea, si Carol era constient ca nici legionarii si nici armata nu l-ar mai fi tolerat mult timp la conducerea tarii.

(1), (2) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond 3, dosar 355, Scrisoarea lui N Titulescu catre regele Carol II.
(3) a se vedea http://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&section=17

(4) Le III eme Reich et le perole roumain, 1938-1940, P. Marguerat, 1977, p 138.

(5) art. Invatamintele Istoriei de G. Gafencu, in Destin nr 3/1952, p 114.
(6), (7) Dov.B.Lungu, "Romania and the Great Powers", 1933-1940, Durham, London, 1989, p.189.
(8) Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, fond nr3, dosar 1019
(9) Stalin, Breaker of Nations, New York 1991, Robert Conquest, prin F. Constantinu op.cit.
(10)Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia 1918-1940 ..., p.221
(11)Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Iaşi, Institutul European, 1998, p.6.

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea II

2006-08-19T00:41:00.001+03:00

Pentru Rusia Tarilor, anul 1917 a insemnat sfarsitul: la 2/15 martie Nicolae al-II-lea este inlaturat, pentru ca peste cateva luni sa se instaureze regimul comunist bolsevic, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917.

Aceste schimbari dramatice au afectat bineinteles si Basarabia, acum simpla gubernie a imperiului tarist. Aici se gaseau depozite ale armatei romane si caile de comunicatii si transport prin care soseau, tocmai din portul arctic Arhanghelsk munitiile si armamentul furnizat de Franta si Regatul Unit. Securitatea spatiului dintre Prut si Nistru era pentru partea de Romanie care mai ramasese libera o problema de securitate nationala.

Pe de alta parte venirea la putere a lui Lenin si hotararea guvernului bolsevic de a recunoste dreptul la autodeterminare a popoarelor din Imperiul Rus (conform adagiului Divide et impera) i-a facut pe fruntasii romanilor din Basarabia sa inteleaga ca un moment hotarator pentru soarta natiunii sosise. Unirea cu Romania, in contextul enuntat, era acum posibila.

Pe de alta parte Puterile Centrale nu aveau nici o obiectie daca teritoriul unui stat inamic slujea drept compensatie pentru pierderile teritoriale la care Romania a fost supusa in urma Pacii de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918).

Marele Congres Ostasesc, reunit la Chisinau intre 2-7 noiembrie 1917, intr-o atmosfera de entuziasm national (alaturi de militarii moldoveni, ex-taristi, se gasea si un batalion de voluntari ardeleni, fosti prinzonieri de razboi austro-ungari) a proclamat autonomia politica si teritoriala a Basarabiei, constituirea unei forte armate proprii si a unui organ reprezentativ destinat sa conduca Basarabia: Sfatul Tarii.

Intr-o succesiune de hotarari, Sfatul Tarii proclama la 2/15 decembrie 1917 Republica Democratica Moldoveneasca Autonoma, in cadrul Federatiei Ruse, pentru ca la 24 ianuarie ! /6 februarie 1918 sa fie proclamata independenta noii republici. Presedintele republicii era Ion Inculet (fost conferentiar la Universitatea din Petrograd, trimis in Basarabia in iunie 1917 de catre guvernul provizoriu a lui Kerenski pentru a incuraja schimbarile revolutionare, evident nu pe baze nationale ci sociale).

Cu toate acestea Sfatul Tarii nu a reusit sa-si impuna autoritatea in tanara republica. Unitatile armatei ruse, contaminate de virusul revolutionar paraseau din proprie initiativa pozitiile de pe frontul romanesc si se intorceau in tara, cu inevitabilele tulburari si dezorbini. Apoi, detasamentele inarmate ale RUMCEROD-ului (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Roman, Flotei Marii Negre si regiunii Odessa) au inceput sa actioneze in directia impunerii puterii sovietice.

In aceste conditii, la solicitarea Consiliului de Directori, armata romana a intrat in Basarabia, la data de 13 ianuarie 1918. Pentru Romania asigurarea depozitelor de armament si material de razboi, si a cailor de comunicatii pe care acesteau soseau era vitala. Prezenta romaneasca in Basarabia va ajunge la 2 divizii de infanterie si 2 divizii de cavalerie, aflate sub comanda generalului Ernest Brosteanu. Acesta a tinut sa sublinieze in plenul Sfatului Tarii basarabean, unde a fost invitat (14 ianuarie 1818): "Creati-va viata dvs cum credeti si nimeni nu se va amesteca in ea, in organizarea ei, noi nu va vom impiedica".

In sfarsit, la 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Tarii voteaza unirea Basarabiei cu Romania:

"In numele poporului Basarabiei, Sfatul Tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechei Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noaroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeuna se uneste cu mama sa, Romania."

Inca inainte de unirea Basarabiei guvernul sovietic a adoptat o pozitie ostila fata de Romania. Pretextul l-a constituit protestul Diviziei 49 revolutionare ruse, caruia trupele romane i-au dezarmat un regiment si i-au arestat comitetul revolutionar al altui regiment. Lenin a dat un ultimatum guvernului roman, cerand pedepsirea ofiterilor romani care au ordonat actele amintite: "Neprimirea raspunsului la acesta cerere a noastra in decurs de 24 de ore va fi privita de noi ca o noua ruptura si vom lua, in acest caz, masuri militare, chiar si cele mai decisive". In aceeasi zi au fost arestati ministrul Romaniei la Petrograd, C. Diamandy impreuna cu membrii legatiei si ai misiunii militare romane si inchisi in fortareata-inchisoare Petropavlovsk. Masura reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de drept international si a provocat protestele tuturor reprezentantelor diplomatice din capitala rusa care au cerut lui Lenin respectare uzantelor internationale si eliberarea diplomatilor romani. Efortul colectiv al diplomatilor straini a determinat in cele din urma eliberarea celor arestati.

Cu toate acestea la 13/26 ianuarie Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul sovietic) a hotarat sa rupa relatiile diplomatice cu statul roman, sa expulzeze membrii legatiei, misiunii militare si a altor reprezentanti romani, precum si confiscarea tezaurului roman, depozitat aici. Acest furt se justifica astfel:

"Rezervele de aur ale Romaniei, in pastrare la Moscova se declara intangibile pentru oligarhia romana. Regimul sovietic isi ia raspunderea integritatii acestor rezerve si le va remite in mainile poporului roman"

Dupa cum bine stim, tezaurul Romaniei nu a fost inapoiat nici pana astazi.

Actiunile guvernului sovietic au fost dublate de cele ale lui Christian Rakovski, conducatorul Ucrainei Sovietice (1919-1923) si ale RUMCEROD-ului. Impotriva refugiatilor romani din sudul Rusiei, mai ales in zona Odessa s-a declansat o campanie de represiuni, persecutii si deportari. Pentru a pune capat acestor persecutii generalul I. Averescu a incheiat o conventie (10 martie 1918) cu C. Rakovski si cu RUMCEROD-ul care, in viziunea sovieticilor cuprindea angajamentul guvernului roman de a retrage din Basarabia fortele militare in decurs de 2 luni. Partea romana nu a avut in vedere in nici un moment aceasta actiune. Dealtfel, dispozitiile lui Averescu catre generalul E. Brosteanu, comandantul trupelor romane din Basarabia prevedeau ca "linia noastra de demarcatie, dincolo de care nici macar patrulele nu vor trece va fi malul drept al Nistrului". Mersul razboiului a facut ca regiunea Odessei sa fie ocupata de trupele germane si austro-ungare, punand capat activitatii sovietice din acesta zona. Insa situatia la frontiera de Rasarit a Romaniei a ramas in continuare tensionata.

Proclamarea Republicii Sovietice Ungare, la 21 martie 1919 a permis o coordonare a actiunilor sovietice impotriva Romaniei. Se preconiza declansarea unei ofensive simultane, ruso-ucrainiene-ungare si jonctiunea acestor forte pe teritoriul roman. Astfel, la 1 si 2 mai Rakovski si Cicerin, comisarul sovietic al afacerilor externe au trimis note ultimative Romaniei, cerand evacuarea imediata a Basarabiei si Bucovinei. Aceste amenintari au fost puse in practica pe 27 mai cand trupe sovietice, dupa un tir de artilerie pregatitor, au trecut Nistrul si au ocupat Tighina. In sudul Basarabiei se gaseau in acel moment trupe franceze. O unitate de tiraliori algerieni a respins detasamentul sovietic dincolo de Nistru, in aceeasi zi. Planurile atacului sovieticilor rusi, ucrainieni si unguri nu s-au putut materializa. In Rusia fortele albe au declansat o ampla ofensiva sub comanda lui Denikin iar in vest trupele romane au trecut la contraatac si la data de 4 august 1919 intrau in Budapesta, punand capat regimului sovietic maghiar si lichidand influenta sovietica din centrul continentului european.

In anii imediat urmatori au avut loc discutii intre reprezentanti ai guvernelor roman si sovietic care, in fata refuzului sovietic de a recunoaste unirea Basarabiei cu Romania nu au dus la normalizarea relatiilor dintre cele doua tari. Doar apropierea Poloniei de Romania a dus, in cursul anului 1920 la o declaratie surprinzatoare a reprezentantului sovietic Karahan, in cadrul discutiilor romano-sovietice de la Varsovia, 6 octombrie 1920, care evoca atunci posibilitatea "renuntarii fara discutii" la Basarabia, din partea Rusiei Sovietice. Acesta a fost evident o declaratie de conjunctura.

La 28 octombrie 1920 Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia au recunoscut suveranitatea Romaniei asupra Basarabiei. SUA vor recunoaste acest fapt abia in 1933 si atunci indirect, prin includerea Basarabiei in cota de emigratie a Romaniei. Motivul acestei intarzaieri il constituia hotararea SUA din 1920 de a nu recunoaste nici o alienare de teritorii ale fostului Imperiu Rus care nu era aprobata de un guvern reprezentativ al Rusiei. (in acel moment, 1920, SUA nu recunoscusera guvernul sovietic).

In perioada 23 martie - 2 aprilie 1924 au loc la Viena noi discutii romano-sovietice in cursul carora partea sovietica a solicitat organizarea unui referendum privind apartenenta Basarabiei la Romania sau la URSS. Partea romana a refuzat acesta propunere pentru ca "nu putea accepta sa-si retraga trupele din Basarabia pentru a lasa sa intre cele sovietice sub pretextul controlului referendumului. Pe langa acesta, puterile occidentale au sfatuit Romania sa nu creeze un precedent care ar fi pus in discutie majoritatea frontierelor rezultate din tratatul de la Versailles si privind pe aliatii ei cei mai fideli" (1)

URSS au cauzat in perioada urmatoare acestor discutii numeroase incidente de frontiera si agenti sovietici au organizat tulburari si actiuni teroriste in sudul Basarabiei, mai ales in septebrie 1924 cand a avut loc incidentul de la Tatar Bunar:

" Primele actiuni premergatoare "rebeliunii" de pe Nistru au avut loc la 2 iunie 1924. O luntre a incercat sa debarce pe tarmul romanesc si somata fiind a deschis focul. Atacurile armate ale soldatilor rusi au continuat in zilele si noptile urmatoare. Granicerii romani au ripostat armat de fiecare data. Rapoartele militarilor au semnalat ca grupuri inarmate au reusit sa treaca neobservate Nistrul. Pierdute in noapte, ele au reaparut o data cu precipitarea evenimentelor. Zona nu a fost aleasa intamplator. Populatia era in mare parte rusofona, iar supravegherea se facea destul de greu din cauza conditiilor naturale.
Executarea planului a trecut in mainile lui Andrei Kulsnicov (Nenin). Acesta a facut naveta intre Odessa si centrele basarabene in tot cursul anului 1924. Nenin a reusit sa creeze o serie de "comitete revolutionare si detasamente in judetele Cahul, Ismail si Cetatea Alba". Materialele propagandistice, cum ar fi literatura, brosurile sau manifestele revolutionare au fost introduse in Basarabia prin curier special.
Actiunea a fost declansata la data de 12 septembrie, cand 27 persoane mascate au trecut Nistrul. Imediat au ocupat localitatea Nicolaevka din judetul Ismail. Printre primele masuri luate au fost acelea de a taia firele telefonice si telegrafice. Grupul condus de Ivan Bejan a intrat cu forta in primarie, unde i-a ucis pe primarul localitatii, pe sotia acestuia si pe jandarmii care au incercat sa-si faca datoria. Zvonul unei revolte a fost repede raspandit in imprejurimi. In acest timp, grupul de soc a avut ca tinta Tatar-Bunar. La 15 septembrie, localitatea si alte comune din sudul Basarabiei au fost ocupate. Tactica a fost pretutindeni aceeasi. S-a incercat inducerea ideii ca revolutia a izbucnit in toata Basarabia si ca aparitia trupelor sovietice este iminenta. In toate localitatile au fost arborate drapele rosii, uneori fiind tinute chiar discursuri revolutionare. Comisarul Nenin afirma cu asemenea prilejuri ca Basarabia se declarase deja Republica Moldoveneasca Sovietica. In felul acesta se explica si numarul mare de participanti la evenimente. Comitetele revolutionare au fost infiintate in aceste localitati numai din rusi si lipoveni. Grupuri formate in general din circa 20-30 de persoane au intrat in actiune. Liderii lor au tinut discursuri in care afirmau ca in curand, intreaga Armata Rosie va invada intreaga Romanie. In acest timp, artileria sovietica de la Oviodopol executa exercitii militare pe malul Nistrului. Noii conducatori puteau, asadar, spune ca armata rusa a si intrat in actiune.
Atentatorii au dat foc primariei din Tatar-Bunar pentru a carboniza cadavrele. Cetele de bolsevici au trecut apoi la jefuirea comerciantilor aflati in targ. Au fost "rechizitionate" marfuri, alimente, bani, dar si mijloacele de transport ale taranilor.
La 17 septembrie 1924 au ajuns la fata locului primele unitati ale Armatei Romane. S-a deschis focul si au avut loc pierderi de ambele parti. Armata a triumfat, arestand in scurt timp 489 de persoane. Dintre acestea, doar noua erau romani, fapt care demonstra caracterul acestei rascoale. Intre 24 august si 2 decembrie 1925 are loc procesul prizonierilor de la Tatar-Bunar. Au fost pronuntate 85 de condamnari, nici unul dintre condamnati nefiind insa roman. " (2)

Dupa esecul "revolutiei" basarabene, la 12 octombrie 1924 a fost constituita dincolo de Nistru Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (8.100 kmp, capitala la Balta iar din 1929 la Tiraspol). Acesta republica a fost creata de guvernul sovietic pentru a fi folosita ca un permanent mijloc de presiune impotriva Romaniei si a pastra deschisa problema basarabeana, atat in plan bilateral cat si international.

(1) - Clash over Romania, Paul Quinslan, Los Angeles, 1977, p 22-23
(2) http://www.jurnalul.ro/articol_23336/septembrie_1924___bolsevicii_incearca_sa_recupereze_basarabia.html

22 Iunie 1941 - Preliminarii Romanesti, partea I

2006-08-19T00:36:00.001+03:00

In seara zilei de 26 iunie 1940, URSS a prezentat un ultimatul Romaniei, in urma caruia Basarabia si Nordul Bucovinei au fost pierdute. A fost inceputul prabusirii Romaniei Mari, dupa doar 20 de ani de existenta.

Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 i-au urmat Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, care a dus la pierderea Transilvaniei de Nord-Vest si, in fine, la 7 septembrie 1940, Cadrilaterul a revenit Bulgariei.

In 2 luni Romania Mare a pierdut 1/3 din teritoriu, ajungand de la 295.049 kmp in perioada interbelica la 194.136 kmp in septembrie 1940, populatia diminuandu-se de la 19.933.802 locuitori in iunie 1940 la aproximativ 13.500.000 in iunie 1941. Suprafata arabila a scazut deasemenea de la 13.874.008 ha la 8.809.000 ha. Acesta anexare de catre vecini a unora dintre cele mai importante zone agricole (Basarabia, campiile Transilvaniei, Crisurilor, Somesului, Cadrilaterul) a dus deasemenea la pierderea a 739.661 cai, 1.615.875 bovine si 6.119.603 ovine, acestea reprezentand intre 32-42% din resursele zootehniei romanesti.In teritoriul ocupat au ramas 974 din cele 3695 intreprinderi mari ale tarii. Teritoriul anexat de Ungaria asigura prioritar unele produse de importanta strategica, din care au fost pierdute urmatoarele cote de productie: 38,5% la aur fin, 87,6% la cupru, 97,6% plumb, 100% la zinc.

Anexarea Basarabiei si a Nordului Bucovinei a constituit, mai presus de orice indoiala, motivul pentru care Romania a "atacat" URSS, alaturi de Germania, in zorii zilei de 22 iunie 1941.

Teritoriul dintre Prut si Nistru apartine arealului de secole al poporului roman, cu mult, foarte mult timp inainte de ajungerea rusilor la Nistru (1792). Insasi denumirea de "Basarabia" - initial privitoare doar la Sudul provinciei, evoca o stapanire a Tarii Romanesti, carmuita de dinastia Basarabilor. Tarul Petru cel Mare, recunostea prin tratatul de la Lutzk (13/24 aprilie 1711), incheiat cu Dimitrie Cantemir, domnul de atunci al Moldovei, in articolul IX, frontierele Moldovei:

"Hotarele Principatului Moldovei, dupa drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu raul Nistru, Camenetul, Bender cu tot teritoriul Bugeacului, Dunarea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei si cu teritoriul Poloniei, dupa delimitarea facuta" (2)

Dar abia in urma Pacii de la Iasi, din 1792, ajunge Rusia sa stapaneasca Edissanul (teritoriul dintre Bug si Nistru, numit astfel dupa hoarda tatara care-l locuia) iar anul urmator, in 1793, in urma celei de-a doua impartiri a Poloniei, Rusia anexeaza si Podolia devenind vecina Moldovei pe intreaga frontiera a Nistrului.

In decembrie 1806, Rusia a ocupat timp de 7 ani Principatele Romane. Intentia initiala a tarului Alexandru I a fost aceea de a le anexa si a fixa pe Dunare frontiera dintre Imperiul Rus si cel Otoman. In timpul razboiului ruso-turc ce a urmat (1806-1812) cancelariile din Petersburg au luat in considerare mai multe formule privind statutul teritorial-politic al Tarii Romanesti si a Moldovei. Dupa ezitari, Napoleon I (Bonaparte) a acceptat prin Tratatul de la Erfurt (1808) apartenenta la Imperiul Rus a celor doua Principate si a Finlandei (art.5) si extinderea frontierelor ruse pana la Dunare (art.8).
Alexandru I nu era decis daca sa pastreze cele 2 principate si lua in consideratie cedarea Olteniei catre Austria, care o mai stapanise intre anii 1718-1739 sau chiar cedarea ambelor principate Austriei, in schimbul Galitiei.

In nici un moment al acestor negocieri, Alexandru nu a invocat vreun drept istoric al Rusiei asupra teritoriului moldo-muntean. A fost vorba exclusiv de "dreptul fortei". Insa deteriorarea progresiva a relatiilor franco-ruse l-au determinat pe tar sa incheie cat mai grabnic pace cu turcii, abandonand vechile frontiere, retragerea sa fiind impusa de iminenta confruntarii cu Napoleon. Chestiuni de prestigiu au determinat totusi "pastrarea" teritoriului dintre Prut si Nistru, incheindu-se Pacea de la Bucuresti, 16/28 mai 1812. Rusii nu puteau sa plece cu mana goala. Peste doar o luna Napoleon a trecut Niemenul, incepand campania impotriva Rusiei (24 mai 1812).

Administratia rusa adoptat si ea denumirea de Basarabia pentru noua achizitie dintre Prut si Nistru prin actul oficial "Asezamantul organizarii oblastiei Basarabiei", publicat in 1818. Pentru moment rusii au pastrat specificul national a noilor achizitii teritoriale, in acesta linie inscriindu-se constitutiile Finlandei (1809) si Poloniei (1815). Dreptul de autonomie recunoscut Basarabiei chiar în Regulamentul provizoriu din 1812 în paragraful 6 declara: "Populatia Basarabiei îsi pastreaza legile ei" , prevedere repetata apoi în "Asezamântul organizarii oblastiei Basarabiei".
În acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se stipula urmatoarele:

"În procedura civila, întrebuintarea limbii moldovenesti se confirma pentru asigurarea dreptului, privilegiilor si legilor locale, acordate cu înalta mila pentru totdeauna regiunii Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional civil în afaceri litigioase ale persoanelor particulare se va conduce de drepturile si obiceiurile moldovenesti" (3)

Insa in 1828 statutul autonim al Basarabiei afost abolit, pentru ca incepand cu 1873 Basarabia sa devina o simpla gubernie a Imperiului Tarist. Politica de deznationalizare si schimbare a profilului etnic in Basarabia a avut consecinte catastrofale pentru romanii de aici.

Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimeei (1853-1856) a schimbat radical raportul de forte european. La negocierile de pace Austria a incercat sa determine retrocedarea Basarabiei, fara insa sa reusesca. Prin articolul XX al tratatului de la Paris, Sudul Basarabiei este restituit Imperiului Otoman - in fapt, Moldovei.

Aici este vorba de considerente de "realpolitik". Nimic altceva decat interesul a determinat Marea Britanie sa indeparteze Rusia de Gurile Dunarii, pentru a asigura securitatea importurilor engleze de cereale din Tarile Romane. Aparitia pe piata mondiala a graului american - mai bun si mai ieftin, a facut, alaturi si de alte considerente - ca Regatul Unit sa-si piarda interesul pentru aceasta regiune, astfel ca in urma razboiului ruso-romano-turc din 1877-1878 Rusia a recuperat Sudul Basarabiei de la "aliatul" Roman. Rusia garatase in urma conventiei de la 4/16 aprilie 1877 integritatea teritoriala a Romaniei.

Articolul 3 al acestei Conventii prevedea ca partea rusa se obliga "a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman, asa cum rezulta din legile internationale si tratatele existente, precum si de a mentine si apara integritatea actuala a Romaniei" (4)

Rusia nu a mai tinut cont la Congresul de Pace de la Berlin de angajamentele ce le luase cu un an in urma, in fata unui stat care o salvase de la o infrangere rusinoasa in primavara lui 1877.

Brutalitatea Rusia fata de "aliatul" roman nu s-a limitat doar la anexarea sudului Basarabiei. Rusia si-a mai rezervat, prin Armistitiul de la San-Stefano, fara vreo consultare cu guvernul roman, dreptul de tranzit prin teritoriul roman spre trupele ruse din Bulgaria - ceea ce a dus la iminenta izbucnirii unui razboi intre fostii aliati. Congresul de la Berlin (1/13 iunie 1878) a dus insa la detensionarea relatiilor romano-ruse, Sudul Basarabiei ramanad insa pierdut.

Experienta nefericita a aliantei cu Rusia a convins atunci factorii de conducere din Romania ca securitatea staului roman nu poate fi asigurata decat printr-o alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Acesta alianta s-a materializat prin tratatul secret cu Germania si Austro-Ungaria din 18/30 octombrie 1883. (Asupra acestui tratat vom reveni.)

Izbucnirea Primului Razboi Mondial a insemnat din nou un moment de rascruce pentru Romania, avand de ales intre Puterile Centrale si Antanta sau, dupa cum se exprima istoricul Florin Constantinu, intre primatul securitatii nationale si primatul unitatii nationale. Armata romana era inzestrata cu tunuri germane si pusti austriece. Romania avea un tratat secret de alianta cu Germania si Austro-Ungaria. Romania era condusa de o dinastie de origine germana. In ciuda acestor fapte, punand inainte dezideratul unitatii nationale, Romania a ales sa lupte de partea Antantei, cautand sa alipeasca la Patria Mama Transilvania, Banatul si Bucovina. Acestea trei insemnau mai mult decat Basarabia.

I.I.C. Bratianu a conditionat la modul absolut un acord politic si militar cu Antanta de garantarea reunirii tuturor teritoriilor locuite de romani. S.D. Sazonov , ministrul de externe rus considera aceste pretentii ca fiind exagerate, dupa cum nici Anglia nu dorea dezmembrarea Austro-Ungariei, pe care o considera un factor de echilibru de importanta europeana. Nici Franta nu manifesta un interes deosebit pentru nazuintele nationale ale romanilor. Doar Italia sustinea ideea unui stat roman intregit si puternic, pentru a contracara influenta Austriei in Balcani.

Intrarea Romaniei in primul razboi mondial s-a facut in urma unor complicate si laborioase tratative diplomatice. Antanta se arata mai receptiva sau mai refractara la nazuintele romanesti in functie de situatia militara in care se gasea. Romania se gasea intr-o situatie militara dificila. Armata Romana avea mari lipsuri de artilerie, aviatie, mitraliere si mijloace de trasmisiuni, trasport si aprovizionare cu munitie. Artileria si armamentul de infanterie roman provenea din uzinele germane si austriece, tragand munitie fabricata in aceleasi tari, avand calibre diferite (in special infanteria) nici o tara a Antantei, cu exceptia Italiei, nu folosea calibrul 6,5 mm, -calibrul pustii Mannlicher md 1893 (romanesc), arma de baza a armatei romane la inceputul razboiului. Uzinele franceze sau engleze nu puteau sa produca special pentru armata romana cartuse de 6,5 mm, care necesitatau un procedeu laborios de fabricatie, cand propriile armate aveau nevoie de toate capacitatile industriale existente. Industria de razboi romana din acea perioada, aflata intr-un stadiu incipient (Arsenalul, Pulberaria si Pirotehnia Armatei) putau asigura zilnic, la 1 august 1916 doar 2 proiectile de tun si 1 cartus de fiecare arma. (5).

Cu toate acestea, circumstantele internationale cat si nerabdarea unor factori interni au dus in cele din urma la semnarea, la 4/17 august 1916, a unei Conventii politice si a uneia militare, intre I.I.C. Bratianu si ministrii (ambasadorii) Frantei, Angliei, Rusiei si Italiei la Bucuresti. A fost un succes incontestabil al diplomatiei romanesti si o masura a capacitatii politice si diplomatice a lui I.I.C. Bratianu. Aceste conventii stipulau printre altele garanatarea integritatii teritoriale a Romaniei, garantarea cererilor teritoriale romane dupa cucerirea lor (art.4), declansarea unei puternice ofensive ruse pe tot frontul, flota de razboi rusa se angaja sa asigure securitatea portului Constanta. De asemenea Antanta se angaja sa livreze armatei romane cantitatile de munitie, armament si echipament de razboi necesare. Aproape nici una din prevederile conventiei militare nu au fost respectate sau au fost respectate cu mare intarzaiere de catre aliatii Romaniei.

Ofensiva rusa care trebuia sa o sprijine pe cea romana din Transilvania s-a oprint rapid, lasand flancurile romanesti descoperite. Munitia si armamentul nu a ajuns in cantitatile promise. Armata rusa nu a ajutat in nici un fel trupele romane care luptau cu disperare sa apere Bucurestiul, ramanad cu arma la picior pana cand Romania a pierdut Oltenia, Dobrogea si Muntenia, intrand in lupta doar in sectorul coridorului de la Galati, in momentul in care frontul s-a stabilizat pe pozitiile avute in iarna 1916-1917. In randurile generalilor romani a aparut fara nici un echivoc ideea ca rusii au tradat Romania, lasand intentionat ca ea sa fie ocupata pana pe un aliniament care le convenea.

Succesele militare romanesti din vara anului 1917 (Marasti, Marasesti, Oituz) nu au putut fi exploatate intrucat Rusia se scufunda in haos - la 2/15 martie cade Tarul, peste cateva luni se instaureaza regimul comunist-bolsevic - 25 octombrie/7 noiembrie. Iesirea Rusiei din razboi a facut imposibila continuarea luptei cu Puterile Centrale si la 24 aprilie/7 mai 1918 se semneaza Pacea de la Bucuresti care parea sa indice ca Romania iesea din razboi intr-o situatie catastrofala: Dobrogea era pierduta, luata de bulgari (Cadrilaterul si o parte din judetul Constanta) sau stapanita de un condominium germano-austro/ungaro-bulgaro-turc, frontiera montana impinsa de Austro-Ungaria la sud sau est, cu o pierdere de 5 600 kmp, a inaltimilor din Carpati, principalele ramuri ale economiei trecand deasemenea sub controlul germano-austro/ungar.

Totusi, evolutii politico-sociale surprinzatoare, cauzate de prabusirea a doua tronuri ce pareau de neclintit ("cascada tronurilor" de care vorbea Take Ionescu la un moment dat) aveau sa schimbe aceste sumbre realitati. Basarabia urma sa se alipeasca din nou, intr-un mod surprinzator si neasteptat, la trupul Tarii.

(1) imagine harta: http://www.didactic.ro/files/19/rom.1940.jpg;

(2)Relatiile internationale ale Romaniei in documente, ed Ion Ionascu sa B. 1971, p201;

(3)http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2003/09/mitropol.htm;

(4)Armata Romana in Razboiul de Independenta 1877-1878, Cornel I Scafes, Horia Vl Serbanescu scl; ed Sigma, Bucuresti 2002 ;

(5)Romania in primul razboi mondial; V.Atanasiu scl, Ed. Militara,Bucuresti 1979 , p130;

* alte lucrari consultate:

"O istorie sincera a poporului roman" -Florin Constantinu, ed Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997;

" Trecerea Nistrului - 1941" - Florin Constantinu, Ilie Schipor, ed Albatros, Bucuresti 1995.